Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Echipa de robotică de la „Dinicu”, în emisiunea lui George Buhnici

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 1143

b_400_250_16777215_10_images_2292_Clipboard01.jpg

Săptămâna trecută, o parte a echipei de robotică „Watt’s App” a Colegiului Naţional „Dinicu Golestu” a fost prezentă în studiourile Pro TV, în cadrul emisiunii moderate de George Buhnici, „iLikeIT”. Împreună cu elevii a fost şi unul dintre coordonatori, profesorul de Informatică Octavian Dumitraşcu. „Nicio săptămână fără roboţi. Şi, dacă e vorba de roboţi, e vorba de „Watt’s App”, din Câmpulung. Ai noştri ca brazii, întorşi de la un concurs „First Take Challange”, o competiţie de robotică pe care o urmărim îndeaproape, deja, de câţiva ani.”, şi-a început prezentarea realizatorul emisiunii.


La competiţia de robotică, elevii de la „Dinicu Golescu” au participat cu un robot, programat să ridice mai multe cuburi pe un raft, iar la sfârşit, să scoată din perimetrul arenei, un obiect. „Competiţia de anul acesta a presupus două challanger-uri. Lucrul principal pe care trebuie să-l facă robotul e să adune cuburi şi să le pună în raft şi partea de la finalul jocului, care valorează cele mai multe puncte, este să ridice „relicva” galbenă şi să o scoată în afara arenei. Jocul presupune ca un robot să controleze maxim două cuburi în acelaşi timp.”, a descris competiţia şeful echipei, Andrei.


Gazda, George Buhnici, a fost de părere că maşinăria realizată de câmpulungeni ar fi potrivită într-un depozit, iar profesorul Octavian Dumitraşcu a explicat: „Cu siguranţă, tot ceea ce aici este ca prototip poate fi continuat într-o instituţie în care să folosim toate detaliile respective. Copiii sunt, în primul rând, foarte entuziasmaţi de a trece de la teorie la practică. Toată povestea noastră a început în noiembrie 2016 şi a continuat pe parcursul unui an şi jumătate şi, în toată această perioadă, am putut să observ la ei dorinţa deosebită de a face lucrurile să meargă. În cazul nostru, o mare problemă a fost că piesele au venit foarte târziu, au fost câteva încurcături datorate acestei întârzieri, dar, în rest, să ştiţi că lucrau aproape 12 ore pe zi. Nu cred că vreo materie îi aduce la şcoală cum îi aduce această plăcere a lor.” Anul acesta, în Concursul Naţional de Robotică, organizat de „Naţiune prin Educaţie”, au fost înscrise 96 de echipe, iar a noastră a fost formată din Alexandru Teşileanu, Bogdan Sitaru, Nicolae Binică, Octavian Milea, Andrei Duţă, Radu Chivereanu, Andreea Duţulescu, Daria Broscoţeanu, Iuliana Gabriela Balica, Andrei Popescu, Luiza Elena Achim şi Leonard Necula, sub coordonarea profesorilor Maria Tătulea şi Octavian Dumitraşcu. Kitul pentru o astfel de maşinărie a costat 5.000 de dolari, bani primiţi din sponsorizări de la mai multe firme, ca Altius, Ceramus, Setro Metal Group, SILDVB, Holcim, dar şi altele. „E.M.”

The most visited gambling websites in The UK