Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

„România de la Argeş” - Flacăra Centenarului se aprinde la Muzeul Goleşti

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 983

Anul 2018 reprezintă aniversarea a o sută de ani de la înfăptuirea momentului istoric al Unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România. Centenarul Marii Uniri constituie pentru toţi românii, dar în mod special pentru argeşeni, un moment de sărbătoare, dar şi de cinstire a memoriei înaintaşilor noştri care s-au jertfit pentru ţară. În istoria României, Argeşul, prin locurile şi oamenii săi, a avut dintotdeauna un rol-cheie, acesta fiind, de altfel, evidenţiat chiar de Nicolae Iorga, prin sintagma „România de la Argeş”, ca mod de a evidenţia legătura dintre fiinţa naţională cu locul de origine.

ARGEŞ reprezintă AUTENTIC, pentru că aici tradiţiile şi istoria se perpetuează neîntrerupt, de mii de ani, RESPECT pentru valorile naţionale, GENEZĂ, pentru că aici, la Argeş, a fost prima Mitropolie a Ţării Româneşti şi aici au trăit Basarabii făuritori de neam, EROISM, pentru miile de eroi cunoscuţi şi necunoscuţi, care şi-au jertfit viaţa pentru o Românie Unită, ŞCOALĂ, pentru că în Argeş, la Goleşti, a luat fiinţă prima Şcoală Slobodă Obştească din Ţara Românească. Sub egida proiectului „Respect pentru Valorile Naţionale”, proiect iniţiat în parteneriat cu Academia Română şi Dacin Sara, Consiliul Judeţean Argeş, împreună cu instituţiile de cultură din subordine, va organiza în acest an o serie de manifestări dedicate Centenarului Marii Uniri, care vor debuta în data de 23 ianuarie 2018, ora 15.00, cu un moment simbolic - Aprinderea Flăcării Centenarului la Muzeul Goleşti, urmat de un spectacol extraordinar de cântece folclorice şi patriotice, la Casa Sindicatelor din Piteşti, începând cu ora 18.00, precum şi în data de 24 ianuarie 2018, ora 12.00, cu premiera filmului documentar despre Ion C. Brătianu, ce se va desfăşura la Vila Florica.

La evenimente vor participa membrii grupului de iniţiativă al proiectului „Respect pentru Valorile Naţionale”, dar şi alte personalităţi naţionale şi judeţene, precum acad. Victor Voicu - secretar general al Academiei Române, acad. Nicolae Noica, Înalt Preasfinţia Sa Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, prefectul Emilian Dragnea şi subprefectul Gabriel Stoian, rectorii celor două universităţi piteştene, Dumitru Chireleşan şi Ovidiu Puiu, inspectorul şcolar general Dumitru Tudosoiu, cadre didactice, elevi şi studenţi.

Nu întâmplător, Muzeul Goleşti a fost ales ca loc de aprindere a Flăcării Centenarului, în data de 23 ianuarie, ora 15.00, argumentele ţinând atât de rolul familiei Golescu în istoria României, cât şi de faptul că în acest muzeu se găseşte Tronul pe care au stat Regii României, precum şi Biroul lui Carol I şi o caleaşcă aparţinând Casei Regale.

După ceremonia de aprindere, Flacăra Centenarului va poposi pe biroul Regelui Carol I, pe care s-au semnat primele decrete regale, apoi lumina sa va merge la Vila Florica, unde va arde la mormintele Brătienilor, familie de care este strâns legată crearea României Moderne.

Totodată, Flacăra Centenarului va fi dusă în fiecare localitate unde autorităţile locale vor aduce omagiu eroilor căzuţi în Primul Război Mondial, cu ocazia Zilei Eroilor sau a altor evenimente locale dedicare Centenarului Marii Uniri, Consiliul Judeţean Argeş acordând, simbolic, urmaşilor celor care s-au jertfit, în semn de recunoştinţă, câte o diplomă centenară. Punctul terminus al Flăcării Centenarului, după ce aceasta va fi transmisă în toate localităţile judeţului Argeş, va fi la Alba Iulia, de 1 Decembrie 2018.

The most visited gambling websites in The UK