Menu
TRAFIC

Un muscelean, pe urmele lui Coandă! Doi argeşeni, premiaţi la Salonul de Inventică de la Geneva pentru prima farfurie zburătoare din România

  • Written by Diana BUMBENECI
  • Hits: 1721

b_400_250_16777215_10_images_2276_ozn.jpgDupă ani întregi de studii, doi argeşeni au atins performanţa de a realiza prima farfurie zburătoare din România cu reuşită. Studiile pentru acest proiect au fost făcute de către un muscelean din satul Ciocanu, Iosif Ţăposu, iar mai departe a ajutat Răzvan Sabie, tot din Argeş. Cu proiectul lor, aceştia au participat la Salonul de Inventică de la Geneva, de unde s-au întors cu marele premiu al Presei Internaţionale şi medaliaţi cu aur. Inovaţia lor reprezintă o evoluţie în ştiinţă, după multe încercări ale altor cercetători. 

Pe la 1930, Henri Coandă avea să conceapă, pentru prima dată în România şi nu numai, o farfurie zburătoare, denumită tehnic „aerodina lenticulară”, însă aceasta nu a dat izbândă. A rămas amintire ca exponat în muzeu, iar după zeci de ani de cercetări, doi argeşeni, dintre care unul chiar din satul Ciocanu, comuna Dâmbovicioara, au reuşit să realizeze, împreună cu alţi cercetători recunoscuţi la nivel mondial, un proiect ce le-a adus Marele Premiu al Presei Internaţionale şi medalii de aur la Salonul de Inventică de la Geneva. 

Inginerul Răzvan Sabie şi creatorul muscelean Iosif Ţăposu au creat o aeronavă de forma unei „farfurii zburătoare”, care se anunţă a fi în viitor o adevărată revoluţie în domeniul aviaţiei. În spatele invenţiei stau zeci de ani de studii realizate de către musceleanul Iosif, care este şi doctor în Matematică, cu numeroase publicaţii, şi specialist în aviaţie. Răzvan Sabie este un inventator cu multe brevete în diverse domenii şi a completat descoperirile musceleanului Ţăposu în materie de profile aerodinamice, creând astfel prototipul care, acum, le-a adus marele premiu. Invenţia lor, de la brevetul de intenţie, depus de mult timp la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, şi până la expunerea la Salonul de Inovaţie de la Geneva, reprezintă un „aparat de zbor cu capacităţi de decolare şi aterizare verticală”. 

„Aeronava este destinată pentru viteze mari şi foarte mari în viitor. Ea are proprietăţi foarte bune pentru a merge în supersonic şi poate nişte mişcări pe care alte avioane sau aparate de zbor nu le pot face. Urmează dezvoltarea proiectului, important este că am pus acest demonstrator în aer.”, a declarat, pentru Antena3, Răzvan Sabie.

La rândul său, pentru „Tracknews”, Iosif Ţăposu, originar din satul muscelean Ciocanu, a afirmat: „Ideea mi-a venit acum 30 de ani, printr-o lucrare teoretică, pe care am publicat-o prin ’87, înainte de revoluţie. Am văzut nişte nereguli la profilele aerodinamice clasice. Rezultatele acelea mi-au dat curaj. Am zis că este o idee. Am făcut un experiment şi, împreună cu Răzvan, am construit un model experimental. L-am testat în zbor şi a fost prezentat astfel şi la Salonul de Inventică la Geneva”. 

b_400_250_16777215_10_images_2276_ozn2.jpgImplicarea musceleanului nu a trecut neobservată în Muscel. Pe lângă alte mesaje frumoase, găsim un cadou dat cercetătorului Iosif Ţăposu, prezentat de Alexandru Cautis. Un mesaj la casa lui Iosif din satul Ciocanu, pe care scrie: „Aici locuieşte un mare inventator” şi cu adăugarea online:  „Cadoul meu pentru domnul Iosif Ţăposu, un fiu de ţăran, un mare cercetător în aviaţie, care a câştigat, săptămâna aceasta, Marele Premiu al Presei Internaţionale şi o medalie de aur, la Salonul de Inventică de la Geneva. Cei care treceţi prin frumoasa localitate Ciocanu, să ştiţi că aici s-a născut un mare român. Felicitări, domnule Ţăposu! (şi lui Răzvan Sabie, partenerului dumneavoastră, argeşean şi el, împreună cu care aţi realizat proiectul premiat).”, scrie acesta pe reţeaua sa de socializare, ca descriere la poza de la casa lui Iosif. 

Salonul Internaţional de Inventică,  ajuns la a 46-a ediţie, s-a desfăşurat în perioada 11-15 aprilie, la Complexul Expoziţional Palexpo, Geneva, în Elveţia. Anul acesta, în standul românesc, realizat sub egida Ministerului Cercetării şi Inovării, au  fost prezentate 36 de invenţii, printre care şi cea a lui Răzvan Sabie, aleasă câştigătoare. 

The most visited gambling websites in The UK