Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

„Dedicaţie” de patru stele

  • Written by Magda BĂNCESCU
  • Hits: 391

 

Uite de ce e bine ca aceia care cer ceva de la Primărie şi Consiliul Local să se prezinte în faţa aleşilor ca să-şi susţină cauza. Până să ia cuvântul, la şedinţa de îndată de acum trei zile, proprietarul Pensiunii „Casa Cristina”, solicitant al avantajului eşalonării în rate a obligaţiilor la buget, vorbele care au răsunat în plen nu erau deloc încurajatoare. Ori măgulitoare. Nu te simţi confortabil auzind de o hotărâre „cu dedicaţie”, expresie pe care a tot repetat-o PSD-istul Dumitrescu, cu destinatarul „dedicaţiei” de faţă, pe durata discursului rostit ca principiu, zice el, nu pentru că ar fi avut ceva cu Gâlculescu sau cu afacerea acestuia. Numai că principiul avea o reflectare concretă în cererea patronului de a i se permite să plătească în tranşe, pe durata a cinci ani - un interval de timp mai mult decât generos -, impozitele anului 2018, de aproape 560 de milioane de lei vechi, calculate până în preziua întrunirii aleşilor. Suma este, într-adevăr, foarte mare, asta pentru că foarte mare este valoarea impozabilă a pensiunii, de peste 20 de miliarde de lei vechi. 

În această primăvară, tot la dorinţa unui patron local, aflat în impasul onorării dărilor la Primărie, aleşii noştri au adoptat o procedură menită să le uşureze plata, împărţindu-le debitele în rate lunare, care, în funcţie de sumele datorate, se puteau întinde până la cinci ani. Mulţi oameni de afaceri - printre care s-ar afla şi Bogdan Gâlculescu - n-au ştiut despre această binefacere, căci Primăria şi-a îndeplinit în acelaşi stil defectuos obligaţia de comunicare a facilităţii. În afara unui anunţ anemic, transmis redacţiilor locale - cele care au dorit au dezvoltat subiectul, care nu, nu -, n-au existat insistenţe ale autorităţii locale de a informa persoanele juridice despre posibilitatea plăţii în rate. Aşa se face că proprietarul business-ului în turism s-a trezit în toamnă să fructifice acest avantaj, asta şi pentru că acum a primit un verdict favorabil din partea autorităţii care gestionează proiectele cu finanţare europeană, la care aspiră şi el, ca să-şi transforme complexul într-un hotel de patru stele. 

La lectura textului rece al proiectului de hotărâre, din care aflai doar că o firmă redutabilă solicită rate pe cinci ani, colegul de partid al primarului a răbufnit: vot cu dedicaţie, oricât de tare s-ar strădui şi ei, legiuitorii locali, şi Primăria, ca autoare a noii hotărâri menite să-l ajute pe patron, să dea o altă nuanţă sprijinului. Dumitrescu a umblat la coarda sensibilă a ascultătorului, povestind că, în cei şase ani, de când este el în Consiliu, au dorit să le fie întinsă o mână de ajutor „firme mai necăjite, mai nesemnificative”, dar nici nu s-a pus în discuţie aşa ceva. El, personal, îi ştia pe unii care au vrut înţelegere şi care n-au fost băgaţi în seamă de către fostul secretar. Nu de către fostul secretar, i-a luat apărarea propriului consilier Ţâroiu, căci nu secretarul stabileşte ce intră şi ce nu intră pe ordinea de zi. Primarul stabileşte ordinea de zi, împreună cu Executivul, l-a indicat Liviu Ţâroiu ca responsabil pe Călin Andrei pentru spatele întors afaceriştilor blocaţi în necazuri financiare.   

Este clar că este o dedicaţie, o ţinea una şi bună tovarăşul de partid al lui Ţâroiu, care s-a arătat dispus să treacă peste cazul punctual căruia i se adresa hotărârea, dar nu şi peste condiţiile în care se consuma despovărarea lui de plata jumătăţii de miliard datorate. Şi anume dobânda de 1,3% pe an, cu care era acordat creditul fiscal de Primărie, care ar fi pe placul tuturor. Or în condiţiile în care bietul cetăţean de rând, pe care consilierul PSD îl plângea că poate n-are ce le pune pe masă copiilor, este jumulit fără milă, nu este moral ca un operator economic cu notorietate şi forţă în domeniu să nu simtă greutatea obligaţiilor la Primărie, de vreme ce le achită cu ţârâita, pe durata a 60 de luni, părea de nedomolit contestatarul iniţiativei oamenilor lui Liviu Ţâroiu. 

Acesta din urmă şi-a apărat munca subalternilor, care, la o săptămână de la depunerea cererii la Primărie de către patronul pensiunii, au şi modificat mecanismul de sprijin votat în primăvară, ca să intre şi acest întreprinzător în program. În alte condiţii decât cele votate la sfârşitul lui aprilie. Procentul deosebit de atractiv de 1,3%, care sigur le face cu ochiul şi altor agenţi economici restanţieri, rezultă din lege, nu din calculul angajaţilor Primăriei, susţine Ţâroiu. Primarul a insistat să se elimine din exprimare sintagma „cu dedicaţie”, deşi, dacă o hotărâre se face anume pentru cineva care a cerut, este clar că îi este dedicată. Şi le va fi dedicată şi altora în măsura în care vor veni la Primărie să ceară acelaşi lucru, cu condiţia să aibă motiv solid, cum a avut Gâlculescu.

Deţinătorul pensiunii, care bine a făcut că a venit la şedinţa de Consiliu, fiind interesul lui să fie ascultat, a livrat o motivaţie atât de convingătoare, încât l-a potolit complet pe cel nemulţumit de tratamentul discreţionar, de dobândă, de perioadă şi, în general, de ideea de a avantaja pe cineva potent financiar. Atât de frumos le-a vorbit cel interesat să obţină înlesnirea la plată, făcând trimitere la istoria Câmpulungului şi la reputaţia lui în perioada interbelică, încât n-a mai suflat nimeni o vorbă. Bogdan Gâlculescu susţine că intenţionează „o primă gândire balneară în Muscel, după vechile poveşti pe care încă le trăim din amintiri, cu perioada interbelică, atunci când eram clasaţi ca prima staţiune balneară a României.” Oficial, Câmpulung a fost declarat, prin Înaltul Decret Regal numărul 411 din 10 februarie 1925, Staţiune Climaterică, statut conferit de aşezarea geografică, de clima şi aerul binefăcătoare pentru suferinzii cu plămânii, dar şi de aspectul oraşului. Funcţia sa balneară, deşi nerecunoscută prin documentul respectiv, a existat în realitate, graţie rolului de tratament fizioterapeutic al  Băilor „Kretzulescu”, construite în jurul unor izvoare slab mineralizate. Istoricii timpurilor au consemnat în scrierile lor cum se dubla populaţia Câmpulungului pe timp de vară, când turiştii veneau la tratament, fie pentru băi curative, fie pentru bolile respiratorii. Nu ştim cât de tare le-a zburat gândul aleşilor la staţiunea turistică de odinioară când au ridicat mâna, dar trimiterea la trecut pare să-şi fi făcut efectul.

The most visited gambling websites in The UK