Menu
TRAFIC

La propunerea lui Mircea Diaconu, Comisia Europeană ridică pragul  de finanţare pentru proiectele de restaurare a patrimoniului cultural

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 313

b_400_250_16777215_10_images_2247_Clipboard03.jpg

La mijlocul lunii decembrie 2017, Comisia pentru Dezvoltare Regională (REGI) din Parlamentul European a votat, la Strasbourg, în favoarea revizuirii a două limite de finanţare pentru proiectele de restaurare a obiectivelor de patrimoniu, dând astfel curs solicitării formulate de eurodeputatul Mircea Diaconu în raportul său „Spre o abordare integrată a patrimoniului cultural european”, document adoptat de Parlamentul European în urmă cu doi ani.

Astfel, pragul pentru monumentele de patrimoniu naţional a fost ridicat de la 5 la 10 milioane de euro, iar pentru monumentele de pe lista UNESCO, acesta a fost rectificat de la 10 la 20 milioane de euro. Amendamentul prin care s-a realizat revizuirea a fost depus în cadrul raportului cu privire la modificările resurselor pentru coeziunea economică, socială şi teritorială, elaborat de preşedinta Comisiei REGI, eurodeputata bulgară Iskra Mihaylova. „M-am luptat, timp de doi ani, pentru ridicarea acestui prag, care este de o importanţă crucială pentru investiţiile în patrimoniul cultural. Concret, în forma iniţială a regulamentului, proiectele de restaurare nu puteau să depăşească 5 şi respectiv 10 milioane de euro, ca şi cost total al proiectului. Nu se poate derula un proiect corect de restaurare pe un monument de interes naţional sau european cu aceste sume.”, a declarat Mircea Diaconu.

Conform deputatului, îmbunătăţirea acestor criterii de referinţă în alocarea fondurilor europene este urmare atât a solicitărilor oficiale şi întrevederilor pe care le-a avut cu Tibor Navracsics, Comisarul European pentru Cultură şi Educaţie, şi Corina Creţu, Comisarul pentru Dezvoltare Regională, cât şi a strânsei colaborări cu membrii Comisiei REGI, în vederea adoptării amendamentului menţionat. „Limitele de finanţare anterioare au fost impuse în mod artificial de Comisia Europeană, în practică ele blocând proiecte de restaurare, care ar fi putut beneficia de fondurile alocate în acest sens. Mai mult, la nivel de strategie pe termen lung, dacă operatorii culturali nu puteau accesa fonduri pe linia politicii de coeziune, sumele rămâneau nealocate, oferind Comisiei posibilitatea de a propune şi mai puţine fonduri pentru cultură şi patrimoniu în următorul cadru financiar. Sper din tot sufletul ca aceste informaţii să fie auzite şi acasă. De foarte multe ori, am pierdut şanse importante, pentru că ne-am informat sau am reacţionat târziu...”, a adăugat Mircea Diaconu, îndemnându-i pe operatorii culturali români să profite de această oportunitate.

Informaţii şi oportunităţi de finanţare - Anul European al Patrimoniului Cultural 2018

Anul European al Patrimoniului Cultural oferă un număr de oportunităţi pentru activităţile şi proiectele operatorilor culturali. Programul „Orizont 2020” va oferi finanţare de 100 de milioane de euro pentru proiecte de patrimoniu cultural. 

8Soluţii inovatoare şi accesibile pentru conservarea preventivă a patrimoniului cultural

Termen limită pentru depunerea proiectelor în prima etapă: 23 ianuarie 2018

Termen limită pentru a doua etapă: 28 iunie 2018

8Reconstrucţia durabilă a zonelor istorice pentru a face faţă schimbărilor climatice şi pericolelor

Termen limită pentru depunerea proiectelor în prima etapă: 27 februarie 2018

Termen limită pentru a doua etapă: 4 septembrie 2018

8Reţeaua internaţională pentru promovarea diplomaţiei şi a inovaţiei în domeniul patrimoniului cultural

Termen limită pentru depunerea proiectelor: 27 februarie 2018

8Demonstrarea dezvoltării urbane sistemice pentru oraşe circulare şi regenerative

Termen limită pentru depunerea proiectelor în prima etapă: 27 februarie 2018

Termen limită pentru a doua etapă: 4 septembrie 2018

8Conservarea bunurilor digitale şi digitalizarea avansată

Termen limită pentru depunerea proiectelor: 13 martie 2018

8Platformă socială privind patrimoniul cultural pe cale de dispariţie şi traficul ilicit de bunuri culturale

Termen limită pentru depunerea proiectelor: 13 martie 2018

Un instrument util pentru operatorii implicaţi în domeniul cultural, îndeosebi pe parcursul Anului European al Patrimoniului Cultural, este documentul „Mapping of Cultural Heritage Actions in European Union policies, programmes and activities”, care oferă o gamă largă de informaţii utile despre iniţiativele politice recente şi acţiunile de sprijin întreprinse de Uniunea Europeană în domeniul patrimoniului cultural. „E.M.”

The most visited gambling websites in The UK