Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Cei mai supăraţi salariaţi

  • Written by Magda BĂNCESCU
  • Hits: 821

Dacă PSD îl menţine pe profesorul Sârbu pe lista de candidaţi în 2020, al doilea mandat de ales local, de după experienţa în Consiliul Judeţean, se încheie pentru acesta la vârsta de 80 de ani şi jumătate. De ce facem acest calcul? Care n-are de ce să-i provoace fandoseli feminine demodate, căci vârsta este viaţa noastră trăită până la acel moment şi doar nu ne-o fi ruşine cu ea. Expunerea în Consiliu de către colegul de partid Băjan a comportamentului mârlănesc al unora dintre angajaţii Primăriei, care nu răspund la „bună ziua”, de nesimţiţi ce sunt, i-a declanşat o reacţie lui Sârbu aproape electorală. După domnul profesor, care a trăit vremuri în care manierele şi bunul simţ făceau adevărata diferenţă între oameni - nu banul, ca în prezentul decepţionant ce ne-a fost dat să-l trăim - de vină nu este dobitocul cuvântător cu două picioare, care n-are dispoziţia de a întoarce salutul. De vină, după teoria alesului local, sunt primarul şi membrii Consiliului Local, care nu se duc, din birou în birou, ca să-i întrebe ce au. Ce îi doare, ce îi macină, ce îi apasă, de n-au chef să răspundă la bineţe? Pentru că nu lipsa educaţiei şi a bunei cuviinţe ar fi cauzele îngroşării şoriciului pe obrazul mitocanului cu prune în gură, ci problemele profesionale şi/sau personale. 

Şi atât i-a căinat pe necăjiţii copleşiţi de stresul job-ului ori de dracii cu care vin de acasă, încât mai să-l bănuim pe Sârbu că-i vrea locul lui Ţâroiu, nu un nou mandat de consilier! Să ne vedem cu cei care muncesc aici şi să-i întrebăm pe funcţionarii Primăriei şi pe cei de la ADP, poate, au şi ei probleme, că sunt şi ei oameni…  Să ne întâlnim cu ei, să aflăm ce necazuri au… Să vedem dacă avem posibilitatea legală să rezolvăm câte o problemă de-a lor... Doamne, dar ce preţioşi sunt angajaţii aceştia ai Primăriei, încât să merite să-ţi laşi treburile baltă ca să-i gâdili psihologic, nefiind suficiente salariile, care ridică şi cel mai dărâmat moral, ori vacanţele, şi cele oficiale, şi cele neoficiale, mascate de cursurile de perfecţionare, plătite de „proştii” pe care nu-i mai întreabă nimeni ce frământări au. 

Abia după ce le-a fost masat corespunzător psihicul, începem să câştigăm încrederea oamenilor, prezintă Sârbu verdictul optimist, care nu este garantat 100%. De pildă, referindu-se la speţa lui Băjan, cu „suinele” cărora le vine greu să grohăie o amărâtă de formulă de politeţe, nici domnul profesor nu este convins că terapia cu vorba blândă, compătimitoare, funcţionează „Poate - îl cităm pe Gheorghe Sârbu -, cel care n-a fost atent cu domnul Băjan, dacă nu mai are o problemă acasă sau la serviciu, îi răspunde frumos.” Şi-atunci, de ce să te complici, când „poate” şi „dacă” din gândirea exprimată de reprezentantul majorităţii trădează şansele de insucces ale tratamentului propus de el?!        

Nu ne-am fi aşteptat ca un cadru didactic, timp de o viaţă de om, să caute explicaţii ale gestului neobrăzat sesizat de Cornel Băjan. Asta pentru că nu există nicio explicaţie de acceptat. Nici măcar supărarea generată de serviciu ori familie. În acel moment, l-am bănuit că ţine cu bădăranii din Primărie de dragul votului, mai cu seamă că era foarte insistent în faţa celor adunaţi la masa sfătoşilor din târg să încerce să aibă mai multă grijă de oameni, să se implice şi să găsească împreună o cale de comunicare, să lase patima de-o parte şi să fie buni şi toleranţi. Însă celălalt PSD-ist, care a stârnit comentariile aspirante de simpatie populară, a lăsat să se înţeleagă că manifestase toleranţă faţă de îngâmfaţii din Primărie cu buzunarele umflate prin votul repetat al consilierilor locali. Adică n-a păţit-o o dată şi a şi făcut un capăt de ţară dintr-asta la o dezbatere în Consiliu, cu presa de faţă. Nu. După ce i s-a acrit de sictirul unora din Primărie, şi-a vărsat oful la primar, care… mare minune să nu vină la 1 ianuarie cu o propunere de mărire a lefurilor! Dă-le încolo de evaluări anuale, de criterii de performanţă, de consultări ale cetăţenilor pe marginea serviabilităţii funcţionarilor!

Oricât le-ar găsi scuze, filosofiile lui Sârbu nu se pupă cu umilinţa simţită de Băjan. Suntem de acord, în schimb, cu susţinerile sale, conform cărora s-a depreciat extraordinar de tare relaţia om - om, că profesia de om ar trebui să ne preocupe mai mult decât cea care ne asigură veniturile şi că asistăm, de la o zi la alta, la cum este făcută „franjuri” educaţia în ţara asta. Iar educaţia „franjuri” este chiar răspunsul pe care l-a tot ocolit, împingând în faţă pretexte închipuite. Cum că, vezi Doamne, nu poţi să-ţi descleştezi fălcile la salut de supărat! 

Dacă n-ar fi fost păţania lui Băjan scânteia doctrinei expuse în faţa comunităţii şi dacă nu s-ar fi referit numai la conţopiştii statului, Sârbu putea primi o grămadă de like-uri din zona privată, unde sunt frustrări mai puternice decât în rândul bugetarilor, legate de disponibilitatea de înţelegere a superiorilor. A înţelege că omul nu e maşină, că o fi ajuns la capătul puterii ori la capătul răbdării, făcând acelaşi lucru la nesfârşit, căci dacă nu-l omoară volumul de sarcini, îl omoară rutina. La stat, însă, avem convingerea că există înţelegere cu toptanul şi resemnare cât cuprinde, după cum am remarcat la ultimii primari, care au împrumutat unul de la altul scuza perfectă pentru statul cu braţele încrucişate: n-ai cu cine să faci treabă. Şi, culmea neghiobiei combinate cu lăcomie, îi angajează tot pe ăia despre care ştiu că nu vor face treabă!

The most visited gambling websites in The UK