Menu
TRAFIC

Politică de cocalar

  • Written by Magda BĂNCESCU
  • Hits: 343

 

Câmpulungul se conduce cu… „nu vreau”. „Nu vreau” a fost replica de năpârstoc de grădiniţă, livrată de preşedintele partidului-ruină, Bogdan David, la nedumerirea lui Constantin Ivan, legată de refuzul acestuia de a fi cooptat într-o comisie. O comisie = o bagatelă ca responsabilitate, chiar dacă liberalii îndreaptă tunul fleşcăit către Liviu Ţâroiu, autorul unui puhoi de comiţii şi comitete, chipurile, ca să scape el de răspundere, punând „escrocheriile” în cârca consilierilor. Cea mai recentă comisie de care liberalii au fugit ca moroii de usturoi avea „istovitoarea” misiune de a cerceta dosarele locatarilor Primăriei, care vor să cumpere locuinţele închiriate. Mai multă meticulozitate decât ilegalitate, pe care bineînţeles că opozanţii lui Ţâroiu au fluturat-o ca pretext de a se ţine departe de grupul de lucru proiectat să cuprindă, pe lângă delegaţii primarului, un consilier de la Juridic, unul de la Social şi trei de la Buget-Finanţe. Dacă Juridicul şi Socialul au fost rezolvate rapid, nominalizaţii acceptând milităreşte însărcinarea, căci de aceea eşti ales în slujba comunităţii, ca să lucrezi pentru comunitate şi ce-ţi place, şi ce nu-ţi place, în schimb, a fost imposibil să se găsească trei finanţişti din rândul consilierilor dispuşi să servească justa cauză a chiriaşilor. Chiar dacă există, nu degeaba, o vorbă potrivit căreia, atunci când vrei să „îngropi” o chestiune deranjantă, înfiinţezi o comisie, ca să tragă de timp, până la căderea subiectului în negura uitării, în cazul de faţă, comisia lui Ţâroiu are de pus în practică un regulament cu condiţii de vânzare. Până la urmă, tot un job electoral, căci omul căruia i s-a permis să-şi cumpere casa, după ani de aşteptare ca să se simtă proprietar pe cuibuşorul său, îl răsplăteşte cu un vot pe primarul care a dat liber la vânzare. 

În privinţa rolului comisiei, care nici nu conta, dar nici nu împiedica, aveau şi PNL-iştii dreptate: era treaba angajaţilor Primăriei, căci de aceea iau salarii de belferi, să verifice dacă locatarul corespunde ori ba cerinţelor. Însă Ţâroiu, ca să nu le mai audă delirul turbat despre aranjamentele sale cu chiriaşii, soldate cu comisioane, şpăgi şi altele aşijderea de domeniul penalului, a pronunţat cuvântul magic, împrumutat de la colegul anterior: „comisie”, formată din reprezentanţii tuturor partidelor intrate în componenţa Consiliului Local. Aşa s-a lucrat pe timpul lui Călin Andrei, aşa se lucrează şi în prezent. Mai ales în prezent, când bolboroseşte opoziţia precum vulcanii noroioşi despre furturile PSD. Dar nici nu face nimic ca să le împiedice, să le depisteze şi să le denunţe. Deci, în ochii câmpulungenii, cu toată fuga lor de comisiile ticăloase ale partidului care a dus hoţia în România la rang de virtute, sunt complicii presupuselor matrapazlâcuri social-democrate, despre care insinuează că au habar, dar nu fac nimic ca să le zădărnicească. 

Aşa şi cu această comisie, cu ale cărei mâini semnatare de documente primarul va dirija „marea fraudă” în materia vânzărilor de locuinţe. Nu ne aducem aminte să se fi vorbit vreodată despre favoritisme, nepotisme şi alte cumetrii politice la repartiţia de apartamente, unul dintre cei care au beneficiat de locuinţă ANL, datorită faptului că era coleg de partid cu primarul Călin Andrei şi consilier local - deci, cine împarte parte-şi face -, a fost chiar Bogdan David. Care, după ce s-a văzut cu casă, pe care umblă o vorbă că n-ar fi mai interesat s-o cumpere, le-a interzis camarazilor să intre în comisia de lucru care va propune, nu va decide, vânzările. Aşadar, şi dacă erau în grupul PNL oameni care acceptau, de milă, de silă, de ruşine faţă de câmpulungeni, desemnarea în entitatea care funcţionează după reguli din timpul administraţiei PNL, David le-a retezat simţul datoriei, cu un mârâit scurt la Ţâroiu şi Ghinea: PNL n-are nicio propunere pentru această comisie!

Cum au fost discuţiile care l-au înfăţişat pe preşedintele liberal cu aere de cocalar al politicii câmpulungene? Şmecher, cu muşchii întărâtaţi la câmpulungeni, nu la Ţâroiu şi la Ghinea, cu care stă de goange după căderea cortinei. Pe câmpulungeni i-a luat peste picior cu un „nu vreau!” şocant, rostit cu spume la gură. Adică nu vrea să ajute vânzarea de locuinţe, din răzbunare că oamenii nu l-au dorit primar. După cum spuneam, n-a fost o problemă alegerea consilierilor de la Comisiile Juridică şi Socială. Cei propuşi în plen, Constantin Staicu şi Sergiu Cicu, preşedinţii Juridicului şi Socialului, au primit îndatorirea fără cârtire. Repetăm, de asta eşti consilier local, ca să faci ce este nevoie pentru Câmpulung, nu numai ca să fluturi pe sub nasul plebei legitimaţia de ales. 

Venind rândul nominalizărilor de la Buget-Finanţe, primul care, de asemenea, a acceptat noile atribuţii fără împotrivire a fost preşedintele Constantin Ivan. Până în acest moment, comisia reunea aleşi de la PSD, PAM şi ALDE. Lipsea PNL, care, conform cutumei care a funcţionat brici pe vremea lui Andrei, trebuia să-şi delege un reprezentant. Ezitarea liberală l-a determinat pe Ivan s-o coopteze în noua structură pe colega Anca Dumitrescu, mai ales că era nevoie de trei inşi de la Buget-Finanţe. Intuind că al doilea propus va fi el, Cristi Creţu, tot membru la Buget-Finanţe, a luat-o cu „Doamne, ajută!” înainte şi s-a autoeliminat din gândurile rele ale preşedintelui Ivan, pe motiv că el a mai fost într-o comisie. Comisia de pomină, care a negociat preţul acţiunilor lui Văsâi. Acum, Creţu nu mai voia să audă de nicio comisie. Şi nici Anca Dumitrescu de la care şeful de la Buget a avut parte de două motive de a nu i se alătura în munca de verificare a actelor celor care doresc să-şi cumpere casele în care stau. Primul: „hotărârile de vânzare sunt cu ambiguităţi”, adică Primăria şi Consiliul Local ajung să le plătească apartamentele chiriaşilor, prin faptul că încasează mai puţin pe ele, cum s-a întâmplat la D22, scara A. Şi dacă este aşa, n-am înţeles de ce plângerea cu ambiguităţi nu este deja pe masa anchetatorilor. Al doilea motiv de a nu supraveghea viitoarele vânzări, invocat atunci când Ivan a presat că existenţa ambiguităţilor este cea mai bună motivaţie de a intra în comisie şi de a lupta pentru eliminarea lor, a fost că nu fuge de răspundere, dar este foarte ocupată şi nu poate. „Dacă doamna doctor este ocupată profesional, îl rog pe colegul din comisie.”, a fost al doilea eşec al lui Constantin Ivan de a aduce un liberal în „gaşcă”. Colegul Cristi Creţu tocmai fusese salvat de trâmbiţa lui David, care a decretat că PNL nu se bagă. Şi de ce nu se bagă? Uite aşa, că n-a vrut PSD s-o bage pe doctoriţa Dumitrescu într-o comisie pe la Spital. Asta deşi PNL-ul s-a autoexclus, cu trei luni înainte de alegeri, din conducerea Spitalului, retrăgându-şi reprezentanţii din Consiliul de Administraţie. Înţelegeţi dacă aveţi ce, căci noi suntem depăşiţi de dorinţa schimbătoare ca vremea a liberalilor, care ba vor, ba nu vor la Spital, ba nu vor la locuinţe, pentru că n-au fost doriţi la Spital. 

În fine, dacă medicul şi profesorul de Sport au zis „pas”, privirile căutătorilor de PNL-işti s-au priponit asupra lui David. Mare greşeală! Nu numai că mai uşor îl convingeau pe catârul lui Firezu să intre în comisie, dar i-au mai şi provocat o ieşire de şmecheraş de cartier. El refuză, Ghinea să consemneze în procesul verbal că refuză şi pe el nu-l poate obliga nimeni dacă nu vrea! La care Ivan, năucit de tropăitul din picior al „domnului Goe” din Consiliul Local, un răsfăţat plin de nazuri, care aproape că scuipă pe Câmpulung, a cerut să fie lămurit ce se întâmplă dacă unul sau mai mulţi consilieri refuză să ia parte la o acţiune, dar Consiliul Local, totuşi, îi votează. Creţu, simţindu-se cu căciula încărcată de un roi de muşte, a repetat după David că nu poate fi obligat nimeni. Dar, vorba lui Ivan, a te implica într-o acţiune care privea interesul cetăţenilor nu ţinea numai de obligaţie, ci de răspunderea lor ca aleşi ai oamenilor. Adică oamenii te-au ales să-i ajuţi să-şi cumpere casele şi tu le spui „nu vreau!”?! Pentru că acesta a fost răspunsul final al lui David, când Ghinea, ca să-l lămurească pe Ivan, a informat că cel care respinge atribuţiile încredinţate trebuie să-şi motiveze în scris decizia. Iar David a şuierat că motivul său, scris şi oral, este că nu vrea. Aşa se discută la cel mai înalt nivel al Câmpulungului, unde munca în folosul cetăţenilor se face pe vrute. Dacă ce face şi ce spune PSD nu surprinde pe nimeni, căci conduce aşa cum a condus din ’90 încoace, de aici lipsa pretenţiilor şi aşteptărilor, în schimb, e inadmisibil să laşi PNL, un partid odinioară cu valoare, susţinut de cele mai luminate minţi ale României, pe mâna unuia cu aere de fante de mahala.

The most visited gambling websites in The UK