Menu
TRAFIC

Părinţi şi educatori nemulţumiţi Concurs de creaţie artistică cu dedicaţie?

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 675

b_400_250_16777215_10_images_2239_Clipboard07.jpgPe 18 noiembrie, Şcoala Gimnazială „Nanu Muscel” a găzduit un nou concurs de creaţie artistică, destinat atât preşcolarilor, cât şi şcolarilor din clasele primare. Din păcate, dincolo de actul artistic în sine al copiilor, unul de nivel ridicat, au existat şi voci, care susţin că anumite grădiniţe au fost lipsite de dreptul de a participa la acest concurs, miza fiind gradaţiile de merit şi beneficiile băneşti ale educatoarelor.

Invitaţiile de la „Sfântul Nicolae” s-au oprit la centru

Culorile specifice toamnei au prins viaţă pe planşele realizate de elevii din ciclul primar, dar şi de micii artişti preşcolari. Aproximativ 200 de copii au participat la concursul „Culorile Toamnei”, organizat de Şcoala Gimnazială „Nanu Muscel” din Câmpulung. Micii artişti şi-au încercat calităţile artistice atât în realizarea unor picturi sau desene, cât şi a unor colaje din diferite materiale. Toate lucrările au avut ca temă principală anotimpul toamna. Lucrările copiilor vor fi analizate de un juriu de specialitate, care va stabili câştigătorii. Aceştia vor fi anunţaţi la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ. Toate bune şi frumoase, însă câţiva părinţi, dar şi unele cadre didactice ne-au semnalat faptul că nu în toate instituţiile de învăţământ preşcolar s-a ştiut despre acest concurs (sau nu s-a vrut să se ştie), ţinta reclamaţiilor fiind conducerea Grădiniţei cu Program Prelungit „Sfântul Nicolae”, din Câmpulung. „Sâmbătă, 18 noiembrie, Şcoala Gimnazială „Nanu Muscel”, din Câmpulung, a organizat un concurs de creaţie pentru preşcolari şi şcolarii mici. Pentru preşcolari, invitaţiile au fost trimise la centre. Din păcate, în cazul Grădiniţei „Sfântul Nicolae”, invitaţia s-a oprit acolo, la concurs participând doar copiii de la centru. Nimeni nu s-a gândit sau, poate, chiar nu s-a dorit ca structurile aflate în subordine să afle de acest concurs. Oare, de ce copiii care învaţă în structuri nu au drepturi egale cu ale celor care învaţă la centru? Să fie, oare, alergătura educatoarelor după diplome şi dosare pentru gradaţii şi alte beneficii băneşti? Concursurile acestea sunt organizate pentru copiii cu calităţi artistice sau doar pentru a îngroşa dosarele unora dintre educatoare? Cu siguranţă, şi alţi copii şi-ar fi dorit şi ar fi putut să participe. Nu ar fi rău ca şi conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean să verifice de ce copiii sunt aleşi pe alte criterii decât cele ale calităţilor lor.”, e părerea unui părinte, care a aflat de concurs abia după derularea acestuia.

Responsabilitatea, pasată educatoarelor

De partea cealaltă, conducerea Grădiniţei cu Program Prelungit „Sfântul Nicolae” susţine că nu are nicio vină, pasând responsabilitatea informării privind participarea la concurs în „cârca” educatoarelor. „În legătură cu participarea preşcolarilor noştri la concursul organizat la Şcoala Gimnazială „Nanu Muscel”, din data de 18 noiembrie 2017, vă pot spune următoarele. Instituţia organizatoare are obligaţia de a face invitaţia unităţilor de învăţământ şi de a mediatiza concursul, or lucrul acesta s-a făcut sporadic. Concursurile judeţene, pe orice nivel de vârstă, se găsesc în Calendarul Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş. Responsabilitatea îi revine fiecărei educatoare să se informeze şi să hotărască dacă participă la concurs. Participarea nu este obligatorie, este opţională, la concurs participând copii care posedă aptitudini în diferite domenii (artistico-plastice, sportive, coregrafice, de teatru, etc.). Paleta de concursuri este foarte largă, preşcolarii, fiind mici, nu pot participa la toate concursurile. Revenind la concursul de la Şcoala Gimnazială „Nanu Muscel”, unitatea noastră a fost reprezentată de un număr semnificativ de preşcolari, conform regulamentului.  Conducerea unităţii nu poate obliga cadrele didactice să participe la toate concursurile cu micii preşcolari, acest lucru fiind hotărât de educatoarea de la grupă, care cunoaşte cel mai bine nivelul de dezvoltare şi pregătire a preşcolarilor din grupa pe care o conduce. În situaţia în care un părinte are o nemulţumire, este frumos să se prezinte la grădiniţă, să stea de vorbă cu educatoarea, chiar cu directorul unităţii, să-şi dea numele, pentru a se evita orice nemulţumire. Sper că lucrurile sunt clare, cu mulţumiri! Director, prof. Florentina Roşca.”, este reacţia conducerii Grădiniţei cu Program Prelungit „Sfântul Nicoale”.

The most visited gambling websites in The UK