Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Două eleve de la „Carol I”, laureate la Olimpiada Naţională de Limbi Romanice - Limba Franceză

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 1567

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_Aprilie_2379_Clipboard03.jpg=Ioana Tuţu, clasa a X-a, premiul I, iar Beatrice Andreea Mocanu, clasa a VIII-a, menţiune specială

În perioada 18-23 aprilie 2019, municipiul Bistriţa a găzduit Olimpiada Naţională de Limbi Romanice - Limba Franceză, la care au participat peste 400 de elevi din toată ţara, calificaţi în urma etapelor judeţene, printre care şi două eleve de la Colegiul Naţional Pedagogic „Carol I”, din Câmpulung. Ambele s-au întors acasă cu trofee, una dintre ele reuşind să câştige premiul cel mare.

Olimpiada Naţională de Limbi Romanice - Limba Franceză, destinată elevilor din clasele VII-XII, s-a desfăşurat la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” şi a cuprins trei probe: oral, audio şi scris. După declaraţiile unora dintre elevi, apărute în presa locală, subiectele au fost foarte dificile, în timp ce alţii au spus că nu au fost nici dificile, nici simple, potrivite pentru o etapă naţională, iar altora, care s-au pregătit mai intens, li s-au părut chiar uşoare. Majoritatea concurenţilor au fost, însă, încântaţi că s-au descurcat şi toţi sperau să obţină rezultate bune. Luni, 22 aprilie 2019, a fost ziua în care s-au afişat rezultatele olimpiadei, iar elevii participanţi din toate judeţele României au luat cu asalt porţile Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu” din Bistriţa, începând cu ora 9.00. Elevii au aşteptat cu sufletul la gură, pentru a vedea roadele efortului depus în pregătirea pentru olimpiadă, iar cei mai mulţi dintre ei s-au declarat mulţumiţi de rezultatele obţinute. Cu siguranţă, cei mai fericiţi au fost concurenţii care au reuşit să obţină un premiu, iar printre aceştia s-au numărat şi două eleve de la Colegiul Naţional Pedagogic „Carol I”, din Câmpulung. Sub îndrumarea şi coordonarea profesoarei Mihaela Grigorescu, Ioana Tuţu, din clasa a X-a, a reuşit şi la ediţia din acest an să obţină premiul I, în timp ce Beatrice Andreea Mocanu a obţinut menţiune specială, la clasa a VIII-a. Alex BARBU

The most visited gambling websites in The UK