Menu
TRAFIC

Musceleanca Sarmiza Alimănişteanu a fost cea care a învăţat-o limba română pe Regina Maria

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 918

b_400_250_16777215_00_images_2162camp.jpgCarol I s-a implicat şi în procesul extrem de dificil şi de complex al formării principalelor instituţii de educaţie ale ţării. În data de 22 noiembrie 1867, la Bucureşti, au fost deschise cursurile celei de a doua şcoli normale din Principatele Române. Sociologul Dimitrie Gusti, ministrul Instrucţiunii Publice şi al Cultelor, a înaintat un raport Domnitorului Carol I, în care sublinia, printre altele: „Nu vom avea şcoli bune săteşti decât cu condiţiunea de a avea mai întâi învăţători capabili şi la înălţimea chemării lor”. În urma acestei solicitări, Domnitorul Carol I a semnat decretul prin care s-a înfiinţat Şcoala Normală din Bucureşti, aceasta funcţionând între anii 1867 şi 1896. Problemele avute cu localul de şcoală l-au determinat pe Regele Carol I să înceapă demersurile pentru a strămuta Şcoala Normală „Carol I” din Bucureşti la Câmpulung, în anul 1887. Terenul pe care urma să se construiască localul de şcoală a fost ales de Dimitrie Sturdza şi Spiru Haret, lângă Biserica Flămânda, unde funcţionase o şcoală cu întreţinere gratuită pentru elevi. Tratativele pentru cumpărarea a 10 hectare de pământ s-au purtat între Dimitrie Sturdza - ministrul Instrucţiunii Publice şi Istrate Rizeanu - primarul de atunci al oraşului. Muscelenii au fost bucuroşi de asemenea decizie. Planul construcţiei şcolii a fost întocmit de arhitectul Socolescu, lucrările de construcţie au fost conduse de Giovanni Batista Dreina, iar piatra de fundaţie s-a pus în anul 1892. Construcţia şcolii a costat 12.000 galbeni oferiţi de Carol I încă din 22 decembrie 1867 pentru „clădirea unui edificiu propriu în care se va aşeza Institutul Pedagogic din Bucureşti, menit a da învăţători comunelor rurale” şi s-a încheiat în anul 1896, când şcoala a fost inaugurată. Începea o nouă etapă în istoria acestei instituţii de învăţământ, ctitorie a Regelui Carol I, cel care a spus: „În ziua aceea voi fi pe deplin mulţumit, când fiecare român va şti să scrie şi să citească, căci numai atunci traiul său moral şi material va fi asigurat”.
    În timpul vizitelor sale prin oraş, Regele Carol I obişnuia să îi salute pe câmpulungeni, mai ales de la balconul apartamentului regal oferit de un hotel câmpulungean. Este vorba despre Hotelul Regal, construit la sfârşitul secolului al XIX-lea de primul proprietar, Niţă Ştefănescu. Hotelul are o arhitectură aparte, fiind în forma literei U, adaptat străzilor perimetrale. La etajul clădirii, punând în valoare priveliştea şi însorirea optimă, se afla apartamentul regal, cu un salon rotund, înconjurat de un balcon. Regele privea furnicarul: târgoveţi care îşi prezentau mărfurile, bunătăţile şi frumuseţile, precum şi mulţimea de cumpărători sau gură-cască, ce treceau prin zona târgului, pentru a simţi atmosfera ca de sărbătoare, sau birjele oraşului ce transportau turiştii.
    Regelui Carol I nu-i erau străine nici cele două mari puncte de atracţie pe care Câmpulungul le oferea vilegiaturiştilor: Grădina Publică Merci şi Bulevardul Pardon. Destinele lor s-au împletit armonios şi nu ar fi putut exista decât împreună. Trebuie să amintim şi faptul că bulevardul a avut şi denumirea “Aleea Principele Carol”.
    b_400_250_16777215_00_images_2162camp1.jpgO altă filă de poveste este reprezentată de vizita Principelui Ferdinand şi a Elenei Văcărescu, în luna mai 1891, cu prilejul unei excursii a Familiei Regale. „Familia regală, cu Principele moştenitor Ferdinand, şi toţi curtenii şi doamnele de onoare au fost în escursiune în judeţul Muscel. Au vizitat Rucărul, defileul Dâmbovicioarei, au intrat în peşteră şi au ieşit la Pajura. Dar în această călătorie, printre brazi, mesteacăni şi anini, s-a născut o dragoste. Principele moştenitor s-a îndrăgostit de domnişoara Elena Văcărescu, doamna de onoare a Reginei Elisabeta. Dragostea a fost înconjurată de regină, uitând că măritişurile şi însurătorile celor destinaţi să poarte Coroana şi sceptrul se fac sub controlul raţiunii politice.”
    Zilele de fierbere şi nelinişti, după aflarea idilei, au fost evocate de Elena Văcărescu în memorii: „Întoarcerea noastră din plimbarea idilică de la Câmpulung nu a fost lipsită de amărăciune. La Bucureşti, încă de la primele audienţe pe care le acorda regele, a aflat că taina logodnei noastre fusese dezvăluită. Dojana lui nu a fost blândă. Am plecat capul, dându-mi seama că iubirea noastră fusese dată în vileag... Regele ne surghiuni pe Regină, pe prinţ şi pe mine în fundul micului apartament atât de primitor altădată, devenit acum cameră de tortură... De-a lungul acelor după amiezi chinuitoare, auzeam venind din curte zgomotul trăsurilor acestor rău prevestitori: soseau câte unul sau mai mulţi deodată, cu pasul solemn, întunecat la faţă, pe chipul lor neputându-se citi nimic. Veneau unul după altul să-şi îndeplinească rolul de călău... Călăii (aşa cum îi numea Elena Văcărescu pe miniştrii care deliberau căsătoria regală) l-au pus pe Ferdinand să aleagă: tronul României sau Elena Văcărescu. Iar Ferdinand a ales să fie rege.
    Elena Văcărescu a luat calea exilului spre Paris, renunţând să mai revină vreodată în România. Ferdinand, retras la Sigmaringen, ameninţa cu sinuciderea, dar, în scurt timp, raţiunea de stat a învins sentimentele, fie ele oricât de sincere şi curate.
    Ferdinand s-a căsătorit cu Maria de Edinburgh, nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii. Cei doi s-au logodit imediat după cea de-a doua întâlnire pusă la cale de părinţi şi, după cum nota Regina Maria în Povestea vieţii mele, „aproape nu ne cunoşteam”. Prinţesa Maria, viitoarea regină, a avut parte de o primire călduroasă la intrarea în România, urmată de o serie de ceremonii şi recepţii oficiale. „Românii sunt latini. Vorbesc cu inima şi cu mâinile. Din primul moment o adoptă pe Maria. În spatele acestei spontaneităţi afective se ascunde ceva mai profund. Începutul, poate, al unui sentiment monarhic profund în România.     După aproape treizeci de ani de monarhie prusacă serioasă şi competentă, dar care duce lipsă de imaginaţie, a venit, în sfârşit, momentul pentru o regalitate care vorbeşte sufletului. Este un dialog care între Maria şi poporul român va continua, în ciuda vicisitudinilor istorice, timp de patruzeci şi cinci de ani.”
    Maria a întâmpinat dificultăţi mari în adaptarea la noua sa condiţie de soţie a Principelui moştenitor al Coroanei României. Lumea de la Bucureşti, latină şi ortodoxă, era foarte diferită de lumea anglo-saxonă şi protestantă în care crescuse. „Nu am fost adusă în România pentru a fi adorată şi răsfăţată, ci pentru a face parte din construcţia imaginată de Regele Carol. Am fost importată, pentru a fi şlefuită, educată şi antrenată conform viziunii marelui bărbat.”
    Totul i se părea ciudat şi straniu în noua sa ţară, de la arhitectura edificiilor din Bucureşti până la mohorâtele încăperi ale Palatului Regal, în care trebuia să locuiască. „Bântuiam tristă ore întregi, singură în camerele acelea pe care le uram, încăperi grele, nemţeşti, opulente, pline de ornamente apăsătoare, pompoase, fără vreun ungher în care să te poţi adăposti. Totul era „Altedeutsch” şi nu de cea mai bună calitate.”
    La rândul său, Prinţesa Maria a încercat să se adapteze condiţiilor oferite, un prim pas fiind acela al studiului limbii române. Şi cine putea fi mai nimerit în a-i preda ore de limba română decât o musceleancă. Aceasta avea o personalitate aparte, o educaţie artistică excepţională şi o cultură generala ieşită din comun. Sarmiza Alimănişteanu face parte din prima generaţie de femei care a încercat să schimbe atitudinea faţă de femeie în general, nu numai ca mamă şi soţie. Concepţiile sale în ceea ce priveşte viitorul femeii s-au conturat clar în teza sa de doctorat, unde şi-a definit poziţia în marea dezbatere a vremii privind destinul şi cariera permanentă a femeii în lume. Pentru prima dată în istoria Universităţii, la 12 iunie 1890, la Facultatea de Drept din Paris, o femeie îşi susţine teza de doctorat. Ziarele vremii consemnau acel eveniment la loc de cinste, anunţând titlul lucrării: Despre condiţiunea legală a mamei în dreptul român şi francez.
    Prinţesa Maria a apreciat-o foarte mult pe Sarmiza Bilcescu-Alimănişteanu, au devenit prietene, iar prietenia lor a durat până la moartea Sarmizei. Chiar şi după ce aceasta s-a retras la ţară, la Valea Româneştilor, Regina a vizitat-o. A fost ultima vizită, întrucât, în data de 26 august 1935, Sarmiza a murit, dispărând astfel „mama celor necăjiţi şi lipsiţi, sprijinul studenţimii”. A fost înmormântată în costum naţional, sub florile Muscelului, privegheată chiar de Patriarh. Nu s-au ţinut discursuri, a cântat numai corul călugăriţelor de la Nămăeşti, alături fiind prietenele sale: Sabina Cantacuzino, Eliza Brătianu, Pia Alimănişteanu, Nadia Duca. Patru mii de ţărani musceleni în port naţional au fost de faţă. Prezenţa lor tăcută şi îndurerată a fost marele omagiu demn de viaţa vrednică a Sarmizei. Regina Maria a trimis o telegramă de condoleanţe fiului Sarmizei, în care îi scria: „Te rog a primi cele mai sincere condoleanţe la moartea vrednicei tale mame, care a fost una dintre cele mai distinse şi mai destoinice dintre femeile române”.
    O ultimă filă regală despre Câmpulung, pe care o prezentăm în această lucrare, pare chiar o poveste de acum aproape un secol. În data de 10 februarie 1925, prin Înalt Decret Regal dat de Regele Ferdinand, Câmpulungul devenea staţiune balneoclimaterică. În Regulamentul instituţiilor hidrominerale şi climaterice din anul 1924 se precizau condiţiile prin care o zonă era declarată staţiune balneoclimaterică: aceea în care se folosesc în scopuri curative ape minerale naturale şi nămolul care era în preajma stabilimentelor de cură şi este cercetată de un număr de cel puţin 500 vizitatori pe sezon; acea localitate care are amenajările necesare şi care se bucură de factori climatici, curativi şi îi întrebuinţează în acest scop.
    Câmpulungul avea sezonul de vară de la 15 mai la 30 septembrie şi era înscris de către Oficiul Naţional de Turism în categoria staţiunilor climatice, numai în sezon funcţionând un institut de fizioterapie al Eforiei Kreţulescu din Bucureşti, care prin însăşi titulatura ce o purta arăta că foloseşte unii agenţi fizici bine definiţi (aerul şi apa) în scop curativ (hidroterapie, aer comprimat, inhalaţii etc.). Calităţile climei, indicele de scumpete redus faţă de alte staţiuni, liniştea şi agrementul căutate de vizitatori prin excursii şi plimbări cu trăsura în jurul oraşului au făcut ca, în perioada 15.06 - 30.09.1938 să se înregistreze un număr de 2.017 familii, din care 1.008 copii şi 4.928 adulţi, un număr ce putea fi mai mare dacă posibilităţile de găzduire ar fi fost mai apropiate de exigenţele solicitătorilor. „La Câmpulung, aerul este găurit de păsări, prin acele locuri curg în jos, la Câmpulung, luminile de la stele. La Câmpulung e perna ţării. Ne încercăm şi noi pe dulceaţa ei de somn de zăpadă... Noi ne iubim patria şi nu ne este câtuşi de ruşine de aceasta, cum umbrei nu-i este ruşine de stejarul său. Umbră aş vrea să fiu la Lungul Câmpulung...”
Autori: Cătălin Stănescu şi Rodica Niţu
    Sesiunea ştiinţifică de comunicări „Ţara Bârsei” - 12-13 mai 2016 a fost consemnată în „Ţara Bârsei” (fondată în 1929), revistă de cultură finanţată de CJ Braşov şi editată de Muzeul „Casa Mureşenilor” Braşov. Referatul întocmit câmpulungenii Cătălin Stănescu şi Rodica Niţu, despre Monarhia constituţională a României la 150 de ani, a avut ca surse:
-Ibidem, p.15
-httpŞ//www.identitateromaneasca.ro/port-popular/item/206-regina-elisabeta-a-romaniei-introduce-moda-portului-popular-la-curtea-regala//206-regina-elisabeta-a-romaniei-introduce-moda-portului-popular-la-curtea-regala
-Adrian Săvoiu, Câmpulung Muscel. Scrinul cu amintiri, Editura Ars Docendi a Universităţii Bucureşti, 2008
-Ibidem, p. 65
-Memoriile Regelui Carol I al României, vol. V, …, p. 43
-Constantin Bacalbaşa, Bucureştii de altă dată 1885-1900, vol. II, Editura Ziarului „Universul” Soc. Anonimă, Bucureşti, 1928
-Elena Văcărescu, Memorii, Editura Văcărescu, Cluj Napoca, 1989
-Maria, Regina Românei, Povestea vieţii mele, vol. I, Editura Eminescu, Bucureşti, 1991
-Guy Gauthier, Missy, Regina României, Editura Humanitas, Bucureşti, 2010
-Regina Maria, The Story of a Good Man. King Ferdinand of Romania, Arhivele Naţionale Istorice Centrale, Fond
-Regina Maria, vol. III, dosar 7, apud Diana Mandache, Regina Maria a României. Capitole târzii din viaţa mea. Memorii redescoperite. Editura ALLFA, Bucureşti, 2011
-Ibidem, p. 107
-Sanda Safta, Donia Poştoacă, Sarmiza Bilcescu-Alimănişteanu, prima femeie doctor în drept în lume, în „Museum. Studii şi comunicări”, vol. V, Editura Pământul, Goleşti, 2006
http://www.agerostuttgard.de/REVISTAAGERO/CULTURA/Sarmiza%20Bilcescu%20Alimanesteanu%20de%20Ion%20Hiru.htm
-Serviciul Judeţean Argeş al Arhivelor Naţionale (în continuare S.J.A.N Argeş), Fond Primăria Câmpulung,  dosar 16/1925, f. 1
-Ionela Niţu, Dan-Ovidiu Pantilie, Staţiuni Climaterice şi balneare din judeţule Argeş şi Muscel 1924-1940, în „Anuarul Arhivelor Mureşene”. Serie Nouă, nr. III (VII), 2014, pp. 214-217
-S.J.A.N. Argeş, Fond Prefectura Muscel, dosar 164/1938, f. 14, f. 17
http://www.poezie.ro/index.php/prose/1813303/Din_lung_prelung_de_Câmpulung

The most visited gambling websites in The UK