Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Campanie cu măşti

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 893

Magda BĂNCESCU

Trebuia să fim noi mai cu „moţ” în statistica îmbolnăvirilor din judeţ, căreia Muscelul îi livrează mai bine de jumătate dintre cazurile confirmate. De duminică încoace, numai noi, muscelenii, umflăm lista şi obrajii autorităţilor judeţene, din cauza săltării nedorite a Argeşului în ierarhia naţională a contaminărilor. Prefectul i-a găsit responsabili pe primarii „relaxaţi” de la Câmpulung şi Godeni, care nu-şi ţin cetăţenii în frâu, iar de aici, împrăştierea bolii mai repede decât în restul judeţului. Adevărul este că cei veniţi de la Piteşti, de pildă, se miră cât de populat este orăşelul, faţă de reşedinţa de judeţ, unde lumea este incomparabil mai disciplinată. Ai noştri… parcă sunt tâmpiţi de nu înţeleg că de seriozitatea cu care respectăm obligaţia de a sta în casă depinde durata restricţiilor. Şi, cel mai important, sănătatea noastră, pusă, la modul cel mai real, în pericol, de vreme ce înregistrăm bolnavi care, înainte de a ajunge pe patul spitalului, au avut contacte. Iar contactele, la rândul lor, alte contacte.        

Marţi dimineaţa, având ca pretext moliciunea celor doi primari PSD, ni s-a servit o demonstraţie electorală de către prefectul apolitic, venit să le arate lui Ţâroiu şi Pădureanu ce înseamnă autoritate, înconjurat de Poliţie şi Jandarmerie câtă frunză, câtă iarbă. Tot timpul am avut impresia că Liviu Ţâroiu e prea „soft” în această perioadă complicată, permiţând prea multă libertate votanţilor, ca să nu-i supere întrerupându-le tabieturile. În special pensionarilor care, împreună cu ursarii de la oraş şi cu rudarii de la comune, constituie grosul celor care umblă de căpiaţi pe străzi. Dar nici prefectul nu ne-a dat pe spate cu parada de forţe, care cel mai repede l-a mişcat pe primarul Câmpulungului, venit la locul camerelor tv împreună cu consilierul personal, ca să nu rateze momentul puternic electoral. Întâlnirea „mascaţilor” de la intrarea în Câmpulung s-a lăsat cu impunerea accesoriului pe gură şi nas, măsură bagatelizată la fel cum a fost şi cu circulaţia. Ţâroiu a zis, marţi, să purtăm mască, iar, miercuri, o droaie de cetăţeni profitau de soare, pentru primul bronz pe acest an! Scuza cetăţeanului cu faţa descoperită: când ne-o da Primăria măşti, le purtăm! Căci farmaciile s-au transformat în hoţi la drumul mare, vânzând o banală bucată de pânză cu 10, 15, până la 20 de lei!     

Confruntându-se cu o situaţie inedită, primarii cu necazul în bătătură au cerut măsuri de consistenţa apei de ploaie, astfel a catalogat capul judeţului cerinţele primite de la Godeni şi Câmpulung. Soare a lăsat să se înţeleagă că şi-ar fi dorit ca edilii să-i ceară ei intrarea în carantină a municipiului şi comunei, ca să nu-şi asume politicienii de la vârf răspunderea unei decizii cu urmări la alegerile de la toamnă. Ţâroiu, mai şmecher, a solicitat judeţului să-l protejeze de vecinii de la Godeni, închizând oficial comuna, în timp ce Pădureanu, în care nu regăsim ofiţerul de carieră, care a fost înainte să devină primar (ce înseamnă prea multe mandate!), a lăsat decizia drastică la aprecierea judeţului. Însă nici judeţul n-a avut curaj să impună carantina după modelul Ţăndărei ori Suceava, declarându-ne închişi, şi pe unii, şi pe alţii, dar mai cu libertate de mişcare.  

Învăţaţi să dăm vina numai pe autorităţi, trecem cu vederea atitudinea şocant de nepăsătoare a prea multora dintre noi, care nu pot plăti facturi decât în acelaşi timp, au treabă la bănci în acelaşi timp, iar piaţa o fac în acelaşi timp. Iar deasupra tuturor sunt inconştienţii de vârsta a treia care îşi dezmorţesc oasele înţepenite pe bulevard, bucurându-se de soare şi primăvară, de parcă nimic nu s-a întâmplat şi nimic nu s-a schimbat. De parcă n-a intrat COVID-ul în târg! Dacă bătrânilor, de la care se zice că avem ce învăţa, nu le pasă şi sunt puhoi, în public, toată ziua, ce pretenţii să ridicăm de la minoritarii fără carte, care, şi fără maxi-taxi-urile împuţinate de lipsa călătorilor, sunt ciurciumel în oraş?!

Ce caută oamenii aceştia la Câmpulung? Caută ce le cer nişte conţopişti aiuriţi, care se ocupă de actualizarea actelor de ajutor social, în special cele legate de venituri. De vreme ce noi, la redacţie, ne-am trezit cu rudari din cătunele Muscelului, trimişi să-şi dea pierdute taloanele de ajutor social, însemnă că încă sunt chemaţi la instituţiile statului implicate în procedura acordării venitului minim garantat. O formalitate care îi ţine ocupaţi pe angajaţii statului cu întocmirea hârtiilor doveditoare ale lipsei veniturilor. De parcă statul nu ştie că încasatorii pomenii sunt nişte şarlatani care n-au niciun bun pe numele lor. Deşi la Câmpulung n-au ajuns cu balonul cu aer cald, în lipsa microbuzelor care au cam dispărut de pe traseu. Aşadar, unii dintre ei au motiv să vină şi asta numai din vina instituţiilor statului, care au nevoie de prezenţa lor când boala dă semne că se întinde! 

În astfel de situaţii ne-am fi dorit să-l vedem pe prefect făcând ordinea pe care este evident că primarul nu este în stare s-o facă. Pe arterele principale, populate de atâta ţigănime, încât, la începutul săptămânii, n-aveai pe unde să treci decât prin mijlocul lor. Şi n-au teamă de nimic, căci amenda, faţă de care tot omul are o strângere de inimă, pentru oamenii ăştia nu are nicio valoare, ca sancţiune. Poliţiştii scoşi pe teren ne spuneau că-i împrăştie cum îi văd grămadă, însă, după îndepărtarea echipajului, îşi reiau poziţiile. E inutil a-i amenda, căci inşii ăştia nu plătesc nimic. 

Le cădea gura primarilor de la ţară să-i ameninţe că-i lasă fără ajutoare dacă mai ies din cătunele lor?! Nu, dar de ce să facă pe durii cu votanţii aceştia conştiincioşi faţă de cei care stau în casă la alegeri?! L-am auzit pe Boncoi declarând la tv că celor 40 de „bruneţi” întorşi din Italia, Franţa, Germania, izolaţi la Gura Pravăţ, le-a expirat interdicţia de părăsire a domiciliului. Pe care, oricum, l-au părăsit dând năvală la Poştă, când poştaşii s-au izolat mai abitir decât „diaspora” comunei. Cum sunt liberi să umble pe unde vor, de ce să nu revadă Câmpulungul cât ţine concediul impus de pandemie?! 

 

The most visited gambling websites in The UK