Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Tradiţia se rescrie, la Lereşti!

  • Written by Diana BUMBENECI
  • Hits: 479

b_400_250_16777215_10_images_2279_1.jpgSâmbătă, a avut loc cea de-a doua ediţie a Balului Gospodarilor, la Căminul Cultural din Lereşti. La fel ca la prima ediţie, cea dinainte de Lăsatul Secului, balul a adus împreună oamenii din comuna Lereşti, dar şi din localităţile învecinate. A fost un bal cu atmosfera ca în vremurile bune. Intrarea a fost gratuită, cu singura condiţie de a purta costum tradiţional românesc. 

b_400_250_16777215_10_images_2279_2.jpgŞi ca să fie un eveniment dedicat Centenarului, balul a fost deschis de cel mai în vârstă veteran de război, Paraschiv Simăn! Este de-o vârstă cu România Mare şi a avut tăria să vină în faţa celor prezenţi şi să vorbească despre viaţa sa şi să declare balul deschis, nu înainte de a fi premiat de către administraţia locală. 

Balul a continuat cu rugăciunea „Tatăl nostru”, rostită de cel mai mic dintre invitaţi, probabil, iar în continuare toţi cei prezenţi au intonat Imnul României, aşa cum se începea pe vremuri orice bal, petrecere sau chermeză. După toate acestea, un toboşar a venit în sală, aşa cum este tradiţia, pentru a le transmite celor prezenţi că acum poate începe petrecerea, iar artiştii pot urca pe scenă. 

Şi primarul Marian Toader a transmis urări celor din sala Căminului şi le-a mulţumit pentru prezenţă. Printre invitaţii de seamă a fost şi directorul Centrului Cultural Judeţean Argeş, Araxy Negoşanu. Vizibil emoţionată, îmbrăcată în straie tradiţionale româneşti, aceasta a subliniat importanţa acestui eveniment şi prezenţa celor din sală, într-un număr foarte mare. „Bine v-am regăsit. Felicitări, domnule primar, pentru că v-aţi ţinut de cuvânt şi, împreună cu administraţia şi cu părintele Pahonţu, aţi făcut cea de-a doua ediţie a Balului Gospodarilor. Nu pot decât să vă urez petrecere frumoasă şi să vă ţină Dumnezeu puternici!”, a spus Araxy Negoşanu. 

Preotul Alexandru Pahonţu, preşedintele Asociaţiei Culturale „Lereşti Muscel”, a controlat toată activitatea şi chiar a cântat alături de interpreţi câteva melodii populare. Tot acesta a prezentat şi o surpriză a serii, fiind vorba despre un concurs împărţit în mai multe secţiuni: cel mai frumos costum, cei mai buni dansatori, cel mai bun gospodar.

b_400_250_16777215_10_images_2279_bal-leresti.jpgCă tot vorbim despre artişti, au cântat pentru lereşteni tot fii ai locului: Ane Marie Brătulescu şi mulţi alţii. Îmbrăcaţi în portul popular, de la cel mai mic şi până la cel mai mare, oamenii au încins hore pe trei-patru rânduri şi au jucat până târziu în noapte, în frunte cu invitaţii speciali şi cu primarul Marian Toader. Surprinzător pentru cei prezenţi a fost faptul că veteranul de război Paraschiv Simăn, la 100 de ani, a jucat şi a dansat sârbe şi hore fără epuizare. 

De asemenea, luna aceasta, la Lereşti, pe 27 mai, la Monumentul Eroilor, va ajunge Flacăra Centenarului, iar, pe 28 mai, va avea loc un spectacol de excepţie, la care va participa şi Centrul Cultural Judeţean Argeş, prin „Doina Argeşului”. Ca să nu mai spunem de „Festivalul Covrigului cu Ou” şi Ziua Comunei, acolo unde se pregătesc activităţi de notat pentru comuna Lereşti.

 

foto: Lerești Muscel

The most visited gambling websites in The UK