Menu
TRAFIC

Directoarea Şcolii din Cetăţeni, acuzată că a fabricat ad-hoc un post de educatoare

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 1706

b_400_250_16777215_10_images_2214_Clipboard15.jpgA luat 5, dar a avut catedra asigurată

După scandalul iscat, anul trecut, la nivelul administraţiei locale din Cetăţeni (nu că ar fi fost primul!), având ca miză fotoliul de viceprimar, râvnit atât de liberali, cât şi de pesedişti, dracu’ şi-a băgat coada, mai nou, şi prin curtea şcolii, scoţând la iveală, pentru a nu ştim câta oară, o boală gravă a învăţământului românesc, care s-a cronicizat de-a lungul celor aproape 28 de ani de democraţie: lupta josnică şi pe bani grei, din culise, pentru un post la catedră, la care visează să ajungă, fără nicio mustrare de conştiinţă, persoane ce ar trebui să înveţe din greu înainte de a oferi educaţie unor copii „bolnavi” de manele, calculatoare, gadgeturi şi... neputinţă. 

Postul, aranjat în urma unui telefon

Pe 28 august, la Liceul Tehnologic „Astra”, din Piteşti, s-a desfăşurat o şedinţă publică organizată de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş, în cadrul căreia profesorii care au susţinut examenul de titularizare au primit posturi sau şi-au luat ore în şcoli. Potrivit inspectorului general adjunct din cadrul ISJ Argeş, Eugenia Jianu, la acea primă repartizare, 252 de profesori şi-au găsit de lucru în şcolile argeşene. Dintre aceştia, 174 de dascăli au ocupat posturi într-o singură şcoală (un singur cod), iar 78 de profesori au obţinut ore în mai multe şcoli (mai multe coduri). Nu toţi profesorii au obţinut catedră întreagă. La şedinţa de luni, 192 de dascăli au rămas fără catedră. Pe 29 august, a avut loc o altă şedinţă publică, tot la Liceul „Astra”, la care au participat atât candidaţii cu note de peste 7 la examenul de titularizare din acest an, cât şi candidaţi cu note de minimum 5. De asemenea, au mai participat şi candidaţi care au susţinut examenul de titularizare în anii anteriori, cu condiţia să nu fi obţinut note sub 5 la proba scrisă în cadrul următoarelor concursuri de titularizare. În această situaţie s-a aflat şi o tânără din comuna Cetăţeni, care, ieşită din cărţi, cu un 5 obţinut în acest an, faţă de 7,75 în 2016, a obţinut, totuşi, un post de educatoare la Valea Cetăţuii, se pare, din cele reclamate redacţiei, fabricat ad-hoc, în urma unui singur telefon dat directoarei Şcolii Gimnaziale din Cetăţeni. „Ţin să vă aduc la cunoştinţă o situaţie ieşită din comun, la care am asistat cu stupoare, astăzi (n.r. 29 august), la şedinţa de repartizare a cadrelor didactice pe posturi. Candidata Cotîrleţ Alexandra Maria, care a obţinut nota 5 la examenul de titularizare - educatoare, din luna iulie, suplinitoare în anul şcolar precedent, 2016-2017, la Şcoala Gimnazială Cetăţeni, judeţul Argeş, după ce a constatat în timpul şedinţei că postul pe care fusese a fost luat de o candidată cu notă mai mare, la şedinţa din 28.08.2017, a sunat, fără nicio eschivare, de faţă cu noi, cei prezenţi în sală, pe doamna director a Şcolii Gimnaziale Cetăţeni, Petre Veronica, cerându-i să-i scoată neapărat un post. Pentru că postul ei a fost luat, bineînţeles că doamna director s-a conformat şi, în decurs de o oră şi jumătate, două ore, a sosit hârtia, care, ce credeţi?!, arăta că la şcoala respectivă a mai răsărit un post, aşa ca o ciupercă după ploaie, post cu dedicaţie pentru doamna Cotîrleţ. Doamna a semnat pentru post şi a ieşit sfidătoare din sală, iar noi am rămas ca proştii, fără să ne vină să credem la ceea ce asistasem. În aceste condiţii, în care posturile sunt scoase şi înfiinţate doar pentru cine trebuie, mă întreb: de ce celorlalţi candidaţi, care au avut note mai mari ca doamna în cauză, nu li s-a oferit şansa de a ocupa acel post? Cum este posibil ca un copil care a învăţat şi are notă peste 8 să nu aibă post, iar unei piloase cu nota 5, dar care aruncă cu banii unde trebuie, să i se scoată postul la comandă? De ce în sistemul de învăţământ se merge în continuare pe pile şi măgării? RUŞINE PENTRU SITUAŢIA DE ASTĂZI DOMNULUI INSPECTOR DRAGOŞ VRÂNCEANU, CANDIDATEI COTÎRLEŢ ALEXANDRA MARIA ŞI DOAMNEI DIRECTOR PETRE VERONICA, pentru că au pus la cale o asemenea mârşăvie lipsită de scrupule şi bun simţ! Ruşine IŞJ ARGEŞ!”, se arată într-o sesizare trimisă, prin e-mail, la redacţie de unul dintre profesorii prezenţi la întâlnirea de la Liceul „Astra”.

Veronica Petre: „Postul nu a fost dat cu dedicaţie!”

După aceste acuzaţii grave, directoarea Veronica Petre, care-şi va încheia mandatul înainte de începerea noului an şcolar, ne-a spus că nimic din cele semnalate nu este adevărat. „Din punctul meu de vedere, nu s-a făcut niciun fel de ilegalitate, pentru că noi avem la ora actuală, la Valea Cetăţuii, 70 de copii de grădiniţă înscrişi, iar două cadre didactice nu pot face faţă. În afară de asta, într-o lună, se dă în folosinţă cealaltă sală de clasă, care a fost construită în vara asta, special pentru grădinari. Postul nu a fost cu dedicaţie, ci, pur şi simplu, am făcut acele hârtii gândindu-ne că sunt foarte mulţi copii şi fata poate să ocupe un post. Ea a avut, anul trecut, la titularizare, media 7,75 şi are şi continuitate, care a fost acordată în timp util de către Consiliul Profesoral şi Consiliul de Administraţie. Eu zic că nu este niciun fel de ilegalitate ceea ce s-a întâmplat. Postul a fost scos acum la concurs şi ştiam că nu mai există alt candidat. Eu ştiam doar de Cotârleţ, de altcineva, nu. Luni, s-a făcut repartizarea pe posturi, din ce ştiu eu, pentru cei care au dat titularizarea anul acesta şi au luat peste 7, iar marţi, pentru cei care au luat titularizarea anul trecut, cu o notă de cel puţin 7 şi aveau şi continuitate. Repet, din punctul meu de vedere, nu s-a făcut nicio ilegalitate, poate să se fi făcut vreo greşeală cu înaintarea documentelor, atât, dar nu a fost ceva intenţionat. Absolut, n-am avut în vedere pe nimeni! Am considerat că mai era nevoie de încă un cadru didactic, aşa cum este nevoie şi la mine, că voi lua grupa pregătitoare şi nu se poate lucra cu atâţia copii, 25, 26 la număr! Cred că la mijloc e vorba de o conspiraţie. E un lucru necurat, pentru că dacă avea ceva real, asta era, dar eu, pe cuvântul meu de onoare, nici nu m-am gândit că se poate ajunge la aşa ceva! Nu mă mai amestecam, dar nu puteai să laşi atâţia copii cu două cadre didactice. Şi să vă mai spun un lucru: în afară de aceşti 70 de copii, mai vin şi peste, neînscrişi, şi nu avem voie să nu-i primim. Că dacă nu-i primim, am luat foc din partea părinţilor!”, se apără Veronica Petre. Lista posturilor vacante este publicată pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş. Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să fi obţinut minimum nota 7, atât la proba scrisă, cât şi la proba practică / inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să aibă minimum nota 5, atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.

 

The most visited gambling websites in The UK