Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Din 150 de echipe participante, „Watt’s Up”, de la „Dinicu”, câştigă finala concursului naţional de Robotică

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 2609

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_Martie_2371_Clipboard05.jpgDacă, anul trecut, a obţinut locul zece la competiţia de Robotică destinată liceenilor, First Tech Challenge, anul acesta, la sfârşitul săptămânii trecute, echipa care a reprezentat Colegiul Naţional „Dinicu Golescu” Câmpulung s-a impus detaşat în înfruntarea care a adus la start 150 de echipe din întreaga ţară. „Watt’s Up” a devenit astfel Winning Alliance Captain şi, alături de alte trei echipe, va reprezenta România la Campionatul Mondial de Robotică, ce se va desfăşura în SUA, în oraşul Detroit.

Echipa câştigătoare, formată din 12 elevi şi trei mentori

Premiul obţinut anul acesta este unul dintre cele mai importante din istoria colegiului în acest domeniu, propulsându-i pe protagonişti în topul celor mai buni concurenţi din lume. Reuşita este cu atât mai mare cu cât, la etapa regională a First Tech Challenge, liceenii de la „Dinicu Golescu” au reuşit să se califice cu greu în marea competiţie, după ce s-au clasat pe locul trei al Premiului Motivate. „A fost o participare senzaţională, putem spune, şi nu sunt cuvinte mici, sunt cuvinte adevărate, pentru că, din 120 de echipe, am ieşit pe locul I, lucru care ne-a permis să participăm la faza finală a acestei competiţii, care se va desfăşura în SUA, în oraşul Detroit. Este o mândrie pentru toată comunitatea de aici, de la „Dinicu”, şi nu numai, şi sperăm să aducem României în continuare rezultate deosebite. Sunt nişte copii extraordinari, care au muncit multe ore pe zi şi cu multă încredere şi devotament au reuşit să obţină, împreună, acest rezultat remarcabil. Este munca lor, munca tuturor şi nu putem decât să fim mândri. Sunt sigur că România are copii care să ducă mai departe numele ţării. Bravo Watt’s Up!”, a declarat profesorul Octavian Dumitraşcu, unul dintre mentorii echipei.
Formaţia câştigătoare este alcătuită din 12 elevi şi trei mentori, dintre care unul este fost membru al echipei, acum fiind student. Elevii sunt următorii: Bogdan Sitaru, Andrei Duţă, Cosmin Gagea, Radu Chivereanu, Andrei Popescu, Teodor Popescu, Daria Broscoţeanu, Ruxandra Coman, Mihai Săvulescu, Mihnea Rădoi, Iuliana Gabriela Balica şi Eric Ionescu. Mentorii lor sunt profesorii Octavian Dumitraşcu şi Maria Tătulea şi studentul Alexandru Teşileanu.
Fiecare component al echipei „Watt’s Up” a fost important în angrenajul echipei, motiv pentru care, după cum spun chiar ei, spiritul de echipă a făcut diferenţa. „Competiţia presupune în fiecare an un nou joc. În acest an, robotul nostru a avut două sisteme principale: cel de colectat bile şi cuburi de pe jos, pe care apoi trebuia să le ia şi să le pună într-un coş, şi sistemul de agăţat, cu care, la finalul jocului, trebuia să se ridice de la sol pentru a obţine puncte. Am fost o echipă, destul de unită, zic eu, adică am ştiut să lucrăm împreună şi să ne ascultăm unii pe alţii, deşi am avut şi momente mai grele. Important este că am trecut peste ele şi am reuşit să ne coordonăm şi să ajungem la un robot bun.”, a precizat Andrei Duţă.
„Contribuţia mea în echipă a fost proiectarea robotului pe calculator, pentru a putea avea o construcţie cât mai eficientă. Totodată, sarcina mea a fost şi proiectarea pieselor la imprimanta 3D.”, ne-a spus Radu Chivereanu. „Implicarea mea în proiect a constat în conducerea acestuia. Cu toţii, însă, ne-am implicat atât în construcţie, cât şi prin foarte mult efort depus pentru a ajunge la un produs cât mai bun. Am ştiut să ne facem tactica de la început, am ştiut să ne punem în frunte, să câştigăm, am avut cei mai buni coechipieri. Sperăm să facem la fel şi în America.”, ne-a mărturisit Cosmin Gagea.
„Împreună cu colega mea, Iuliana Gabriela Balica, am lucrat la partea non-tehnică a echipei. Ne-am ocupat de jurnalul tehnic în care am notat fiecare aspect al robotului, fiecare eveniment la care am participat şi fiecare promovare pe care am făcut-o.”, a încheiat Ruxandra Coman.

Robotul câştigător, prezentat liceenilor

Robotul câştigător a fost prezentat marţi, în amfiteatrul colegiului, elevilor acestei prestigioase instituţii de învăţământ. „Emoţia este extraordinară acolo şi, de la primul, până la ultimul elev din echipă, merită toată susţinerea noastră, a voastră, a comunităţii locale şi chiar a României. A fost locul întâi într-o competiţie în care au fost angrenate 150 de echipe. După câteva „regionale”, au rămas 120, iar la ultima fază, cea de săptămâna trecută, ele au fost împărţite în două divizii. Este un rezultat nu numai al meu, este un rezultat al muncii celor doi ani din urban, pentru că experienţa acumulată în această competiţie este senzaţională. Trebuie să ai şi adversari buni. În competiţie au fost patru adversari cu număr maxim de puncte, dar noi am fost primii, pentru că am avut cei mai buni adversari.”, a precizat profesorul Octavian Dumitraşcu. Componenţii echipei câştigătoare au prezentat publicului, format din elevi, detalii despre competiţie şi robot. Pe scenă a fost reconstruit cadrul competiţiei şi a fost regizată o mică demonstraţie. Echipa What’s Up va pleca în SUA pentru a participa la faza finală a competiţiei de robotică, care va fi găzduită de oraşul Detroit în perioada 24-27 aprilie. Mult succes! Alex BARBU

The most visited gambling websites in The UK