Menu
TRAFIC

Mai mulţi doctori în Consiliu! Unul musai să fie psihiatru!

  • Written by Magda BĂNCESCU
  • Hits: 141

Secretariatul Primăriei, condus de Nicolae Ghinea, are obiceiul de a pune rectificările de buget în fruntea ordinii de zi a şedinţelor, ca să scape de corvoada unei formalităţi, care, cu toată vociferarea opoziţiei, se votează. Pentru că sunt salariile profesorilor care trec prin bugetul local, sunt cererile votanţilor de la şcoli, care, permanent, au nevoie de bani, sunt doleanţe investiţionale ale votanţilor de la spitale sau reglări de conturi la nivelul Primăriei, care ia de colo şi pune dincolo. Mare lucru n-ar fi de comentat, exceptând situaţia în care ţii neapărat să te auzi vorbind, crezând că au leşinat telespectatorii impresionaţi de atâta deşteptăciune. Apropo, am auzit la prea multe persoane dintre cele conectate la ce se întâmplă în administraţia publică locală, deci, oameni interesaţi să afle noutăţile, că au renunţat să mai urmărească şedinţele de Consiliu de scârba lătrăturii fără noimă, care a lungit întrunirile aleşilor la două ore şi jumătate, dacă nu mai bine! Aşadar, celor care se înşeală că sunt pe fir cetăţeni într-un număr suficient cât să salte un candidat, influenţaţi de balamucul din Consiliu, le transmitem că au reuşit performanţa de a-i îndepărta de micul ecran şi pe puţinii câmpulungeni fideli dezbaterilor în plen. Cu siguranţă, omul are altceva mai bun de făcut decât să asculte două ore şi jumătate de prostii, până la urmă, opiniile de calitate şi bun simţ fiind excepţia, nu regula dialogului între politicieni. 

Primele treizeci de minute de aiureli le-a servit directorul Spitalului, prezent în carne şi oase, în faţa aleşilor, cărora le solicita votul pentru transformarea unor posturi pentru care nu-i trebuie ocupanţi într-unele de care este nevoie. Cererea lui Grigore Stănescu a detronat rectificarea de buget, mutată pe poziţia a doua a ordinii de zi, pentru ca managerul de ieri şi de astăzi - şi parcă dintotdeauna - să nu fie nevoit să aştepte. Ei bine, comitetul de organizare a şedinţei s-a înşelat, întrucât vocalizele liberale au debutat înainte de intrarea în temele de discuţie propuse. Ce nu le-a convenit generatorilor de decibeli inutili, care nu impresionează ori interesează pe nimeni? Procesele-verbale ale precedentelor trei întâlniri,

coleg, că cerinţa transformării are la bază pregătirea persoanei. Adică doamna ieşită la pensie avea liceu sanitar de cinci ani, iar în prezent, în orice instituţie din ţară, din statul de funcţii a dispărut asistentul medical cu studii medii, fiind obligatorii cele postliceale. Şefa asistentelor şi moaşelor din judeţ, Estera Stămoiu, consilier local PSD la Câmpulung, a avut o primă încercare, nereuşită, de a prelua misiunea de clarificare a unei închipuite - a lăsat ea să se înţeleagă - neştiinţe a colegei de la PNL. Anca Dumitrescu n-a fost intimidată de intrarea în subiect a vulcanicei PSD-iste, pe lângă care fosta ocupantă a scaunului, Maria Cotenescu, pare o căprioară blajină, şi i-a retezat-o scurt: „Ştiu că ştiţi!” Adică ea voia să discute cu Grigore Stănescu, nu cu „purtătorul de cuvânt”. „Vreţi să verificaţi dacă ştie şi domnul director!”, a căutat Liviu Ţâroiu să detensioneze atmosfera încinsă de politicienele legate profesional de domeniul medical. 

Estera Stămoiu şi-a văzut de explicaţiile pe care le putea furniza la fel de bine, dacă nu, mai bine, directorul Stănescu, dacă tot fusese chinuit cu circul care a deschis şedinţa. Asta pentru că a fost şi unul care a închis-o. Plus unul întins între deschidere şi închidere. La un moment dat, când PSD-ista i-a aruncat PNL-istei o vorbă deranjantă, adică se face că nu înţelege, căci cunoaşte foarte bine mecanismul, câţiva gentilomi din Consiliu au simţit datoria să relaxeze momentul. Înainte să se înfierbânte prea tare schimbul de replici al celor două doamne, au intervenit, aproape simultan, preşedintele de şedinţă, care a avut o încercare elegantă, dar ratată, de a pune capăt tensiunii, şi şeful de partid al liberalei, care şi el tot pe managerul Spitalului voia să-l audă. Pentru că, cităm, „domnul director e şef la fata asta care se angajează.” Din galeria PSD-istă a răsunat şi Florin Pană, director de Îngrijiri, care a anunţat că transformarea posturilor are girul tuturor forurilor de conducere: Comitet Director, Consiliu de Administraţie şi rămăsese să se pronunţe Consiliul Local.

Al treilea intervenient, Liviu Ţâroiu, a insistat pe caracterul generos al gestului de a oferi condiţii de participare pentru toată lumea. Şi-apoi, la nivel de teorie, un debutant n-are de ce să fie un pericol pentru candidaţii mai experimentaţi, întrucât, în cazul unei asemenea concurenţe, zice Ţâroiu, „un principal, un superior, cu pregătire, îl bate pe debutant de nu se vede! Oricând!” „Nu se ştie”, a murmurat Constantin Ivan, a cărui îndoială în privinţa şanselor aspiranţilor la un post la stat a fost pe gustul opoziţiei. „Dacă nu se ştie, să-l luăm pe cel care este mai bun!”, a dres-o primarul. 

Şi dacă nu fusese destulă încleştare masculină şi, mai ales, feminină, a livrat o doză consistentă de ironie David, cu felicitările pentru reuşita directorului Stănescu. Abia atunci, acesta din urmă s-a manifestat mai cu vână, simţind îndreptat împotriva lui tăişul remarcii referitoare la lipsa unei minime informări a Consiliului Local despre deznodământul concursului. Măcar din curtoazie. Până la urmă, Stănescu a fost scos din culpă, căci nu era treaba lui să se prezinte la Consiliu şi să anunţe că a trecut testarea, ci a Consiliului de Administraţie, ca organizator. Dar Consiliul de Administraţie a făcut informarea, s-a apărat preşedintele Sergiu Cicu. Personal i-a făcut informarea lui David, la o cafea, în particular. În traducere, coaliţia puterii bea cafeaua, în privat, cu opoziţia, ocazie cu care tratează şi ce spectacol grotesc ne mai oferă pe la şedinţe.

The most visited gambling websites in The UK