Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Constructorii And Secom Intexim şi Sercop au concurenţă din Piteşti, Bucureşti şi Iaşi, pentru un contract de peste 2 milioane de lei, la Schitu

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 623

♦Invitaţia primarului Miriţă a adunat la startul licitaţiei 19 societăţi, cele mai multe din Piteşti şi Bucureşti    

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_octombrie_2529_10.jpgb_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_octombrie_2529_11.jpgCâştigarea, fără emoţii, a celui de-al doilea mandat de primar îi dă posibilitatea lui Tudorel Vasile Miriţă să-şi completeze portofoliul conturat în legislatura 2016-2020 cu încă o lucrare cu finanţare nerambursabilă. Primul obiectiv de anvergură al administraţiei 2020-2024 va fi transformarea Şcolii vechi Lăzăreşti într-o clădire social-culturală cu zece funcţiuni: muzeu, sală pentru ansamblurile populare, scenă, club al pensionarilor, vestiare şi grupuri sanitare pentru echipele de fotbal, centru multifuncţional, bibliotecă, arhivă, depozit de alimente şi secţie de votare. Reabilitarea construcţiei a fost estimată la 2,1 milioane lei, din care 300.000 lei sunt acoperiţi din bani europeni. În vara anului 2019, primarul Miriţă a semnat la Târgovişte, la Centrul Regional de Finanţare a Investiţiilor Rurale 3 Sud Muntenia, contractul cu fonduri europene pentru proiectul „Reabilitare şi modernizare a clădirii social-culturale din satul Lăzăreşti”, programat să se deruleze pe durata a aproximativ trei ani. La un an distanţă de  parafarea documentului cu finanţatorul, pe 1 septembrie 2020, a debutat, în SICAP, licitaţia pentru găsirea constructorului dispus să ofere preţul cel mai mic. Execuţia lucrărilor a fost estimată la 2.142.586,99 lei. Procedura, care impunea un termen limită de înscriere, 5 octombrie, a antrenat 19 agenţi economici, fie ca ofertanţi unici, fie subcontractanţi, fie terţi, fie asociaţi la licitaţie.        

Concurenţă peste aşteptări la lucrarea de transformare a vechii şcoli din Lăzăreşti  

Va avea muncă serioasă, nu glumă, comisia de licitaţie de la Schitu Goleşti, care are de cântărit oferitele primite din partea a nu mai puţin de nouă ofertanţi, din care trei au optat pentru asocieri cu alţi parteneri în domeniul construcţiilor. Concurează pentru contractul beneficiar al unei finanţări nerambursabile: 

1.R.P.M. Construcţii Drumuri SRL (reprezentant Alex Constantin Radu), din Piteşti, în calitate de ofertant;

2.Lumida SRL (reprezentant Mircea Oprescu), din Piteşti, în calitate de ofertant;

3.Zeus SA (reprezentant Gheorghe Marica), din Piteşti, în calitate de ofertant, înscris la licitaţie alături de I Wave Solutions SRL (reprezentant Marian Bădulescu), din Piteşti, în calitate de subcontractant 9,47%;

4.And Secom Intexim SRL (reprezentant Ion Cotescu), din Câmpulung, în calitate de ofertant; 

5.Sercop SRL (reprezentant Ion Pătrăşcan), din Câmpulung, în calitate de ofertant; 

6.Pancor Construcţii Speciale SRL (reprezentant Daniel Constantin), din Piteşti, în calitate de ofertant, participant la procedură împreună cu Troia Premium Construct SRL (reprezentant Ciprian Nicolae Mihăescu), din Bucureşti, în calitate de terţ;   

7.Asocierea formată din Sincron Trans Construct 2009 SRL (reprezentant Constantin Toma), din Bascov, în calitate de lider, Total Electroconstruct VG SRL (reprezentant Georgel Velea), din Piteşti, şi Prest Instal 2000 SRL (reprezentant Florin Popa), din Piteşti; 

8.Asocierea formată din Edil Construct Solutions SRL (reprezentant Tiberiu Dinu), din Bucureşti, în calitate de lider, Gerom International Prodimex SRL (reprezentant Gheorghe Cristea), din Bucureşti, subcontractant 4,1%, Master Gaz SRL (reprezentant Marian Emil Iancu), din Bucureşti, subcontractant 4,87%, ABC Best Painting SRL (reprezentant Amedeo Salvador Stoian), din Bucureşti, subcontractant 4,17%, Class Vision Design SRL (reprezentant Andreea Simona Crăciun), din Bucureşti, în calitate de ofertant, DSE Consulting SRL (reprezentant Emilian Dinescu), din 1 Decembrie - Ilfov, ofertant;  

9.Asocierea formată din Sofcons Engineering SRL (reprezentant Florin Gabriel Chirilă), din Iaşi, ofertant, şi Delta Con SRL (reprezentant Petru Abatacesei), din Dorohoi, ofertant.   

UE sprijină cu aproximativ 64.000 euro proiectul de la Lăzăreşti 

După cum v-am mai informat, valoarea totală a investiţiei menite să schimbe funcţionalitatea Şcolii vechi Lăzăreşti se cifrează la 2.682.084,82 lei sau 575.122,72 euro. Din acest total, lucrarea propriu-zisă - construcţiile şi montajul - a fost apreciată la 2.089.084,82 lei. În 33 de luni calendaristice, calculate de la data semnării contractului de finanţare, obiectivul trebuie finalizat şi predat beneficiarului. În rezumat, lucrarea la Clădirea social-culturală din satul Lăzăreşti cuprinde următoarele repere: 

•Suprafaţa construită a parterului: 769,85 metri pătraţi;

•Suprafaţa desfăşurată: 769,85 metri pătraţi;

•Suprafaţa utilă interioară a parterului: 657,09 metri pătraţi; 

•Suprafeţele utile ale încăperilor:

-Hol de acces: 18,21 metri pătraţi;

-Camera pentru ajutoare UE: 45,72 metri pătraţi;  

-Arhiva: 67,21 metri pătraţi;

-Sala de ansambluri populare: 64,74 metri pătraţi;

-Muzeu: 118,48 metri pătraţi; 

-Club: 38,47 metri pătraţi;

-Secţie de votare: 43,71 metri pătraţi;

-Bibliotecă: 21,19 metri pătraţi;

-Centrală termică: 19,19 metri pătraţi;

-Spaţiu multifuncţional: 43,53 metri pătraţi;

-Grup sanitar pentru persoane cu dizabilităţi: 7,25 metri pătraţi;

-Grup sanitar pentru bărbaţi: 8,87 metri pătraţi;

-Grup sanitar pentru femei: 8,87 metri pătraţi;

-Coridor: 11,13 metri pătraţi;

-Grup sanitar pentru oaspeţi: 12,31 metri pătraţi;

-Grup sanitar pentru gazde: 12,32 metri pătraţi;

-Vestiar pentru gazde: 17,33 metri pătraţi;

-Vestiar pentru oaspeţi: 17,13 metri pătraţi;

-Sas: 2,22 metri pătraţi;

-Vestiar pentru arbitri: 10,73 metri pătraţi;

-Spaţiu comun: 18,48 metri pătraţi;

-Scena: 50 metri pătraţi.

Lucrarea de la Schitu Goleşti este finanţată de către Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală - Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, Submăsura 19.2, Măsura 5C - „Investiţii pentru protejarea patrimoniului cultural şi a moştenirii locale”. Valoarea eligibilă, prin FEADR, se ridică la 298.454,67 lei (63.998 euro), iar valoarea neeligibilă, la 2.383.630,14 lei (511.124,72 euro), din care: cheltuieli neeligibile - 1.960.641,70 lei (420.422,79 euro), de la bugetul local, TVA la valoarea eligibilă - 54.806,39 lei (11.752,20 euro), rambursabilă de la bugetul de stat, prin AFIR, TVA la valoarea neeligibilă, nerambursabilă - 368.182,06 lei (78.949,73 euro), de la bugetul local. Comuna Schitu Goleşti a obţinut finanţarea în calitate de beneficiar în cadrul Strategiei de Dezvoltare Locală a Grupului de Acţiune Locală „Asociaţia GAL Muscel”. Magda BĂNCESCU 

 

The most visited gambling websites in The UK