Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

„Watt’s up” de la „Dinicu Golescu”, încă o dată campionii Argeşului la robotică

  • Written by Diana BUMBENECI
  • Hits: 1329

b_400_250_16777215_10_images_2275_mugurel2.jpgElevii de la Colegiul Naţional „Dinicu Golescu”, din Câmpulung, au reuşit din nou să se afirme la Concursul Naţional de Robotică, organizat de „Naţie prin Educaţie”. Cei 12 elevi din echipa „Watt’s up” au construit un robot capabil să se descurce şi să îndeplinească sarcini atât pe perioada autonomă, cât şi pe cea programată. Din cele 92 de echipe participante, echipa din Muscel a ieşit pe locul IV, un loc motivaţional şi îmbucurător. Pe viitor, elevii îşi doresc să participe la un astfel de concurs de programare în Olanda, iar dacă ar face un alt robot, aceştia îşi doresc ca el să deţină orice sarcină utilă societăţii. 

În timp ce alţi copii de vârsta lor trăiesc obişnuit viaţa de adolescent prin baruri, plimbări şi excursii, 12 elevi de la Colegiul Naţional „Dinicu Golescu” au muncit luni bune pentru a realiza încă un robot, cu care au participat la Concursul Naţional de Robotică, organizat de „Naţie prin Educaţie”. 

Printre cele 92 de echipe participante, s-au aflat cei de la „Watt’s up” - „Dinicu Golescu”, echipă formată din: Alexandru Teşileanu, Bogdan Sitaru, Nicolae Binică, Octavian Milea, Andrei Duţă, Radu Chivereanu, Andreea Duţulescu, Daria Broşcoţeanu, Iuliana Gabriela Balica, Andrei Popescu, Luiza Elena Achim, Leonard Necula, sub coordonarea profesorilor Maria Tătulea şi Octavian Dumitraşcu. 

b_400_250_16777215_10_images_2275_mugurel1.jpg„Mugurel” este numele robotului pregătit special pentru concurs de către aceşti elevi. Octavian Milea ne-a povestit despre concurs. „S-a jucat în patru echipe. Fiecare echipă, câte un robot. Se joacă pe alianţe. Fiecare a avut de făcut acelaşi lucru şi ce robot execută mai bine ia puncte. A fost perioada autonomă şi apoi programată. La perioada autonomă, au fost alocate 30 de secunde, în care robotul folosea diferiţi senzori pentru rezolvarea anumitor sarcini. Perioada controlată a fost de două minute, în care „Mugurel” trebuia să îndeplinească tot câteva sarcini. S-au jucat şase meciuri de fiecare pe divizii, iar apoi primele patru echipe calificate îşi alegeau aliaţi din următoarele. Locul 1 şi-a ales un coechipier… în calificări am ieşit pe locul 11, după care am fost aleşi de echipa de pe locul 2, Esentza Robotics. Au urmat semifinale pe divizii pe care le-am câştigat după care am jucat finala pe divizii şi ne-am oprit acolo, am ajuns pe locul 4 din 90.”, povesteşte elevul Octavian Milea. 

b_400_250_16777215_10_images_2275_mugurel3.jpgFiecare dintre membrii echipei au avut un rol important în realizarea robotului. La „Mugurel” s-a lucrat din luna august 2017 şi până în martie 2018. Multă muncă, multe ore pierdute, dar nu în zadar. Piesele pentru robotul „Mugurel” sunt din Statele Unite ale Americii, valorează peste 2.000 de euro, costurile sunt suportate de „Naţie prin Educaţie”, iar, acum, micuţul lor prieten se află în laboratorul Colegiului Naţional „Dinicu Golescu”, unde, pe viitor, va fi dezasamblat şi din el se va construi un alt robot, cu alte piese adăugate, aşa cum a fost şi acum, construcţie făcută cu robotul de anul trecut, recunoscut de musceleni şi nu numai. Pentru elevi, concursul este de o mare importanţă, adăugând şi importanţa muncii în echipă. „Acest concurs reprezintă pentru noi o oportunitate şi un mediu propice dezvoltării educaţionale, mai ales datorită faptului că oferă copiilor o şansă de a se autoeduca prin alte mijloace decât cele clasice şcolare. Aici, fiecare îşi pune în aplicare ideea, vede unde a greşit şi îşi poate îmbunătăţi noi sisteme şi noi metode de programare. Munca în echipă este un factor foarte important. Este promovat chiar şi de către organizatorii competiţiei care numesc acest concept „Greatest profesionalism”, pentru că, fără a lucra în echipă şi a înţelege cum să aplanezi problemele apărute, nu poţi lucra eficient.”, a continuat Octavian Milea. 

Elevul ne-a mai povestit, din punctul lui de vedere şi al echipei, că, pe viitor, şi-ar dori ca robotul „Mugurel” să poată să ajute omenirea într-un scop practic, să deţină orice sarcină utilă societăţii, pentru a dezvolta şi uşura traiul oamenilor. 

Sursa foto: Facebook echipa Watt's up

The most visited gambling websites in The UK