Menu
TRAFIC

201 unităţi de învăţământ nu au autorizaţie de la ISU

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 373

b_400_250_16777215_10_images_2227_Clipboard03.jpgMiercuri, 11 octombrie 2017, în sala Consiliului Judeţean a avut loc conferinţa de presă cu tema „Analiza activităţii de Avizare - Autorizare”, la care a participat prefectul judeţului, Emilian Dragnea, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Dan Manu, şi inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, lt.col. Bogdan Olar. În cadrul întâlnirii au fost prezentate aspecte cu privire la legislaţia şi procedura de avizare-autorizare, precum şi situaţia clădirilor avizate/autorizate din punct de vedere al securităţii la incendiu.

Termenul pentru obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu a fost 30 septembrie 2017, dar cei care au depus documentaţia până la acest termen nu primesc amenzi dacă se conformează până la 31 decembrie 2017. În primele nouă luni ale acestui an, la ISU Argeş au fost depuse 725 de solicitări în vederea emiterii avizelor şi autorizaţiilor de securitate la incendiu şi de verificare a documentaţiei.

În urma verificării documentaţiilor tehnice şi a lucrărilor din teren, au fost emise 141 avize de securitate la incendiu şi 119 autorizaţii de securitate la incendiu. În ultima săptămână au fost aduse peste 150 de documentaţii privind emiterea avizelor şi autorizaţiilor de securitate la incendiu, care se află la ISU Argeş. 

S-au aplicat 11 amenzi

În cazul a 465 de solicitări au fost întocmite adrese de respingere a documentaţiilor sau sunt solicitări care nu se încadrează în prevederile HRG 571 din 2016. Obiectivele care deţin autorizaţie de securitate la incendiu, dar nu mai pot prezenta tipizatul însoţit de toată documentaţia vizată spre neschimbare de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, au obligaţia reluării procesului de autorizare. 

De la începutul anului şi până în prezent au fost efectuate 211 controale la unităţile de învăţământ, constatându-se 934 deficienţe, 72 dintre acestea fiind soluţionate în timpul controlului. 533 deficienţe au fost sancţionate cu 11 amenzi contravenţionale în valoare de 8.000 lei şi 523 avertismente. Din cele 532 unităţi de învăţământ, 63 de imobile au autorizaţie de securitate la incendiu, 201 nu au acest document, iar 268 nu necesită această autorizaţie. Din cele 201 şcoli neautorizate la incendiu s-a constatat că 80 de imobile, dacă realizează anumite lucrări nu mai au nevoie de autorizaţie, rămânând obligatorie pentru 121 de imobile. Lucrările necesare se referă la: compartimentări, planşe rezistente la foc pentru grupuri sanitare şi centrale termice, fără să se schimbe destinaţia şi să nu afecteze căile de evacuare, acces şi intervenţie.

Controale au mai fost făcute de ISU Argeş la unităţile sanitare (spitale, centre medicale cu paturi); la unităţile de îngrijire şi cazare a copiilor instituţionalizaţi, bătrânilor - azile, persoanelor cu dizabilităţi; la unităţile de cult (biserici, mănăstiri, depozite de carte religioasă, muzee cu caracter religios, chilii, spaţii de cazare); la unităţile culturale (teatre, muzee, biblioteci, case de cultură, case memoriale, cinematografe, filarmonici); la unităţile de turism şi de agrement; la unităţile de alimentaţie publică, cluburi, restaurante, discoteci şi săli aglomerate; la unităţile de comerţ şi la cele de producţie - depozitare.

The most visited gambling websites in The UK