Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Osânda lui Tofan

  • Written by Magda BĂNCESCU
  • Hits: 648

 

De când este Liviu Ţâroiu primar ales, subiectul deşeurilor abandonate - deşi Tofan susţine contrariul, că nu le-a abandonat, ci ba că n-a fost lăsat să le scoată din depozit, ba că n-a avut bani pentru ridicarea lor - a fost ocolit cu intenţie din dezbaterile publice ale aleşilor. În doi ani, n-am auzit pe vreunul dintre actualii componenţi ai administraţiei publice locale exprimându-şi o îngrijorare legată de stocurile care au scăzut mai mult ca efect al spălării lor de ploile prelinse prin acoperişul spart decât ca efect al obligaţiei impuse lui Tofan, să-şi ducă otrăvurile de la Câmpulung. Mai multe întrebări şi mai mult interes a manifestat A.S.C.M., care i-a „hărţuit” cu adrese pe miniştrii Mediului din ultimii trei ani, care, la rândul lor, au pus, măcar de ochii lumii, presiune pe instituţiile subordonate din teritoriu. Iar acestea, din când în când, l-au întrebat de sănătate pe Tofan. Aşadar, a avut rolul său această corespondenţă „pisăloagă” a asociaţiei cu Ministerul, Agenţia şi Garda de Mediu, împinse de la spate să-şi facă treaba. Căci dacă întreaga comunitate locală ar fi dormit cum dorm aceşti aleşi nevrednici de funcţiile ocupate, precum marmotele trezite la răstimpuri de ţignalul lui Ţâroiu de a sălta mânuţa, moldoveanul nu scotea, din propria voinţă, un gram de deşeuri din curtea fostei ARO.

După doi ani de conducere nouă, în care s-a aşternut praful peste cenuşa toxică împrăştiată peste Câmpulung, un ales deschide o temă optimistă legată de fosta platformă, bineînţeles, evitând hala morţii, plasată chiar la intrarea în incinta uzinei de altădată. A sunat bine în urechile ascultătorilor „ştirea pe surse”, răspândită public de singurul consilier al puterii care mai ia cuvântul pe la şedinţe, după plecarea lui Ivan. Acesta l-a invocat pe primar drept garant al veridicităţii ei. Sau, dimpotrivă, l-a poftit, să o infirme, în cazul în care cele aflate - şi, cel mai probabil, discutate la un pahar de vorbă la partid - erau simple fantezii. Consilierul susţine că a ajuns la el informaţia că, nu peste multă vreme, pe proprietatea Landmark Management va apărea o fabrică nouă. Mai precis, fabricantul care, între altele, realizează centurile de siguranţă la Braşov, precum şi alte componente auto, ar vrea să funcţioneze în Muscel. Motivul investiţiei de la Câmpulung, susţine purtătorul de veşti cum n-am mai auzit de ani buni - îl lăsăm la o parte pe turcul preumblat pe coclaurile Obştii, care n-avea de niciunele, nici teren, nici personal -  constă în numărul consistent de lucrători din Muscel, în special din zona Rucăr - Podu Dâmboviţei, cărora fabrica le asigură cazare şi alte facilităţi la Braşov. Ca să reducă din cheltuieli, există intenţia dislocării activităţii mai aproape de domiciliul muncitorilor, de care angajatorul ţine cu dinţii, conştient că nu găseşte alţii. În fine, din mai multe puncte de vedere, managerilor afacerii respective le-ar conveni să aibă o unitate de producţie în Muscel, cel puţin, asta susţine cel care a împrăştiat noutatea.  

Convins că Liviu Ţârou ştie mai multe, pentru că orice investitor, venit pentru inspectarea teritoriului, prima dată bate la uşa primarului, alesul PSD-ist i-a predat, forţat, „microfonul” şefului său de partid. După puţinătatea vorbelor acestuia şi tonul posac, nespecific primarului nostru, căruia îi place să se laude, înţelegem şi singuri că nu vine niciun investitor de la Braşov, cu o secţie de producţie pentru angajaţii săi musceleni. Totuşi, Ţâroiu a confirmat intenţia şi discuţia despre producătorul braşovean, care ar fi sondat terenul la Câmpulung. „Dar numai la nivel de intenţie.”, a confirmat prudent primarul sâmburele de adevăr al ştirii lansate la şedinţa Consiliului Local de la sfârşitul lunii iunie, ca lumea să nu-şi facă iluzii că vor apărea locuri de muncă noi şi apoi să fie dezamăgită. Primarul îşi face degeaba griji că dezamăgeşte populaţia, dându-i speranţe care nu vor avea corespondent în realitate, pentru că nu mai are pe cine să dezamăgească. La Câmpulung nu mai sunt muncitori, nici buni, nici mai puţin buni, nici tineri dornici să se califice ori oameni în putere interesaţi să înveţe altă meserie. Prin urmare, putea să spună că se deschid în bătătura lui Raţiu trei fabrici, nu una, căci nu tremura nimeni de emoţie că va fi de muncă la Câmpulung.

La o săptămână distanţă de acest dialog, care altă reacţie ar fi declanşat acum zece ani, Tofan, chiriaşul din zona de primire cu pâine şi sare în „Câmpulung Industrial Park” se pricopsea cu prima condamnare pentru maniera şocantă în care a derulat afacerea cu otrăvuri. Pasiunea lui, deşeurile, cum se destăinuia în faţa unei părţi a presei locale, care i-a prezentat confesiunile neruşinate, presă înjosită din motive pe care le bănuiţi cu toţii, cu câteva zile înainte să-i ia foc depozitul pană de reziduuri mortale. 

Condamnarea la închisoare cu executare a dispus-o instanţa câmpulungeană, săptămâna trecută, la capătul unui proces deschis exact în ziua în care primarul Liviu Ţâroiu şi consilierii locali depuneau jurământul de aleşi responsabili de siguranţa cetăţenilor. Conform hotărârii instanţei de fond, pe care bănuim că inculpaţii, patronul şi firma sa, o vor contesta, Tofan trebuie să stea la puşcărie cinci ani, iar Global Eco Center să plătească o amendă penală de 6 miliarde de lei vechi. Tot cam cât a încasat, cu titlu de sancţiuni, din 2010, de când moldoveanul şi-a făcut intrarea în târg, cu scandalul de la Glina, unde deşerta deşeuri transportate de la ARO, până în toamna lui 2013, când i-a bubuit la propriu hala înţesată de substanţe înghesuite într-un haos şocant. Dar şi în anii post-incendiu, căci palmaresul de amenzi încasate de afacerist a continuat să se umfle şi după incidentul de mediu tratat, din păcate, ca o neglijenţă a unui angajat, care a luat totul asupra lui. Vă reamintim deznodământul dezamăgitor al incendiului din 2 octombrie 2013, sancţionat doar pentru distrugerea din culpă a imobilului companiei Landmark Management, faptă pedepsită cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. Angajatul lui Tofan şi-a recunoscut vinovăţia şi a scăpat cu o amendă penală de 3.000 de lei.     

În procesul încheiat pe 5 iulie 2018, la Câmpulung, Tofan a fost judecat şi condamnat pentru „neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri”. Judecătorul l-a obligat pe patron să-şi închidă punctul de lucru vreme de trei ani - cel mai probabil, va fi închis pentru totdeauna - şi, cel mai important, să elibereze proprietatea de cantităţile care zac într-un spaţiu care nu încălzeşte cu nimic că e acoperit, dacă plouă prin el. Şi că vaporii răspândiţi în atmosferă sunt un pericol, în primul rând, pentru sănătatea angajaţilor firmelor de cablaje. Iar aleşii visează fabrici noi pe platformă, unde oamenii să vină ca să se îmbolnăvească lângă bomba toxică a lui Tofan. Garda de Mediu i-a impus moldoveanului să repare plasele de sârmă ale împrejmuirii şi să acopere cu folie de plastic ori prelată zonele afectate de precipitaţii, dar acesta nu s-a putut conforma sarcinii până la jumătatea lunii februarie, aşa că a cerut să fie păsuit încă o lună. A beneficiat din nou de clemenţa Mediului, care nu s-a deranjat, din martie şi până astăzi, să şi verifice dacă hala a fost securizată, fie şi în maniera rudimentară cerută. 

Tofan mai are în derulare un proces la Curtea de Argeş, mutat în această primăvară de pe rolul instanţei de la Câmpulung, unde a căutat lungirea celeilalte cauze avându-i ca inculpaţi pe el şi firma sa prin toate strategiile posibile. Aceeaşi stratagemă o parcurge şi în litigiul de la Curtea de Argeş, atacând munca procurorilor, care stă la baza tragerii la răspundere a afaceristului, pentru „neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase”. Verdictul, având precedentul cauzei tranşate la Câmpulung, probabil, îl vom avea în primăvara lui 2020.

The most visited gambling websites in The UK