Menu
TRAFIC

Din nou, regal cinematografic la Casa de Cultură a Sindicatelor Lungmetrajul de debut al regizorului Emanuel Pârvu, avanpremieră la Câmpulung

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 110

b_400_250_16777215_10_images_2233_Clipboard03.jpg

Pe partea artistică şi culturală, Câmpulungul face paşi în direcţia potrivită. Din nou, oameni talentaţi din cinematografia românească ne onorează cu prezenţa şi realizările lor, alegând municipiul şi împrejurimile sale drept scenă de filmare şi lansare a unor producţii recompensate cu premii la evenimente prodigioase. După „Octav”, un alt lungmetraj care s-a bucurat de recunoaştere internaţională în cadrul festivalurilor de gen la care a fost prezentat, „Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor”, în regia lui Emanuel Pârvu, a rulat la Câmpulung. Din nou, Casa de Cultură „C.D. Aricescu” a fost gazda unui regal cinematografic, cu sala plină şi scena ocupată de musafiri ai căror paşi sunt mai familiarizaţi cu podiumul unor „case mari”. Aşa cum s-a întâmplat pe 21 octombrie, când a avut loc proiecţia specială la Cinema „Muzeul Ţăranului”, în cadrul „Les Film de Cannes a Bucarest”. Prezentarea la Câmpulung a unui film care şi-a adjudecat deja două premii la un festival internaţional a fost posibilă graţie implicării într-un proiect de care au dorit să se bucure câmpulungenii Ceramus Film, care a avut rol de coproducător, Casa de Cultură a Sindicatelor şi Lions Club „Negru Vodă” Câmpulung.          

Modesta instituţie de cultură câmpulungeană din modestul Câmpulung a devenit importantă graţie evenimentelor excepţionale lansate sub acoperişul său. Publicul demonstrează prin prezenţa sa, într-un număr care acoperă aproape în totalitate capacitatea sălii, interesul pentru astfel de manifestări de ţinută, care este de dorit să capete amploare. Filmul vizionat joi, 2 noiembrie, de spectatorii musceleni, „Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor”, este, potrivit prezentării oficiale, „debutul în lungmetraj al regizorului Emanuel Pârvu. Filmul spune povestea lui Doru, un tăietor de lemne rămas văduv de o săptămână. Doru știe că va trebui să o ducă înapoi la orfelinat pe Meda, fetița pe care au avut-o timp de opt ani în asistență maternală. Ca să o păstreze pe Meda acasă și să poată depune el dosarul pentru asistență maternală, Doru trebuie să facă rost de bani. Însă, într-o localitate izolată, unde doar mersul la tăiat de lemne și vânzarea vacilor pot aduce bani legal, Doru este forțat sa accepte, după ce a încercat tot ce este omenește posibil, să participe la o acțiune de braconaj.”

Realizarea cinematografică avându-l ca regizor şi scenarist pe Emanuel Pârvu, ca producător pe Miruna Berescu, prin FAMart Productions, şi coproducători DaKINO Productions (Dan Chişu) şi Ceramus Film, a fost proiectată în avanpremieră la Câmpulung, unde a revenit, după filmări, o parte din echipa de producţie, pentru a răspunde întrebărilor muscelenilor după vizionare. „Filmat în Cetăţeni şi în Câmpulung Muscel, în martie 2016, „Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor” a fost proiectat în premieră mondială la Festivalul de Film de la Sarajevo, în august 2017, unde a obţinut „Premiul pentru Regie” şi „Premiul pentru Cel mai bun actor”, decernat lui Şerban Pavlu. Filmul va rula în cinematografele din Bucureşti şi din ţara din 24 noiembrie.”

Din distribuţia filmului fac parte: Șerban Pavlu, Ana Radu, Florin Zamfirescu, Adrian Titieni, Dan Aștilean, Gabriel Radu, Rodica Negrea, Ion Sapdaru, Mihai Dinvale, Vlad Corbeanu, Lucian Ghimişi, Costel Cașcaval, Radu Zetu, Alexandru Mavrodineanu. Dar şi mulţi localnici din Cetăţeni, ale căror curţi s-au transformat în platou de filmare. Claudiu VIŞAN

 

The most visited gambling websites in The UK