Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

„Ie cu mândrie”, la Dâmbovicioara! Un proiect realizat pentru promovarea tradiţiilor muscelene

  • Written by Diana BUMBENECI
  • Hits: 848

 

b_400_250_16777215_10_images_2294_ie.jpgDuminică a fost Ziua Naţională a Iei, iar oamenii din Dâmbovicioara au ales să o sărbătorească aşa cum ştiu ei mai bine şi anume printr-un proiect început de mai mult timp, prin care se promovează portul popular tradiţional românesc. De la cel mai mic muscelean şi până la cel mai în vârstă, cu toţii au îmbrăcat ia musceleană, dar şi din zone limitrofe. De asemenea, proiectul, organizat de către Centrul de Informare şi Promovare Turistică Dâmbovicioara, pune în valoare şi bisericile din cele trei sate ale comunei.

Ne-am obişnuit să găsim tradiţia şi frumosul în comuna Dâmbovicioara. De mai mult timp, oameni cu dragoste pentru tradiţii şi obiceiuri promovează zona Muscel cu orice ocazie apărută. Duminică, 24 iunie, evenimentul a început la Biserica „Sfântul Nicolae”, din satul Ciocanu. Localnicii au participat la slujba de duminică îmbrăcaţi în port popular, iar la final s-a organizat o paradă între biserică şi troiţa din satul Ciocanu. S-au făcut poze, s-au schimbat câteva vorbe de suflet şi au reuşit să transmită mai departe faptul că respectul pentru portul popular românesc nu s-a pierdut.

Povestea a început încă de pe data de 13 mai, atunci când, de Ziua Naţională a Costumului Popular, comuna Dâmbovicioara, prin oameni de bine, au sărbătorit la biserică, îmbrăcaţi în port popular şi participând la Sfânta Slujbă. De atunci, cu fiecare ocazie, acest proiect a fost scos în faţă, pentru a ne face să nu uităm că tradiţiile noastre nu trebuie să piară.

Ia musceleană, într-un documentar

b_400_250_16777215_10_images_2294_ie2.jpgCu o zi în urmă, tot în comuna Dâmbovicioara a avut loc o şezătoare ca în vremurile bune, acolo unde s-au realizat câteva activităţi cu invitaţi speciali. Invitaţii au fost întâmpinaţi de oaspeţii care purtau costumul popular. Unul dintre invitaţii speciali a fost doamna Monica, o musceleancă mutată în Minnesota, care în prezent realizează un amplu documentar despre Ia de Muscel.

Proiectul este al organizaţiei H.O.R.A. (Heritage Organizaţion of Romanian American), iar în materialele filmate pentru documentar vor conţine şi povestea iei cusute la Dâmbovicioara.

Ia de Muscel a fost întotdeauna bine apreciată la nivel naţional şi internaţional, iar personalităţi marcante au purtat-o la evenimente ce au scris istoria. Acum, oamenii iubitori de tradiţie din comuna Dâmbovicioara încearcă să ducă mai departe tradiţiile şi obiceiurile din Muscel.  

The most visited gambling websites in The UK