Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Logo

„Gazeta Matematică şi ViitoriOlimopici.ro”

b_400_250_16777215_10_images_2309_tabara-mate.jpgCâmpulungul a găzduit în această săptămână Tabăra de Matematică „Gazeta Matematică şi ViitoriOlimopici.ro”, un eveniment educaţional cu tradiţie, care a ajuns la a IX-a ediţie.

Anul acesta, peste 180 de participanţi au fost cazaţi la Colegiul Naţional „Dinicu Golescu” şi Colegiul Naţional Pedagogic „Carol I”, festivitatea de deschidere având loc luni, 13 august, la Colegiul „Carol I”.

După ce s-au instalat şi s-au acomodat cu atmosfera din tabără, elevii au început, de marţi, pregătirea, îmbinând lecţiile de Matematică cu activităţile recreative. Copiii au participat la concursuri sportive de fotbal, baschet, tenis de masă, volei, dar în program au avut cuprinse şi ateliere de artă şi dezvoltare personală.

Această ediţie a avut ca temă „army”. „Vă invităm să vă scoateţi bocancii army sau rock, să îmbrăcaţi tricoul kaki şi să porniţi alături de noi într-o nouă aventură la Câmpulung! Printre activităţile consacrate ale taberei îşi vor face loc şi câteva surprize.”, au scris organizatorii pe site. Micii matematicieni au fost premiați pe  17 august, de la ora 17.00, festivitatea având loc la Casa de Cultură a Sindicatelor „C.D. Aricescu”. 

Evenimentul Muscelean