Menu
TRAFIC

Poruncă de la „dormitorul nr.1”: de la anul, şi indemnizaţie de

  • Written by Magda BĂNCESCU
  • Hits: 647

 

N-am greşit cu nimic când am făcut afirmaţia că nivelul aroganţei în Primărie va creşte proporţional cu lefurile neruşinate, pentru încasarea cărora funcţionărimea va biciui mai abitir suflarea contributoare la buget, ca să nu-şi piardă privilegiile atât de uşor câştigate. De aceea, mai nou, li se face favorul patronilor restanţieri de a li se ierta penalităţile, dacă umblă la saltea şi îşi achită integral debitele istorice ce au generat sancţiuni de 8 miliarde, în banii vechi. Oamenii lui Ţâroiu umblă disperaţi cu limba scoasă după bani, ca, în 2018, să se menţină trendul ascendent al chenzinelor purtătoare de stimulente, care i-au cocoţat în fruntea grămezii de bugetari din judeţ. Aroganţa proprietarului de Primărie, despre care scriem de decenii, negăsindu-se leac pentru molima răspândită prin birourile contaminate, au simţit-o şi colegii din presa judeţeană, autori ai unui interesant clasament al instituţiilor publice care şi-au trimis slujbaşii la mare sau la munte, în staţiuni de lux, sub pretextul unor sesiuni de formare profesională. Cât de mult au ajutat Câmpulungul cunoştinţele dobândite de cursanţii întorşi mai mult bronzaţi decât perfecţionaţi se vede în stadiul de îngălare în care se încăpăţânează să rămână un biet municipiu, care plăteşte vacanţe scumpe la hoteluri cu pretenţii. Ei bine, în topul colegilor piteşteni, cine este moţul chestiunii urât mirositoare, care sunt aceste concedii mascate de cursurile prin care funcţionarii trec precum gâsca prin apă?! Răspuns corect. Primăria Câmpulung! Din tot judeţul, taman „capra râioasă” a dat buluc la staţiune, Liviu Ţâroiu cheltuind de departe cea mai mare sumă din cei 64 de „împricinaţi” care şi-au binedispus subalternii pe bani publici: 1,2 miliarde de lei vechi. Nu se găsesc în topul ruşinii Primăriile Piteşti şi Mioveni, ai căror angajaţi, se pare, n-au nevoie de trândăvia încurajată, în cazul nostru, chiar de capul instituţiei, care, în dialogul cu reportera de la Piteşti, a făcut dovada unei aroganţe dureroase pentru o comunitate sărăcită cu bună intenţie. 

Jurnalista de la o publicaţie judeţeană l-a sunat pe primarul nostru, interesată să obţină amănunte despre „performanţa” de a-şi trimite toată Primăria pe litoral, sejururile fiind plătite din taxele şi impozitele câmpulungenilor. Auzind o asemenea acuză cu tupeu, Ţâroiu a înfruntat-o pe ziaristă că i-a trimis şi la munte, nu numai la mare. Că Primăria are grijă de salariaţi ca să-i înveţe (ce-or fi învăţând… că nu se simte pic de progres nici în instituţie, nici în oraş) şi că zilele pe care mititeii le pierd pe nisipul fierbinte sunt ofranda lor pentru noi, câmpulungenii, care ne vom bucura de calitate, odată reveniţi la serviciu. Şi că de unde ştie ea că nu s-au dus şi restul câmpulungenilor, nebugetari, la munte şi la mare?! S-au dus, ce-i drept, unii dintre câmpulungeni, dar pe banii lor. Ţâroiu, care făcea pe victima în faţa Consiliului, că majorarea cu 65% a retribuţiilor într-un an, produsă înaintea şocului salarial din iulie, când au explodat câştigurile în Primărie, n-a constituit un impuls pentru corectarea atitudinii subordonaţilor, a „comis-o” chiar Împărăţia Sa. Repetiţia miliardului sacrificat pentru perpelirea la soare a rotunjimilor subordonaţilor, care de-abia mai încap pe uşă, l-a făcut să uite de tactul cuvenit într-o discuţie cu cineva din presă, scăpându-i o replică duhnind puternic a sfidare a atâtor şi atâtor câmpulungeni care trăiesc din salariul minim pe economie. Ţâroiu a răbufnit ţanţoş că va cheltui încă o jumătate de miliard pe lângă miliardul prăpădit! Şi nouă ni s-a părut jignitor rânjetul directoarei economice când vorbea despre plinătatea bugetului care permite salarii nesimţite! Când Ţâroiu rămâne „tăticul lor” în materie de fudulie, pe care fanii din instituţie se chinuiesc să-l ajungă din urmă. 

În clasamentul care ne-a făcut de râs în tot judeţul - plus „bomboana pe colivă”, tifla lui Ţâroiu, care n-are nicio jenă ori reţinere să arate că face ce vrea cu banul public - găsim şi acoliţi ai primarului PSD, şcolarizaţi separat de colosul bugetar din „buricul târgului”: Spitalul Câmpulung, care, judecând după suma consumată cu fiecare „bucată” de cursant al Primăriei, a făcut un bine pentru unul, maxim doi salariaţi, ADP-ul şi Grădiniţa „Sfânta Marina” (căminul de lângă Şcoala 7), de unde, la fel, n-a plecat la instruire decât un salariat. Le întrece Evidenţa Persoanelor, cu aproape 70 de milioane de lei vechi, fond de vacanţe, de care s-au bucurat posibil trei inşi.

Înainte să se spargă conducta cu turişti din rândul funcţionărimii câmpulungene, ce s-au mai ofuscat jupânesele de servicii şi direcţii din Primărie de neobrăzarea unor „maţe-huruite” din presă! Şi ce-au mai sărit ca arse cu replici la Evenimentul Muscelean, ziarul mişel, care s-a legat de dreptul lor la concediu pe banii contribuabililor beneficiari ai rezultatelor stagiului de pregătire, venite la pachet, în mod fericit, cu un ten de dansatoare de Lambada. Adică numai nişte tâmpiţi puteau să se lege de setea de învăţare a unor angajaţi cărora legea le dă voie să studieze la hoteluri de trei şi patru stele, unde ţin taberele acestea de formare asociaţiile care au prins mişcarea: primari interesaţi să-i facă datori, electoral vorbind, pe angajaţii care n-au nevoie decât de bani de porumb fiert şi bere. În rest, nota de plată, însemnând costuri pentru curs, cazare şi masă, este achitată de omul de rând.       

Trăgând cu ochiul la vecini, constatăm că alţi şapte primari din Muscel au simţit nevoia unor subordonaţi mai odihniţi şi mai pregătiţi. Primarii de la Mioarele, Hârtieşti, Boteni şi Cetăţeni s-au limitat la a suporta cheltuiala pentru unul, maxim doi angajaţi. În schimb, a fost festin la Berevoeşti, Bughea de Sus şi Ţiţeşti, unde primarii nu s-au uitat la finanţe când a fost vorba de tonusul şi desăvârşirea intelectuală a unora dintre salariaţi.

Mai spunem că, în afară de formarea profesionistă a bronzului în vârf de sezon, bugetarii de la Câmpulung vor avea, de la anul, dreptul la tichete şi indemnizaţie de vacanţă. Şi tot de la anul, de indemnizaţie de masă. Dacă asta se cheamă resuscitare a unui sistem vlăguit, îmbătrânit şi plafonat… Să reduci instituţia-motor al dezvoltării unei comunităţi la un simplu încasator de biruri, singura treabă pe care o va presta profesionist, căci sunt în joc salariile, stimulentele, vacanţele, primele?! Dacă nu pretindem prea mult, am dori să ne lămurească unul dintre învăţaţii în care am investit un miliard şi jumătate în 2017 următoarea dilemă: oare, ce se va alege de sărmanul Câmpulung? 

The most visited gambling websites in The UK