Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Expoziţie de reviste şi ziare la Casa Memorială George Topârceanu

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 151

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_iunie_2495_52.jpg

Muzeul Municipal Câmpulung vă invită, în perioada 20 Iunie - 1 August 2020, la Casa Memorială „George Topârceanu”, din satul Nămăeşti - comuna Valea Mare Pravăţ, unde este deschisă publicului larg o expoziţie ce evidenţiază aspecte din viaţa publicistică a celui ce a fost numit şi „poetul tuturor anotimpurilor”.

În cadrul expoziţiei sunt expuse mai multe reviste şi ziare, din patrimoniul Muzeului, la care a colaborat poetul George Topârceanu şi în care au apărut operele sale literare pline de sensibilitate, umor sau ironie.

George Topârceanu (n. 20 martie 1886, Bucureşti - d. 7 mai 1937, Iaşi) a fost un poet, prozatormemorialist şi publicist român, membru corespondent al Academiei Române din 1936.

Debutul literar al poetului George Topârceanu are loc la începutul secolului XX. Tânărul în vârstă de 19 ani, pe atunci elev la liceul Sf. Sava, din Bucureşti, îşi publica, în 1905, semnându-le G. Top, primele încercări într-o publicaţie populară, „Duminica”, pentru ca în anii următori numele să-i apară tot mai frecvent şi în alte reviste, mai mult sau mai puţin notorii, ca: „România ilustrată”, „Tribuna” din Arad, „Ramuri”, „Revista noastră”, „Viaţa literară şi artistică” ş.a.

În 1909 , devine tot mai cunoscut în publicistica vremii prin frecventele colaborări la „Sămănătorul”, „Ramuri”, „Neamului românesc literar” şi alte publicaţii de orientare sămănătoristă. Tot în anul 1909 George Topârceanu îşi face adevăratul debut literar în paginile prestigioasei reviste ieşene „Viaţa Românească”, cu o parodie la Caleidoscopul lui A. Mirea, intitulată„Răspunsul micilor funcţionari”, care-i va aduce notorietate. Totodată, versuri de George Topârceanu mai apar în revistele bucureştene „Viaţa socială” condusă de N.D. Cocea şi în „Flacăra”.

George Topîrceanu se va simţi din ce în ce mai atras de „Viaţa Românească” şi de mentorul ei, Garabet Ibrăileanu, cel care avea să joace un rol esenţial în întreaga sa viaţă. În coloanele acestei reviste vor apare, în cursul anilor 1910 - 1911, scrieri de o deosebită sensibilitate:versuri, proză (schițe, povestiri), cronici dramatice, recenzii, care vor atrage tot mai mult atenţia opiniei publice. Dintre acestea cităm: „Noapte de iarnă”, „Balada chiriaşului grăbit”, „Noapte de toamnă”, „Balada popii din Rudeni”, ş.a. Publică spirituale comentarii la rubrica „Miscellanea” şi susţine polemici înverşunate cu reprezentaţii decadentismului literar.

În toamna anului 1911, George Topârceanu, la invitaţia lui Garabet Ibrăileanu, se mută la Iaşi. Iaşul, cu patriarhalitatea acelor vremuri, oraş „de harnici dascăli, de poeţi şi cărturari”, îl va cuceri îndată pe George Topârceanu. „Mi-a plăcut de la început Iaşul, cu grădinile lui înflorite, cu gardurile lui derăpănate, cu părăsirea şi murdăria lui proverbială – căci oricâte straturi de glod s-ar depune acolo, tot nu vor putea să astupe vreodată urma paşilor lui Eminescu, urma ciubotelor de iuft ale diaconului Creangă, urmele atâtor oameni iubiţi de altădată... cum era să nu-mi placă”.

Aici, pe lângă faptul că a fost unul din colaboratorii practici ai revistei, în calitate de subsecretar şi apoi secretar de redacţie, Topârceanu se afirmă, alături de scriitori de frunte ai literaturii noastre, precum Sadoveanu, Ibrăileanu, Gala Galaction, Tudor Arghezi, Mihai Codreanu, sau Ortensia Papadat Bengescu, ca unul dintre cei mai activi şi mai de prestigiu colaboratori, publicând, în afară de poezii - proză, cronici, recenzii, note polemice... Tot aici va lega o strânsă şi trainică prietenie cu Ibrăileanu şi Sadoveanu. Domnului Mihail Sadoveanu, îi va dedica poetul, chiar în anul 1911, „Balada popii din Rudeni”, la rândul său marele prozator, apreciind cum se cuvine meritele literare ale proaspătului prieten, îi va încredinţa redactarea reviste săptămânale „Teatrul” (1912 – 1913), subvenţionată de Teatrul Naţional (a cărei conducere o deţinea Mihail Sadoveanu).

O muncă intensă depune George Topârceanu la „Viaţa Românească”, ca îndrumător al tinerelor talente, ca recenzent al celor consacraţi, ca polemist contra simboliştilor etc. „Timp de vreo patru ani, afirmă G. Topârceanu în conferinţa - Cum am devenit moldovean - mă identificasem aproape cu respectabila revistă ieşeană, de care mă leagă amintirea celor mai frumoşi ani ai vieţii. Acolo am debutat cu adevărat, acolo mi-am publicat, în afară de mici infidelităţi, toată trandafiria mea operă de pe atunci. În redacţia ei, nomadă ca o gospodărie de artişti tineri, mă simţeam ca la mine acasă”.

Intervin însă împrejurări defavorabile care încetinesc ritmul activităţii creatorului. În 1913, George Topârceanu şi prietenul său Mihail Sadoveanu iau parte la războiul balcanic. După întoarcerea din campanie, în paginile diverselor reviste, dar mai ales în coloanele „Vieţii Româneşti”  apar creaţii remarcabile ale lui George Topârceanu. În 1916 , este nevoit din nou să-şi întrerupă creaţia literară, încorporat ca sergent G. Topârceanu este trimis pe front, unde, chiar în primele zile, va cădea prizonier şi va fi nevoit să stea în captivitate până la începutul lui ianuarie 1918.

Odată cu primul an de pace, împreună cu Mihail Sadoveanu, scot revista săptămânală „Însemnări literare” (1919). După o întrerupere de patru ani, din cauza războiului, în 1921 reapare „Viaţa Românească”. Până în 1933, când revista se mută la Bucureşti, poetul e redactor al vechii publicaţii şi, ca şi înainte de război, principalul colaborator al criticului Garabet Ibrăileanu, amândoi contribuind la impunerea prestigiului de care s-a bucurat revista la Iaşi.

Pe lângă activitatea în slujba „Vieţii Româneşti”, împreună cu grupul format din Mihail Sadoveanu, Otilia Cazimir, Demostene Botez şi alţi scriitori ieşeni, George Topârceanu colaborează cu versuri şi proză la „Lumea”, bazar săptămânal (1924 – 1925), publicaţie mutată după un timp la Bucureşti şi la săptămânalul bucureştean „Adevărul literar şi artistic”. Unele eseuri şi articole apărute iniţial în aceste reviste au intrat apoi în volumul „Scrisori fără adresă” (1930). Articole de George Topârceanu a publicat şi ziarul „Opinia”.

Numele poetului devine foarte popular. O remarcă a poetului Demostene Botez e revelatoare: „Cred că dl. Topârceanu are cei mai mulţi cititori. Sânt chiar unii care-l citesc fără să ştie, căci sunt oameni care-i spun versurile pe din afară, fără să ştie de cine sânt făcute, de parcă s-ar fi născut ca poezia populară” (Viaţa Românească”, an XXI, 1929, nr.1, p.127).

Lui George Topârceanu i se datoresc şi placheta „Bacilul lui Koch”, conferinţă umoristică în versuri (1927), precum şi prologul în versuri „Jos cortina!” (1929).

După mutarea în 1933 a „Vieţii Româneşti” la Bucureşti, George Topârceanu a fost inspector general al teatrelor şi, temporar, director al Teatrului Naţional din Iaşi.

Sprijiniţi de un grup de intelectuali democraţi, împreună cu Mihail Sadoveanu fac să apară în 1936 revista „Însemnări ieşene”.

La propunerea lui Mihail Sadoveanu, George Topârceanu - căruia în 1926 i se atribuie Premiul Naţional de Poezie, a fost ales, cu puţin înainte de a muri, membru corespondent al Academiei Române.

Stins prematur la 7 mai 1937, în urma unei boli necruţătoare şi înmormântat la Iaşi, în mapele sale au rămas poezii variate, fabule pentru copii, romanul neterminat „Minunile Sfântului Sisoe”, câteva scenete dramatice şi materiale pentru elaborarea unui amplu studiu estetic „Despre râs”.

Harul pe care i l-a dat Dumnezeu, destinul care l-a făcut să trăiască în preajma unor mari scriitori, de la care şi cu care, a învăţat arta scrisului, l-au făcut pe Topîrceanu unul din cei mai îndrăgiţi scriitori ai literaturii române.

Cu stimă: Alexandru OPREA

Manager Muzeul Municipal Câmpulung

The most visited gambling websites in The UK