Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

În contextul preluării de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, la 1 ianuarie 2019, Dezbateri pe teme europene la Colegiul Pedagogic „Carol I”

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 765

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2018_2338_6-7-dezbateri-peda.jpgO dezbatere, integral în Limba Engleză, pe teme europene, în contextul preluării de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, la 1 ianuarie 2019, a avut loc sâmbătă, 24 noiembrie, în Aula Colegiului Naţional Pedagogic „Carol I”, în colaborare cu Fundaţia Olanda-România.

O prezentare amplă şi detaliată a Consiliului Uniunii Europene, rolul şi atribuţiile unei preşedinţii a Consiliului UE, cât de pregătită este România să preia această funcţie, cum susţine Olanda acest demers, ce înseamnă pentru ţara noastră să deţină preşedinţia unui asemenea organism, implicaţiile economice, avantaje şi dezavantaje pentru ţara noastră, au fost doar câteva dintre temele dezbătute cu tinerii carolişti, dar şi invitaţii lor de generaţie, din alte colegii.

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2018_2338_6-7-dezbateri-peda2.jpgOaspetele de onoare a fost o personalitate de renume din domeniul dreptului Uniunii Europene, prof.dr. Jaap de Zwaan, membru al Fundaţiei Olanda-România. Jaap de Zwaan este profesor de drept european la Universitatea Erasmus din Rotterdam, fost decan al Facultăţii de Drept din cadrul renumitei universităţi olandeze, lector Studii Europene la „The Hague University” şi fost director al Institutului Olandez de Relaţii Internaţionale „Clingendael” de la Haga.

Profesorul De Zwaan a fost implicat direct, ca şi consilier juridic, în negocierile şi redactarea Tratatului de la Amsterdam (1999), unul dintre documentele ce stau la baza funcţionării Uniunii Europene. De asemenea, a făcut parte din echipa care a negociat şi redactat Tratatele de aderare ale Spaniei şi Portugaliei la Uniunea Europeană.

În bogata sa carieră europeană, Jaap de Zwaan a activat şi ca diplomat la Ministerul olandez al Afacerilor Externe, fiind şeful Departamentului Justiţie şi Afaceri Interne, în cadrul Reprezentanţei Permanente a Olandei la Uniunea Europeană. Ca avocat al Curţii de la Haga, Jaap de Zwaan a pledat de nenumărate ori pentru Guvernul olandez în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene de la Luxembourg (ocupându-se de litigii juridice din sfera legislaţiei europene). Profesorul De Zwaan a publicat numeroase cărţi şi articole de specialitate.

Nu în ultimul rând, Jaap de Zwaan a fost preşedintele completului de judecată în cadrul proiectului MOOT COURT EUROPE 2017, pe care Colegiul Naţional Pedagogic „Carol I” şi Fundaţia Olanda-România l-au organizat la Câmpulung, în premieră pentru România. 

The most visited gambling websites in The UK