Menu
TRAFIC

Directorii de şcoli, numiţi de inspectorul general

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 586

După ce tehnocraţii lui Cioloş au organizat concursul pentru ocuparea posturilor de director şi director adjunct la unităţile şcolare, noul Guvern PSD schimbă regulile, astfel încât să beneficieze şi clientela politică a partidului. Abia numit în funcţie, noul ministru al Educaţiei a trimis o notă către inspectoratele şcolare, prin care se dispune că foştii directori pot fi numiţi prin detaşare, indiferent dacă au participat sau nu la concurs ori nu au promovat examenul. Numirile se vor face de către inspectorul general, cu avizul Consiliului de Administraţie al Inspectoratului. Adresa este aprobată şi semnată de noul ministru Pavel Năstase, precum şi de proaspătul numit secretar de stat în Ministerul Educaţiei, Liviu Marian Pop. Vă reamintim că, pe 22 decembrie 2016, Ministerul Educaţiei, atunci condus de Mircea Dumitru, a transmis inspectoratelor şcolare o notă în care avertiza că în funcţiile de director şi director adjunct rămase vacante după organizarea concursului nu pot fi numite persoanele care, până la organizarea concursului, au ocupat funcţii de director sau director adjunct în şcolile respective şi nu au participat la concurs, precum şi persoanele care s-au prezentat la concurs, dar nu au fost admise. 

The most visited gambling websites in The UK