Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

La Colegiul Prefectural s-au analizat condiţiile în care îşi vor desfăşura elevii orele

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 251

La ultima întâlnire a Colegiului Prefectural, de vineri, 30 august, autorităţile judeţene au prezentat o analiză a condiţiilor în care-şi vor desfăşura cursurile elevii din Argeş, în noul an şcolar, care începe lunea viitoare, pe 9 septembrie. 

În cadrul unui program guvernamental, chiar de la deschiderea cursurilor, în fiecare unitate de învăţământ din judeţ va fi câte un reprezentant din partea structurilor Ministerului de Interne, Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, dar, nu în ultimul rând, pentru că temele acestui proiect sunt unele importante, al Agenţiei Naţionale Antidrog şi Agenţiei Împotriva Traficului de Persoane.

Prefectul Emilian Dragnea a amintit că, făcând o analiză a condiţiilor în care elevii îşi vor desfăşura orele, prezentate în cadrul mai multor videoconferinţe cu conducerea Ministerului de Interne, la nivelul actual sunt „trei unităţi şcolare fără autorizaţie sanitară de funcţionare, cea de-a patra este un club de elevi, care, în cursul anului viitor, îşi va muta activitatea. Una din cele trei să aibă autorizaţie sanitară în cursul lunii octombrie, iar celelalte două să fie mutate în alte sedii începând cu anul şcolar viitor, în aşa fel încât toate unităţile şcolare din judeţul Argeş să aibă condiţii din punct de vedere al autorizaţiei de funcţionare. Avem 11 unităţi şcolare unde se desfăşoară activităţi specifice, în care sunt lucrări de amenajare, la unele, în curs de finalizare a grupurilor sanitare în incintă. Se fac eforturi deosebite ca, în termenul cel mai scurt, să fie duse la îndeplinire aceste obiective, conlucrând permanent cu cadrele didactice, cu directorii şcolilor şi cu cel care a angajat lucrarea.”

Conform unei liste transmise de Prefectură, mai sunt şcoli care au grupul sanitar în exteriorul locaţiei. Este vorba de Şcoala Primară Dumireşti, comuna Albeştii de Argeş (cu autorizaţie sanitară de funcţionare); Şcoala Gimnazială Valea lui Enache, Băiculeşti (are autorizaţie sanitară de funcţionare şi documentaţie licitaţie lucrări); Şcoala Gimnazială Poieniţa, Bălileşti (nu are autorizaţie sanitară de funcţionare, apa potabilă este neconformă); Şcoala Gimnazială Vulpeşti, Şcoala Gimnazială Şerboieni, Grădiniţa cu Program Normal Buzoieşti, toate din comuna Buzoieşti (au autorizaţie sanitară de funcţionare); Grădiniţa cu Program Normal Ciomăgeşti (are autorizaţie sanitară de funcţionare); Grădiniţa cu Program Normal Izvoru (are autorizaţie sanitară de funcţionare); Şcoala Primară Tufanu, Mălureni (nu are autorizaţie sanitară de funcţionare, în 2020 va fi mutată într-o locaţie nouă); Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu” Mozăceni (are autorizaţie sanitară de funcţionare, toaleta în curs de finalizare). Ama IVAN

The most visited gambling websites in The UK