Menu
TRAFIC

Scăderea "şeptelului" de elevi a pus "Dan Barbilian" în pericolul de a fi aspirat de "Dinicu Golescu"

  • Written by Magda BĂNCESCU
  • Hits: 852

b_400_250_16777215_10_images_2167_Clipboard02.jpgÎn 2017-2018, a pierdut o clasă a IX-a, riscând ca, în curând, să dispară ca unitate independentă, liceul cu cea mai mare promovare la Bac 

După Colegiile Naţionale „Dinicu Golescu” şi „Carol I”, trecute prin experienţa nefericită a tăierilor de clase, a venit rândul Liceului „Dan Barbilian” să simtă gustul amar al unei pierderi similare, începând cu anul de învăţământ 2017-2018. De parcă avea prea multe, încât să-şi permită să piardă una! Şi, totuşi, s-a întâmplat, prin decizia mai-marilor din Învăţământ, care au lăsat de mai multă vreme impresia că au pus gând rău unităţii liceale, ale cărei locuri se ocupă, până la ultimul, an de an. De aceea era corect ca respectiva clasă să nu fie desfiinţată printr-o semnătură, ci lăsată să dispară de la sine, prin neocuparea ei de către elevi. Adică, dacă nu se strângeau suficiente opţiuni din partea copiilor, la repartizarea computerizată, care a înlocuit sigurul examen de admitere, încât să nu se asigure cea de-a patra clasă, atunci se impunea, fireşte, eliminarea ei din schemă. Or nu s-a întâmplat ca „Dan Barbilian” să rămână cu locuri libere, chiar şi prin acest nefericit sistem, cu completare de preferinţe în materie de licee, în locul clasicei admiteri. Incorectitudinea situaţiei în care a fost pusă una dintre cele mai bune instituţii liceale din judeţ şi maniera cu iz politic în care s-a produs ciuntirea planului de şcolarizare au constituit, poate, singura intervenţie de bun simţ provenită de la grupul PNL din Consiliul Local, la recenta întrunire de la sfârşitul lunii februarie. Preocupaţi excesiv de schimbările de natură juridică prin care va trece, de la anul, Clubul Sportiv Şcolar „Dinicu Golescu”, care nu se desfiinţează, ci va funcţiona ca structură a unei entităţi din Piteşti, liberalii lui Cristi Creţu şi-au amintit de nedreptatea făcută liceului condus de Nicolae Zaharia, un director care nu şi-a lipit fruntea de podea în faţa PSD-ului. Drept „pedeapsă”, a fost taxat cu retezarea unei clase din grila de şcolarizare de către nişte hârţogari din marea masă responsabilă de prăbuşirea catastrofală a Educaţiei Naţionale.

Dezbatere în Consiliul Local când nu mai era nimic de dezbătut

În loc să umble la cifra de şcolarizare a liceelor slabe şi foarte slabe, de care nu ducem lipsă, din păcate, nici noi în Muscel, Inspectoratul s-a pus cu barda pe instituţia aflată pe primul loc din punct de vedere al procentului de promovare a examenului de Bacalaureat, de 95%, fără a mai pune la socoteală participarea copiilor la olimpiadele naţionale. Pe la începutul anului, când au aflat ce surpriză neplăcută le pregătesc superiorii, profesorii de la „Dan Barbilian” au încercat să-i facă să se răzgândească, iniţiind o acţiune de protest, „dezumflată” rapid de comisia trimisă la Câmpulung de inspectorul general Dumitru Tudosoiu. Prin dispariţia unei clase a IX-a, numărul de ore va fi diminuat pentru cadrele didactice. De la patru clase vor rămâne cu trei, deşi au sperat până în ultimul moment că numărul aprobat pentru anul şcolar 2016-2017 nu se va schimba în 2017-2018.  

Altfel a văzut lucrurile inspectorul şcolar general, căruia profesorii i s-au părut înţelegători în ceea ce priveşte situaţia elevilor la nivel de Câmpulung. Cel puţin aceasta a fost concluzia comisiei de la ISJ Argeş, venite ca să discute cu cadrele didactice, care păreau decise să nu mai intre la ore dacă nu se revenea asupra nefastei hotărâri. De revenit, nu s-a revenit, însă li s-a dat o brumă de speranţă că, în anul următor, 2018-2019, se vor întoarce la schema cu patru clase de a IX-a. 

Cu foarte mare întârziere, s-au găsit să dezbată, când nu mai era nimic de dezbătut, şi aleşii municipali, finanţatori ai investiţiilor în şcoli şi răspunzători de funcţionarea pe mai departe a unităţilor din Câmpulung. Măcar a celor bune. Am precizat la început în ce context s-a iscat discuţia tardivă: ruperea CSS „Dinicu Golescu” din structura colegiului şi trecerea lui în subordinea Piteştiului, subiect pe care s-a bătut apa în piuă trei sferturi de oră, în timp ce „Dan Barbilian”, aflat în Top 10 licee argeşene, a fost gătat în cinci minute.

Clasa desfiinţată la “Dan Barbilian” era acoperită an de an 

Intuind că oul se poate transforma în bou, adică de la o clasă tăiată să se ajungă chiar la tăierea liceului cu totul de pe harta Învăţământului muscelean, liberalii s-au trezit, la şedinţa ordinară a Consiliului Local din 28 februarie 2017, să vorbească despre ce ar trebui să facă! Adică demersuri la purtătorul de „pâine şi cuţit”, deşi demersurile ar fi trebuit făcute până să fie bătută în cuie hotărârea injustă. „Ar trebui să reacţionăm cumva.”, zice preşedintele PNL Câmpulung, deşi momentul în care a decis să reacţioneze, cerându-i lui Liviu Ţâroiu, aflat în acelaşi partid cu Dumitru Tudosoiu, să reacţioneze, este tardiv. 

Trezindu-se cu degetul îndreptat în direcţia sa, indicându-l pe cel care acceptă desfiinţarea şcolilor fără ripostă, primarul l-a întrebat pe Bogdan David, care a deschis subiectul când nu mai era nimic de făcut, de unde trebuia eliminată clasa care nu s-ar mai justifica, raportat la numărul elevilor din Câmpulung, într-o scădere continuă. „Vă pun întrebarea: de unde luam? Sunt patru licee teoretice şi două tehnice. N-au nicio legătură tehnicele cu teoreticele. Luam de la „Dinicu”? Luam de la „Carol”?”, a întrebat retoric Liviu Ţâroiu. 

Auzind numele instituţiei angajatoare în contextul reducerilor de locuri, profesorul Cristi Creţu a ţinut cu şcoala, nu cu partidul, amintind că „Dinicu Golescu” a suferit o tăiere drastică, ajungând de la opt la şase clase. După cum „Carol I” n-a fost ferit nici el de acest pericol. 

Colegul acestuia, David, învinovăţeşte Inspectoratul, care îi privează pe copii de dreptul de a alege, restrângându-le posibilitatea de a opta, la repartizarea computerizată, pentru o clasă întreagă. Clasă care, în fiecare an, a fost acoperită, existând cerere şi dorinţă din partea elevilor de a continua pregătirea la „Dan Barbilian”. Altfel spus, dacă absolvenţii clasei a VIII-a nu mai prind loc la „Dan Barbilian” - şi nu vor mai prinde de la anul, fiind doar trei clase a IX-a - se vor duce în altă parte.   

Clasica admitere elimina hazardul incorect care ghidează pixul Inspectoratului 

Tot de la liberali a plecat recomandarea ca directorii celor trei licee reprezentative pentru Câmpulung, „Dinicu Golescu”, „Dan Barbilian” şi „Carol I”, care împart un număr tot mai scăzut de elevi de la un an la altul, cauză din care li se subţiază planul de şcolarizare, să fie invitaţi de primarul Liviu Ţâroiu la o consultare. Deşi toată lumea s-a pus de acord că beleaua o constituie lipsa „materiei prime” a şcolilor, care nu mai au ce pregăti. O temă de discuţie ar putea-o reprezenta varianta expusă în spaţiul public, de fuzionare a Liceului „Dan Barbilian” cu Colegiul „Dinicu Golescu”, variantă acceptată de L.D.B. numai dacă şi în anul următor rămân tot cu trei clase de a IX-a. Şi este posibil să rămână, scenariu confirmat de unul dintre inspectorii din subordinea lui Tudosoiu, care a precizat, neoficial, că abia peste patru-cinci ani este posibilă revenirea la patru clase. Interval de timp în care sunt şanse ca şcoala să nu mai funcţioneze ca unitate independentă. 

„Sigur vom face (n.r. o întâlnire), a afirmat Liviu Ţâroiu, conştient că vorbeşte degeaba, dacă nu sunt copii. Eu am avut discuţii cu dânşii şi cu domnul director Zaharia şi ne-am înţeles pe acest subiect. Va trebui să facem o discuţie la nivel de Câmpulung despre liceele teoretice, apoi despre liceele tehnologice. Să ne gândim pe viitor ce avem de făcut. Dacă vom reuşi să influenţăm sistemul de învăţământ să se treacă din nou la examenul de admitere, cum era odată, problema este rezolvată din start.” Chestiune în privinţa căreia primarul are dreptate, întrucât admiterea elimină frustrări de genul celei simţite de „Dan Barbilian”, unde pixul a făcut în mod nedrept măcel, în loc să se orienteze către liceul din Stâlpeni sau altele de acelaşi calibru.         

„Să porniţi de la o idee realistă, cu o structură demografică a învăţământului gimnazial şi, în mod deosebit, a claselor a VIII-a, care termină, ca să vedeţi populaţia şcolară, numeric, dacă directorii pot veni şi cu orientări şcolare şi profesionale pe diferite direcţii.”, i-a sugerat Constantin Staicu, fostul director al Sportivului, lui Liviu Ţâroiu de unde să înceapă analiza, împreună cu directorii din Învăţământul câmpulungean. De atunci încolo, puteţi să discutaţi despre o structură şcolară liceală obiectivă din zonele din care liceele îşi recrutează copiii. Excludeţi Dragoslavele, căci aceia se duc la Rucăr, după cum Rucărul se duce la Braşov.” În opinia lui Staicu, trebuie cântărit fenomenul în zona înconjurătoare a Câmpulungului, care alimentează liceele din municipiu. „Cei care vin din alte zone sunt cumva accidentali, cifrele nu sunt mari. Nu influenţează hotărâtor numărul de clase. Faceţi o investigaţie privind populaţia şcolară gimnazială. Sigur că admiterea pe stil vechi, cum era odată, rezolva, ne scăpa de arbitrar.”, a conchis  Constantin Staicu. 

The most visited gambling websites in The UK