Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Centenar printre budigăi şi mititei

  • Written by Magda BĂNCESCU
  • Hits: 501

Prima şedinţă de Consiliu Local, la care se va consuma debutul oficial - cu nume şi semnătură - al Ramonei Simion, ca secretar cu atribuţii delegate, se ţine joi. Vă reamintim că la precedenta întrunire a aleşilor rămaşi fără secretar la Primărie, după ce că, de o jumătate de an, n-au nici secretar al Consiliului, documentaţia convocării de îndată era avizată pentru legalitate şi contrasemnată, în acelaşi timp, deşi trebuia să fie ori una, ori alta, de un autor necunoscut. După cum am remarcat în actele girate de Ghinea, contrasemnătura se dă pe hotărârea aprobată de Legislativ, nu pe proiectul de hotărâre propus de Executiv, care este doar avizat pentru legalitate. În fine… ne cramponăm de „mărunţişuri”. Bâjbâiala a fost remediată la şedinţa ordinară care se va consuma în această săptămână, când Ramona Simion a avizat propunerile de pe ordinea de zi, cu nume, cu semnătură şi cu funcţia precizată la început. Motivul pentru care insistăm asupra acestei schimbări n-are nicio legătură cu preferinţa pentru o persoană sau alta, ci cu faptul că este, totuşi, un eveniment pentru comunitatea noastră mică accederea cuiva nou în funcţia de secretar, a doua ca importanţă după primar. Mai cu seamă când schimbarea se produce după o perioadă de aproape treizeci de ani, iar înlocuitorul este o persoană tânără, sub 40 de ani.

De aceea am dat atenţia cuvenită acestui transfer produs în grila de salariaţi a Primăriei, având convingerea că nimeni n-o mai dă la o parte la concurs pe Ramona Simion, faţă de care, în acest moment, n-avem nici simpatie, nici antipatie. Aşijderea faţă de persoana Emiliei Ilie, şefa Serviciului Juridic, susţinută de grupul PNL, care, în trecutul nu foarte îndepărtat, era deseori şicanată chiar de liberali, în încercarea de a-i scoate în evidenţă, în public, scăpările profesionale. Acum, dintr-odată, e bună ca secretar, deşi, în mod repetat, i s-au scos ochii pe la şedinţe că Primăria pierde procese pe bandă din cauza „profesionalismului” consilierilor juridici ai instituţiei. Noi chiar ne-am dori foarte mult ca Liviu Ţâroiu să ne lămurească următoarea dilemă: dacă Ilie nu e bună pentru postul rămas vacant prin pensionarea ocupantului, post care îi revine prin lege şefului Serviciului Juridic, ce caută la conducerea acestui serviciu a cărui importanţă, de asemenea, nu poate fi tăgăduită? Îi lansăm public această întrebare, deşi avem o bănuială că ne expediază pentru răspuns, la fel cum face cu liberalii, la cel în mandatul căruia a avansat. 

O mai spunem o dată: departe de a ţine partea uneia sau alteia! Din partea noastră, n-au decât să se „mănânce” între ei, până la os, căci şi disputa asta legată de şefia Secretariatului Primăriei tot de la bani a pornit, nu neapărat de la prestigiul funcţiei. De la salariul cuvenit funcţiei de secretar, care, după majorarea de la începutul anului, ajunsese la 10.260 lei, leafa de bază, care, este adevărat, includea şi sporul de vechime al lui Ghinea. Or şefa Juridicului, Emiliea Ilie, are un salariu de bază de 7.505 lei, în timp ce colega de la Resurse Umane, promovată ca secretar, era mult în urma ei, cu 5.425 lei. 

Dihonia în instituţie probabil că va clocoti până când se va pronunţa Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, forul sesizat de PNL că s-au sărit nişte capete de jurişti, ca să se ajungă la o angajată de la Personal. Recunoaştem că ne roade curiozitatea de a afla cu ce argumente va riposta Executivul lui Liviu Ţâroiu pentru a justifica ne-alegerea juristei nr.1 a municipiului, că doar n-o să le spună celor de la A.N.F.P. că „pălăria” era prea mare pentru ea! 

Secretarul interimar şi-a început oficial serviciul, având de pregătit, consiliată din umbră, mapa şedinţei de la sfârşitul lunii iunie. Prea multe emoţii n-a avut şi nici prea multă bătaie de cap, ordinea de zi fiind una uşurică, lejeră, ca o briză estivală, complet lipsită de ceva „periculos”. Şi, din păcate, complet lipsită de o intenţie de investiţii, deşi am ajuns la jumătatea anului şi, în afara pavajului urât de la Piaţa Mare, nu s-a făcut nimic. 

Deschide dezbaterea, la fel ca data trecută, nou intratul în Consiliu, Ionel Dumitrache, pe care Liviu Ţâroiu l-a extras din Comisia de Buget-Finanţe, unde nimerise ca efect al demisiei lui Ivan, şi l-a pus la Servicii Publice şi Comerţ, Agricultură şi Industrie. Practic, i-a schimbat între ei pe Marin Stanciu şi Ionel Dumitrache, care, pesemne, le lasă colegilor Pană şi Mănescu Serviciile Publice şi Comerţul, iar el păstrează Agricultura şi Industria Câmpulungului, unde este de „muncă”, nu glumă. La subiectele legate strict de „bucătăria” internă a Primăriei, l-au „salvat” pe noul secretar directoarea economică Violeta Iarca şi colegele de la Venituri, Juridic şi Urbanism, iar de restul programului sunt responsabili primarul Liviu Ţâroiu & Friends, printre care o vom regăsi pe doamna Olei, patroana tarabelor, devenită de-a casei. Şi restul prietenilor, asociaţilor şi colaboratorilor, împreună cu care organizează Zilele Municipiului, care au acaparat jumătate din temele propuse pentru dezbaterea de joi după amiază. Aşadar, avem programul sărbătorii anuale, care începe pe 9 iulie şi se încheie pe 22 iulie! În proiectul lucrat de subalternii euforici ai lui Ţâroiu, ultima zi e 23 iulie, care urmează după 21 iulie, dacă în timp ce au redactat or fi degustat vinul pregătit pentru recepţia oficială şi zecile de prânzuri şi cine cu invitaţii! Cei cărora nu le stă capul la petrecut nu este cazul să intre în panică la gândul blocării centrului - ce a rămas neblocat din centru - timp de două săptămâni. Cel puţin, aşa sperăm, căci pe primar nu-l mai credem, de vreme ce una zice şi alta fac partenerii lui în teren. Cu acordul lui, bineînţeles.  

Asta ar fi una dintre noutăţi. Serbarea ţine treisprezece zile, pe durata cărora se întind manifestările Zilelor Câmpulungului, înfoiate cu Festivalul „Sus la munte, la Muscel”, care se ţinea de obicei imediat după Paşte, şi Flacăra Centenarului, care era vorba că va sosi la noi abia de Sfântul Dumitru. Ţâroiu a ţinut să marcheze 100 de ani de la Marea Unire printre tarabele cu chiloţi şi grătarele puturoase, prin a căror fumăraie ne vom chinui să zărim simbolul Centenarului, puternic concurat de flăcările de sub ceaune şi tigăi. Aşteptăm cu interes părerea şefului judeţului, care a condus impecabil acest proiect sobru în Argeş şi care, de data aceasta, n-are cum să guste atmosfera de talcioc de două parale înşirat până aproape de Piaţa Jurământului, locul în care primarul a plasat ceremonialul militar şi religios. 

Concertele vor fi mai puţinele în 2018, căci onorariul lui Bănică a „strangulat” jumătatea frumoasă a Zilelor Câmpulungului, care atenua amărăciunea cauzată de jumătatea urâtă a săptămânii de foială şi zbenguială. Dar de calitate vor fi, căci, în această privinţă, Ţâroiu a avut grijă să nu coboare ştacheta cocoţată de Andrei deasupra tuturor în judeţ. Şi de această dată, sunt favorizaţi tot părinţii şi bunicii tineretului nevotant, pentru care vor cânta artişti cu nume neaoşe, ca să nu-i mai dea de furcă la pronunţie primarului nostru certat cu toate limbile pământului.

The most visited gambling websites in The UK