Menu
TRAFIC

Editorialul de marți!

  • Written by Magda BĂNCESCU
  • Hits: 1571

De parcă nu era de ajuns că dezbaterea publică a bugetului local a fost un fiasco total, aspect lipsit de importanţă pentru Liviu Ţâroiu şi oamenii săi, care au bifat ca realizată formalitatea obligatorie, înainte ca documentul de căpătâi al funcţionării municipiului în 2018 să ajungă în Consiliul Local, concluzia cu care mânuţa de participanţi a părăsit sala mare a Primăriei descrie perfect actuala stare socială a Câmpulungului. Ne trebuie mai multe locuri în care să murim decât locuri în care să trăim. Vom explica imediat această sinistră afirmaţie, un adevăr copleşitor, valabil peste tot în ţară şi, din păcate, şi pentru Câmpulungul nostru, în care, în timpuri care nu vor mai fi vreodată, te umflai de sănătate. Dar mai înainte, câteva vorbe despre acţiunea prăbuşită mult în derizoriu, care l-a lăsat fără zâmbetul băşcălios pe primar, neaşteptându-se să nu-i vadă în sală măcar pe reclamagiii de carieră sau pe subordonaţii pe care îi finanţează din teşchereaua publică. Directorii, care, financiar vorbind, sunt la mâna lui, au cutezat să-l lase baltă pe Liviu Ţâroiu într-un moment în care avea nevoie să dea bine în faţa comunităţii. Nu s-a pomenit aşa ceva pe vremea lui Călin Andrei, când nici atunci societatea civilă nu dădea buluc în ziua dezbaterii bugetului local, dar parcă tot mai veneau cetăţeni sau grupuri de cetăţeni dintr-un cartier văduvit de infrastructura de utilităţi şi/sau rutieră, ca să-i atragă atenţia să dirijeze o parte din taxele şi impozitele plătite de ei la Primărie şi către strada lor. Nu mai spunem că directorimea de şcoli, spitale, instituţii de cultură, toată suflarea bugetară dependentă de pixul primarului, era prezentă, prin delegaţii suficient de consistente - din care nu lipseau contabilii - încât să dea impresia de interes din partea unităţii respective.  

Dacă Liviu Ţâroiu, un primar tolerant, i-a lăsat în plata Domnului, a cules, vineri, ce-a semănat: un şoc de proporţii, deşi a programat discuţia bugetului cu cetăţenii la o oră rezonabilă, nici prea devreme, nici prea târziu. La ceasul unu al după amiezii, când lumea este „mâncată”, vorba românului, măcar apropiaţii s-ar fi putut deranja, pentru ca primarul să nu vorbească la pereţi. 

Aproape de ora anunţată pentru debutul „evenimentului”, un fâs cu un deznodământ amar, publicul strâns în sala de festivităţi a Primăriei era format din şapte ziarişti! Nu este o glumă, doar presa era de faţă la ceea ce ar fi trebuit să fie cea dintâi manifestare notabilă a administraţiei locale, startul, motorul, cum doriţi, al activităţii liderilor noştri, cu banii noştri, din 2018. Jurnaliştilor, care chicoteau că primarul şi-a făcut rău singur permiţând din nou târgul pe bulevard, ale cărui grătare cu pastramă s-au oprit să le adulmece, în drum spre Primărie, participanţii fideli, li s-a alăturat Florentina Roşca, directoarea grădiniţei cu program prelungit de lângă Policlinică. Dar, după cum a anunţat public, prezenţa ei era nu în calitate de manager de unitate preşcolară, ci ca cetăţean deranjat că sesizarea transmisă anul trecut primarului, tot la dezbaterea bugetului, a rămas nesoluţionată. Adică în lipsa canalizării pluviale pe strada de lângă Pedagogic, beciurile caselor se umplu de apă. 

Dacă doamna Roşca venise ca reprezentant al vecinilor săi de pe Theodor Aman, atunci singurii directori de şcoli, aflaţi în sală prin natura îndatoririlor generate de funcţia pe care o ocupă, au fost Stelian Anastasie, managerul Liceului Tehnologic Auto, fostul Minier, şi Constantin Ghinescu, cel al Şcolii Gimnaziale „Oprea Iorgulescu”. Doi directori, trei cu Florentina Roşca, chit că altul era interesul său, un afacerist care a mai lucrat una-alta pentru Primărie şi cinci cetăţeni care n-aveau legătură cu personalul Primăriei şi al instituţiilor subordonate. Şi aceştia din urmă, tot pe sponci: directorul ADP, Liviu Popescu, Gabriel Pascu, administratorul bazinului de înot şi unicul delegat al Edilului, şeful Poliţiei Locale, Dragoş Nicolae, şeful de la Social, Cătălin Bădiţa, contabila şefă Roxana Bragă, şefa de la Venituri, Lucreţia Mitoi, însoţită de o colegă, plus cei care au ocupat prezidiul: primarul Liviu Ţâroiu, lângă care s-a aşezat directoarea economică Violeta Iarca, iar în celălalt capăt al mesei, vicele Mărgărin Blidaru şi şefa Personalului, Ramona Simion. Şi tot din comitetul de organizare au făcut parte juristul Nicolae Crânguş, cu rol de secretar al acţiunii, şi informaticianul Radu Gabriel. Îi punem la socoteală şi pe cei opt consilieri locali prezenţi, cinci de la PSD, Constantin Ivan, Ion Iliescu, Andreea Fărcăşanu, Nicolae Dumitrescu şi Gheorghe Sârbu, ultimul nerezistând nici măcar o oră, liberalii Lucian Ionescu şi Bogdan David, însoţiţi de colegul Ion Dumitraşcu, iar de la ALDE Manuel Zenovie, împreună cu şoferul său PSD-ist, Gabriel Neacşu. Încă zece inşi. Trăgând linie, toată participarea, gazde+invitaţi, a însemnat 40 de persoane, numărul urcând la 42 graţie a doi ziarişti întârziaţi.                         

Dar până să se ajungă la acest număr „fabulos”, Liviu Ţâroiu a cerut zece minute de aşteptare, care s-au dublat, peste ora începerii, remarcând că n-are cui să i se adreseze. Repetăm, au fost doar cinci persoane, care n-aveau legătură cu Primăria, dintre care jos pălăria! în faţa lui Gheorghe Oancea, nelipsit la nicio dezbatere publică. La cei 85 de ani ai săi, împliniţi pe 30 ianuarie, fostul primar a lăsat impresia că n-a încetat să creadă că municipiul - el a făcut Câmpulungul din oraş municipiu - va fi despotmolit din mocirla neputinţei, a dezinteresului, a deznădejdii că nu mai este nimic de făcut. Asta şi pentru că nu mai ai pentru cine să faci. În timp ce seniorul Oancea a oferit anemicei audienţe o lecţie de încredere într-un viitor al Câmpulungului de care majoritatea dintre noi ne îndoim, cel mai tânăr politician din sală, Lucian Ionescu, a năruit teoria înaintaşului, care se îmbărbătează cu gândul că nu se alege praful de orăşelul la modernizarea căruia a contribuit şi el cândva. Adică lasă în urma sa o localitate care încă are curaj să viseze la mai bine.

Pe când ne amăgeam cu toţii cu posibilul progres al Câmpulungului, întreţinut de optimismul unui om care n-a încetat să spere, a scos ghioaga adevărului juniorul PNL şi ne-a trezit la realitate. Nu ne trebuie un bloc nou de locuinţe, cum îşi doreşte primarul să facă, nu în acest an, că n-are bani decât pentru salarii, ci într-un viitor care depăşeşte linia de finiş „2020”. Dar, în 2018, s-a socotit că poate cheltui un miliard de lei vechi, deşi iniţial îşi propusese un miliard şi jumătate, pentru studiul de fezabilitate necesar construirii celor 80-100 de apartamente noi. Auzind planurile primarului deraiate de la realitatea demografică a Câmpulungului, subţiată de migraţia în Occident mai tare ca de ciumă, au tăbărât pe el şi PSD, şi PNL. Unul de-al lui, pe motiv că blocul este un moft, o fiţă dedicată orăşenilor înstăriţi, care nu mai vor să locuiască între „plevuşcă”, de aici, „necesitatea” tocării banilor noştri pe un imobil exclusivist. Iar PNL a plusat cu o tăietură adâncă în carne vie. Nu ne trebuie locuinţe, căci n-are cine le ocupa, în schimb, trebuie extinsă Oncologia, fiindcă n-au unde să moară muscelenii. 

Era vorba de anul trecut că se extinde secţia în care bolnavii de cancer fără posibilităţi materiale ca să-şi prelungească viaţa în clinici de soi îşi trăiesc ultimele zile. S-a extins, susţine Liviu Ţâroiu, ca număr de paturi. Însă extinderea anunţată trebuia să îmbrace forma unei construcţii noi, a unui etaj în plus, de vreme ce curg solicitările. Anul trecut, s-ar fi plătit un studiu pentru mărirea secţiei, numai că pe lista de investiţii a Spitalului Municipal, prezentată odată cu bugetul Câmpulungului, n-a figurat şi execuţia propriu-zisă a obiectivului. „Va continua, o să vedeţi.”, ne asigură Liviu Ţâroiu, decis să nu renunţe la blocul de locuinţe, în teorie, sinonim cu viitorul, cu tinereţea, cu întemeierea de familii, noţiuni de care localitatea noastră pare din ce în ce mai îndepărtată. Urgenţa prezentului, însă, oricât de deprimant ar suna, este de a le asigura condiţii demne şi un sfârşit asistat câmpulungenilor suferinzi de cancer.

The most visited gambling websites in The UK