Menu
TRAFIC

În timpul primarului Alexandru Muşatescu, tatăl lui Tudor Muşatescu, s-a finalizat construcţia Casei de Cultură, pe atunci, Primăria Câmpulung

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 319

b_400_250_16777215_00_images_2164_tudor.jpgDacă sunt încă şanse de a se vorbi, în termeni pozitivi, despre Câmpulung, acest fapt se datorează unuia dintre cele mai puternice branduri ale zonei noastre: Tudor Muşatescu. Marele dramaturg al României menţine actual numele Câmpulungului, o localitate care a pierdut aproape tot ce a făcut-o cunoscută în ţară şi în afară. Dar îl mai avem pe Tudor Muşatescu, asociat cu Muscelul, graţie obârşiei sale de măţăuan şi dragostei pentru Câmpulung, mărturisite de fiecare dată când povestea despre orăşelul de sub satul părintesc. Tudor Muşatescu, născut pe 22 februarie 1903 şi dispărut pe 4 noiembrie 1970, la numai 67 de ani, se trage din Măţău, dintr-o familie de intelectuali veritabili, formaţi la şcoli de Drept şi Litere. Familia Muşetescu, transformată în „Muşatescu” în împrejurări pe care le veţi afla lecturând acest material.                      
    „Monografia Comunei Mioarele”, lucrare apărută în 1976, prin strădaniile profesorilor Ion I.Şucu şi Petre I.Tomescu şi ale învăţătorului Ion N.Popescu, aceştia beneficiind de sprijinul profesorilor Petre Coman şi Cezar Neacşu, cuprinde un capitol dedicat cărturarilor locali: magistratul Ion Spirescu, profesorul Bucur Spirescu, generalul Gheorghe Spirescu, colonelul Ion If.Vişoianu, sculptorul Dimitrie Măţăuanu, profesorul Alexandru Muşatescu, magistratul Simion Muşetescu, profesorul Gheorghe Vişoiu, doctorul Petre Vişoianu, dramaturgul Tudor Muşatescu, profesorul doctor docent Dan Simionescu, Mihai Al.Muşatescu, profesor şi jurist, doctorul Gheorghe I.Matei, profesorul Ion I.Şucu, profesorul Petre Coman, profesorii Gheorghe şi Petre Tomescu, colonelul Ion Gh.Necula, colonelul inginer Bucur Gh.Şucu, doctorul Ion G.Ivaşcu, doctorul Ion G.Neacşu.
    Înaintea acestora este amintit, în mod simbolic, „primul învăţător care a tras brazdă în ogorul învăţământului la Măţău, Niţă Muşetescu-Măţăuanu, care şi-a început activitatea în luna lui septembrie 1838, cu 16 elevi. La 1848, fiind învinuit, împreună cu ceilalţi învăţători, de participare la revoluţie, a fost suspendat din învăţământ, iar şcoala, închisă, până în 1857.”     

Alexandru Muşatescu, tatăl lui Tudor Muşatescu, decan al Baroului de Muscel şi primar al Câmpulungului de două ori
    În contextul marcării a 114 ani de la naşterea lui Tudor Muşatescu, vom reţine consideraţiile autorilor monografiei despre familia Muşatescu, „furnizor” al atâtor nume mari, cu rezonanţă la nivel naţional. Vom începe cu tatăl personalităţii evocate la Câmpulung, zilele trecute, în cadrul unui eveniment pentru reuşita căruia organizatorii ar fi putut să insiste mai mult, Alexandru Muşatescu, născut „Muşetescu”.
    „Profesorul ALEXANDRU MUŞATESCU, un adept al „Mişcării Memorandumului”, s-a născut la Măţău, în 1869, fiu al primului învăţător, Ion Muşat. Rămas orfan, a fost crescut de fratele său mai mare, preotul Ghiţă Muşetescu. După ce a terminat cu „distincţie” clasa a IV-a urbană, la Şcoala nr.1 din Câmpulung, s-a înscris, pentru concursul de bursă, la Seminarul Central din Bucureşti, unde a reuşit al treilea din 300 de concurenţi. După absolvirea Seminarului, renunţând la cariera teologică, a frecventat Facultăţile de Litere şi Drept, obţinând diplomele de „profesor de biologie clasică şi avocat.” (sursa: Alexandru Muşatescu, „A 75-a aniversare a Şcolii Normale din Câmpulung”).
    În timpul procesului „Memorandumului”, din 1892, ca preşedinte al studenţilor de la Facultatea de Litere, Alexandru Muşatescu a îndemnat studenţimea din capitală să se solidarizeze cu cei 300 de memorandişti ardeleni şi a înfiinţat Secţia „Ligii Culturale pentru unirea tuturor românilor”, din care cauză a fost propus să fie exmatriculat din Universitate. A fost condamnat la închisoare, dar a fost eliberat după 13 zile, la intervenţia energică a lui Bogdan Petriceicu Haşdeu, decan pe atunci al Facultăţii de Litere. A fost reabilitat pe baza meritelor excepţionale la studii. Tot Haşdeu este cel care îi schimbă numele din „Muşetescu” în „Muşatescu”.
    La 1 septembrie 1895, e numit profesor la gimnaziul din Câmpulung, în 1896, director, iar după 1902, a devenit şi decan al Baroului de Muscel, precum şi profesor la Şcoala Normală din Câmpulung. A fost un eminent profesor. Datorită energiei sale şi prestigiului de care se bucura în rândul câmpulungenilor, Alexandru Muşatescu a fost ales de două ori în funcţia de primar, în 1905-1907 şi 1910-1911, timp în care a fost terminată construcţia localului Primăriei oraşului, actualul local al Casei de Cultură, Cazarma Pompierilor, două şcoli primare în comuna Bughea, Uzina Electrică; a fost deschis bulevardul din centru, statuia lui Negru Vodă a fost amplasată în faţa Primăriei, a început canalizarea oraşului.
    Alexandru Muşatescu a fost deputat în mai multe legislaturi şi consilier la Înalta Curte Superioară Administrativă din Bucureşti (sursa: Gheorghe Pârnuţă şi I.Şucu, „Monografia Liceului „Dinicu Golescu”, Câmpulung Muscel, 1974), a tipărit lucrarea „Despre vânzare în Dreptul Roman şi Dreptul Românesc”, închinată părinţilor săi şi profesorului de filozofie Petre Gârboviceanu. A murit în 1946 (n.r. la vârsta de 77 de ani) şi a fost înmormântat la Câmpulung.”

Simion Muşetescu, vărul lui Tudor Muşatescu, prim-procuror la Piteşti, preşedinte şi prim-preşedinte al Tribunalului Argeş şi consilier la Curtea de Apel din Bucureşti
    Continuăm cu nepotul lui Alexandru Muşatescu, SIMION G. MUŞETESCU, fiul fratelui său mai mare şi văr primar cu Tudor Muşatescu. „Născut în 1880, fiul preotului Ghiţă Muşetescu, după terminarea seminarului, apoi a liceului, şi-a continuat studiile la Facultatea de Teologie. Dar, renunţând la cariera teologică, devine pedagog la Seminarul Central din Bucureşti şi studiază Ştiinţele Juridice, obţinând licenţa în Drept. În 1909, ocupă un post de judecător la Stâlpeni. Având o pregătire temeinică, este avansat prim-procuror la Piteşti, apoi preşedinte şi prim-preşedinte al Tribunalului Argeş şi, în cele din urmă, consilier la Curtea de Apel din Bucureşti.
    În 1930, cu ocazia sărbătoririi de către intelectualii plecaţi din Măţău a învăţătorului Ion Vişoianu, la împlinirea vârstei de 75 de ani, Simion Muşetescu propune înfiinţarea „Fondului Cultural Bucur Spirescu” şi donează suma de 10.000 de lei pentru ajutorarea la studii a copiilor săraci. Firul vieţii sale se curmă brusc, la vârsta de 51 de ani. Este înmormântat la Măţău.
    A scris lucrări precum: „Studiu istorico-literar asupra lui Solomon” (1905) şi „Libertatea persoanei, de la cele mai vechi legiuiri - Codul Hamurabi - şi până astăzi” (1909), rămasă în manuscris.”

Tudor Muşatescu a avut un impuls de a urma şi el Dreptul, aidoma bărbaţilor din familie. Au învins „Literele”
    „În Revista „Teatrul” din noiembrie 1970, Aurel Baranga scria: „S-a stins pe cerul literelor române o stea de mărimea întâi: TUDOR MUŞATESCU. Când toate valorile îşi vor dobândi adevărata lor dimensiune, se va vedea că opera lui Tudor Muşatescu se echivalează cu cele mai ilustre ale umorului universal.”
    Pe Tudor Muşatescu mulţi îl socoteau câmpulungean, alţii rucărean, alţii măţăuan, iar alţii bucureştean. Tuturor le răspundea: „Am pornit cu tatăl meu din Măţău, m-am născut la Câmpulung, m-am recreat la Rucăr şi cred că mă fixez la Bucureşti, precum ca să se ştie.” Părinţii săi au fost profesorii Elena şi Alexandru Muşatescu. Din perioada şcolii primare datează primele încercări literare: Revista „Ghiocelul”, scrisă de mână, cuprinzând epigrame, şi piesa „Ardealul”, inspirată din piesele patriotice jucate la şcoală. În gimnaziu şi liceu, publică poezii şi cronici rimate la „Revista copiilor şi a tinerimii”.
    În Primul Război Mondial se refugiază cu părinţii la Iaşi, unde urmează clasele a IV-a şi a V-a de liceu, apoi la Câmpulung, clasele a VI-a şi a VII-a, iar ultima, la Liceul „Sfântul Sava” din Bucureşti, unde susţine examenul de Bacalaureat, în 1920. Se înscrie la Facultatea de Drept şi Filozofie, dar trece, în curând, la „Litere”, unde studiază Limbile Franceză şi Latină, absolvind cursurile universitare în 1925. Diploma de licenţă cu „Magna Cum Laudae” i-o trimite tatălui său, cu următoarele versuri. (...) 
    Numit profesor de Limba Franceză la Liceul „Dimitrie Cantemir”, renunţă la cariera didactică pentru a se consacra gazetăriei. Astfel, colaborează la „Rampa”, „România”, „Scena”, „Facla”, „Adevărul literar şi artistic”, „Cetatea literară”, etc., editând, împreună cu Camil Petrescu, Revista „Săptămâna muncii intelectuale şi artistice”. În 1926, publică primul său volum de versuri, „Vitrinele toamnei”, iar debutul în dramaturgie îl face cu piesa „Focurile de pe comori”, scrisă în Limba Franceză şi reprezentată la Paris. În timpul stagiului militar, scrie piesele „T.T.R.” şi „Datoria”, jucate de camarazii săi la Craiova. În 1928, i s-a reprezentat la Teatrul Mic „Panţarola”, piesă premiată de Asociaţia Criticilor Dramaturgi, iar, între 1938 şi 1940, desfăşoară cea mai bogată activitate dramaturgică, prin publicarea şi prezentarea pe scenă a pieselor „Sosesc deseară”, „Titanic Vals”, „...Escu” şi „Visul unei nopţi de iarnă”, care i-au fixat definitiv locul în literatura română.
    Critica literară a apreciat, încă de atunci, că „Titanic Vals este o piesă de un solid succes, o satirizare a burgheziei provinciale” (George Călinescu), după cum critica actuală consideră comediile menţionate „spumoase, pline de vervă şi replică spontană”, „încă apreciate de public, în ţară şi peste hotare” (Al.Pîru). Ca dramaturg, Tudor Muşatescu are un bogat palmares original (circa 60 de piese) şi peste 350 de traduceri şi localizări care, sub pana maestrului, au depăşit adeseori nivelul originalului. Fodor Laszlo, autorul piesei adaptate de Tudor Muşatescu, cu titlul „Ionescu G. Maria”, a invitat pe dramaturgul român s-o semneze, alături de el, în calitate de coautor, considerând localizarea românească superioară originalului. Succesul acestor piese a fost confirmat pe scena românească (sursa: Mihai Vasiliu, „Teatrul lui Tudor Muşatescu”, 1957).       
    Unele piese scrise în genul teatrului bulevardier au constituit, uneori, concesii făcute gustului publicului de atunci, fără, însă, să lipsească nota satirică la adresa realităţilor sociale ale epocii: „Licurici”, „Profesorul de Limba Franceză”, „Al optulea păcat”, „Amoru-i un copil pribeag”, „Domnul cu camelii”, „A murit Bubi”, „Teoria fericirii”, „Blockhaus”, etc. Alte piese au fost destinate echipelor artistice de amatori: „Sfântul Gogu”, „Târâie-brâu”, „Birlic”, etc. (unele în colaborare cu prietenul său, Sică Alexandrescu).
    Cititorului român îi este, de asemenea, cunoscută şi activitatea de prozator a lui Tudor Muşatescu, care, nu o dată, l-a delectat cu schiţele sale pline de umor: „Ale vieţii valuri”, „Nudul lui Gogu”, etc. În 1970, scriitorul publică „Fiecare cu părerea lui”, aforisme cunoscute sub numele „muşatisme II”, „mici bijuterii suave ale paradoxului comic”, şi „Dicţionarul umoristic al Limbii Române”. Oricum ar fi privit, Tudor Muşatescu rămâne un scriitor unic, care a iubit viaţa, „născându-se la timp şi dispărând la vreme”, cum afirma el însuşi în ironica-i autobiografie.”

Mihai Muşatescu, fratele lui Tudor Muşatescu, şi-a luat doctoratul în Drept şi Ştiinţe Economice la Paris
    „MIHAI AL. MUŞATESCU, profesor şi jurist, fratele lui Tudor Muşatescu, a fost în permanenţă premiant în timpul studiilor. În 1916, a fost mobilizat ca sublocotenent la Regimentul 34 Artilerie, luând parte la memorabilele lupte de la Mărăşeşti, şi a fost rănit la Cozmeştii din Deal, la 6 august 1917. În 1918, ia parte la luptele pentru eliberarea Transilvaniei. La 1 ianuarie 1920, este cerut ofiţer instructor şi educator la Liceul Militar „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealul, până în 1923, când e pus în retragere, cu gradul de căpitan, ca invalid de război. Obţinând licenţa în Litere şi Drept, e numit profesor la Şcoala Normală din Câmpulung şi avocat.
    În 1926, pleacă în Belgia, obţinând, la Liege, diploma de licenţă în Ştiinţele comerciale, consulare şi financiare, iar ulterior, doctoratul în Drept şi Ştiinţe Economice la Paris.
    În 1929, funcţionează ca ataşat de presă pe lângă legaţia română din Paris. Mai târziu este numit consilier la secretariatul lui Nicolae Titulescu la Liga Naţiunilor, iar, între 1934 şi 1948, este avocat la Baroul Bucureşti.” La Paris a publicat mai multe lucrări.

The most visited gambling websites in The UK