Menu
TRAFIC

Câmpulung Muscel - file regale de poveste (I) După a cincea vizită a Regelui Carol I în Muscel, însoţit de Regina Elisabeta, Curtea Regală a adoptat portul popular românesc

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 546

b_400_250_16777215_10_images_2161_Clipboard03.jpgCâmpulungul este, în viziunea marilor istorici ai secolelor XIX-XX, un oraş cu un rol important în ceea ce priveşte constituirea Ţării Româneşti, fiind unul dintre puţinele oraşe din Ţara Românească menţionat cu diferite denumiri în mai multe limbi străine: Longus Campus, în limba latină, Dolgopole, în limba slavonă, Langrowe şi Langnaw, în limba germană, Hosszúmezo, în limba maghiară. Este, de asemenea, cetatea întemeietorilor de ţară, ştiut fiind faptul că aici şi-au avut reşedinţa de scaun voievozii Basarab I, Nicolae Alexandru Basarab şi, pentru o perioadă, Vladislav Vlaicu.

Totuşi, ca multe alte oraşe medievale din Ţara Românească, şi Câmpulungul s-a format înainte de închegarea statului medieval, reprezentând de la începuturi o colectivitate privilegiată şi, în bună parte, închisă. Oraşul îşi are sorgintea într-o veche aşezare sătească, ce a cunoscut o dezvoltare economică deosebită, într-un răstimp relativ scurt, devenind un târg-oraş cunoscut, evoluţia sa fiind datorată dezvoltării producţiei de mărfuri, schimburilor de produse şi, nu în ultimul rând, unei situări geografice de excepţie, pe drumul comercial care lega Transilvania de Ţara Românească.

Anul 1521 reprezintă un moment cu adevărat istoric, atât pentru oraş, cât şi pentru întreaga ţară. Judeţul Neacşu emite din cancelaria oraşului o scrisoare redactată în limba română către Hans Benkner, judele Braşovului, prin care îl informează asupra năvălirilor oştirilor turceşti din zona Dunării. O frumoasă prezentare asupra apariţiei limbii române la Câmpulung o întâlnim la Nichita Stănescu: „De aici, din Câmpulung Muscel, fusese trimisă odinioară scrisoarea boierului Neacşu, primul text compact scris în limba română şi păstrat, căci ne gândim că vor mai fi fost şi altele, arse şi risipite de timp, poate chiar mai vechi. La câteva strigăte mai în sus de Câmpulung şi spre stânci, din Rucăr, se ştie, ciobanii au adus cântecul Mioriţei prin munţi, până la Întorsura Buzăului, şi de aici, din gură în gură, ca sărutul, în pretutindinea ţării.”

Regele Carol I (1839-1914), întemeietorul Dinastiei Române, a fost ales de elita politică românească dintre principii Europei şi adus pe Tronul ţării, pentru a consolida unirea celor două Principate, Moldova şi Ţara Românească, pentru a conferi prestigiu noului stat, pentru a calma luptele interminabile pentru putere între facţiunile interne şi pentru a reprezenta un factor de stabilitate, într-un moment crucial al dezvoltării României. Se împlinea, astfel, o mai veche dorinţă a Divanurilor ad-hoc: Domnul străin. A urmat o adevărată aventură a sosirii în Principate, fiindcă ne găsim într-un moment de extremă tensiune între Prusia şi Austria (care nu devenise încă Austro-Ungaria). Carol de Hohenzollern nu îndrăznea să vină pe faţă în ţară, traversând toată împărăţia austriacă, fiindcă risca să fie arestat. Atunci, sub un nume fals, a luat un paşaport elveţian şi, însoţit de un prieten şi de nepotul lui Bălăceanu (stagiar într-o şcoală militară în Franţa), s-a urcat pe un vapor care venea pe Dunăre (pe vas se găsea şi Ion Brătianu). A călătorit în cea mai mare parte a drumului cu trenul, dar i-au trebuit nouă zile pentru a ajunge în Principate, timp în care a trecut prin Zürich, Viena, Bratislava, Pesta şi Timişoara. Voiajul a fost nu numai istovitor, ci şi plin de pericole: Prusia, ţara natală a lui Carol, era pe picior de război cu Austria, pe care fusese nevoit s-o traverseze dintr-un capăt în altul. Avea numele fals de Carol Hettingen, dându-se drept negustor care mergea la Odesa, cu afaceri.

La Turnu Severin, Carol a pus pentru prima oară piciorul pe pământ românesc, după care a parcurs un traseu cu trăsura în aproximativ 24 ore, care avea să rămână în istorie sub numele de „Drumul lui Carol”. Pentru tânărul prinţ, cel obişnuit cu civilizaţia apuseană, aspectul balcanic al localităţilor întâlnite a constituit un şoc.

Încă din primii ani de domnie, Carol I a dorit să-şi cunoască ţara. Din jurnalul său aflăm că viitorul rege vizita biserici, şcoli, vorbea cu autorităţile, dar şi cu oamenii simpli, fiind primit cu entuziasm. Unul din obiectivele vizitelor îl constituia alegerea locului pentru castelul său, în concordanţă cu numele Hohenzollern (hoch = înalt şi aullern = colină). Astfel a ajuns Carol I în Muscel pentru prima dată pe 1/13 octombrie 1866, o vizită neoficială, descrisă astfel: „... un drum foarte greu, dar foarte pitoresc şi care adesea oferă privelişti întinse asupra lanţului Carpaţilor şi atinge un şir de sate frumoase, locuinţe solide şi bine îngrijite ale unor ţărani de munte avuţi, incomparabile cu tristele localităţi ale câmpiei”, şi merge la Câmpulung, descris ca fiind un orăşel frumos, în mijlocul munţilor. Este probabil ca acum principele să fi ales locul pentru viitorul său castel. Însă muscelenii au refuzat să-i vândă pământ Domnitorului Carol I, în zona Creţişoara, negociator din partea Familiei Suverane fiind Ion Kalinderu. Preotul Ioan Răuţescu a consemnat că Vodă Carol ar fi vrut să-şi facă în Câmpulung reşedinţa sa de vară, atât pentru trecutul istoric al oraşului, cât şi pentru clima şi natura de o mare frumuseţe, dar, negăsind aici bunăvoinţă şi inimi înţelegătoare, a renunţat. În ciuda neînţelegerii de către moşnenii oraşului a ofertei avantajoase pe care Domnitorul le-a făcut-o atunci când a vrut să cumpere teren pentru castelul său, câmpulungenii au iubit şi respectat dinastia Hohenzollern. Refuzul Obştii Moşnenilor a dus la mutarea centrului de interes către Valea Prahovei, la Sinaia, unde, în toamna anului 1873, a început construcţia Castelului Peleş.

Prima vizită oficială a lui Carol I la Câmpulung a fost consemnată între 19/31 şi 24 iulie/5 august 1868. Memoriile sale cuprind ample pasaje cu privire la acest eveniment. Muscelenii i-au pregătit o primire călduroasă şi l-au rugat să le deschidă valea printr-un drum spre graniţa cu Transilvania, domnitorul promiţând, cu înţelepciune, următoarele: „Cu a dumneavoastră îngrijire şi cu braţele locuitorilor, sper, în curând, a avea acest drum atât de dorit şi de folositor pentru ţară”. A avut un mesaj şi către locuitorii din Dragoslavele: „Sunt prea bucuros, aflându-mă în mijlocul vostru, în aceste locuri aşa de grele şi măreţe, care, în curând, se vor uşura prin braţele voastre; primirea voastră mă face a mă îngriji de traiul vostru cel bun, care e şi fericirea mea”.

Mai mult, a străbătut călare, cu câţiva ingineri, regiunea, spre a găsi el însuşi linia cea mai bună şi mai uşoară pentru acest drum. A fost aleasă valea de la poalele Nămăeştilor, iar în anul 1869 au început lucrările la linia Câmpulung - Giuvala, unde au fost folosite trupe de geniu şi lucrători specialişti italieni. Sunt momentele în care Carol I se ataşează de această zonă, aşa explicându-se revenirea sa în Muscel, în anul 1875, însoţit de Principesa Elisabeta. Monografia preotului Răuţescu consemnează că perechea princiară a fost găzduită în casa lui Sterie Steriu, un fruntaş local. Vizita a fost surprinsă şi în memoriile viitorului rege: „Aniversarea suirii principelui pe tron se sărbătoreşte, de astă dată, în munţi, la Câmpulung Muscel, şi prin aceasta serbarea are o deosebită înfăţişare populară”.

Cu ocazia împlinirii a 12 ani de domnie şi a unui an de la proclamarea independenţei de stat, Carol I a întreprins o vizită de lucru în judeţele din sudul ţării. A vizitat trupele române care staţionau la Rahova şi Vidin, apoi a trecut prin Oltenia, vizita încheindu-se în oraşele Piteşti, Curtea de Argeş, Câmpulung, Târgovişte. La bariera oraşului Câmpulung, unde era ridicat un arc de triumf, Măria Sa a fost întâmpinat de domnul primar şi de consiliul comunal, cu pâinea şi sarea tradiţionale, împreună cu capii autorităţilor şi un numeros public. La biserica din oraş s-a celebrat un tedeum şi corul vocal al mănăstirii a cântat imnuri. De la bariera oraşului şi până la casele domnului S. Nicolau, primarul localităţii, toate locuinţele erau pline cu doamne şi domnişoare în costume tradiţionale, care se întreceau în a arunca flori, iar întreaga populaţie aclama cu entuziasm. Ajungând la reşedinţă, a fost primit la scară şi, oferind graţios braţul doamnei Nicolau, s-a urcat în salonul de recepţie, unde s-a făcut prezentarea autorităţilor civile şi militare şi a domnilor notabili ce aşteptau. În cadrul prânzului oferit, domnul primar al oraşului a închinat un toast în sănătatea Măriei Sale.

În ziua de 13 mai 1878, Carol I a făcut o excursie în trăsură la Rucăr. Plecarea a avut loc dimineaţa, oprind în cale la Nămăeşti, spre a vizita mănăstirea, a cărei biserică, săpată în stâncă, merită a fi văzută. În comuna Mateiaş a examinat cu cel mai viu interes noua şosea (împreună cu lucrările de artă ce erau construite în acea perioadă) care, ocolind muntele numit Piatra Nămăeştilor, merge până la Dragoslavele. La Dragoslavele, aflând că există doi răniţi din Războiul de Independenţă, Carol I a ţinut să-i cunoască şi să-i decoreze. A ajuns apoi la Rucăr, unde era aşteptat de fruntaşii comunei, de elevi şi de rucăreni şi rucărence în straie de sărbătoare.

La Rucăr a mers în casele domnului Baştea, cel mai însemnat dintre moşnenii acelei comune. Aici, Carol I a admirat cu deosebire costumul naţional al gazdei şi al locuitorilor. La masa de seară a cântat muzica Regimentul 3, sub conducerea domnului inspector general Hibs.

În cursul acestei vizite se înfiripă şi dragostea veşnică dintre Regina Elisabeta şi costumul naţional muscelean, cel care, până atunci, era considerat drept un strai demn de a fi purtat doar de ţărani. Din acel moment, la Curtea Regală s-a adoptat moda costumului tradiţional românesc, Regina Elisabeta chiar scriind în introducerea la cartea Arta de a lucra cu suveica următoarele: „Oare, există un tablou mai încântător decât o ţărancă româncă, îmbrăcată în costum popular, cu fusta roşie sau oranj, cu broboada galbenă aruncată peste cozile negre, cu ochi mari, negri şi luminoşi, cu ulciorul verde pe cap, grăbindu-se spre casă, sau o doamnă româncă, cu veştminte splendide, cu un minunat val alb sau galben, lucrând la un război de ţesut?”

Regina încuraja şi doamnele din suita ei să se înveşmânteze în straiul tradiţional. Pictorul american George Healy a înfăţişat-o într-un portret în costum naţional de Muscel. Exemplul Reginei a fost urmat de Regina Maria, de Principesele Elisabeta, Maria şi Ileana, dar şi de majoritatea doamnelor din înalta societate românească.

Autori: Cătălin Stănescu şi Rodica Niţu (continuare în ediţia viitoare)

Sesiunea ştiinţifică de comunicări „Ţara Bârsei” - 12-13 mai 2016 a fost consemnată în „Ţara Bârsei” (fondată în 1929), revistă de cultură, finanţată de Consiliul Judeţean Braşov şi editată de Muzeul „Casa Mureşenilor” Braşov. Referatul întocmit câmpulungenii Cătălin Stănescu şi Rodica Niţu, despre Monarhia constituţională a României la 150 de ani, a avut ca surse:

-Constantin Şerban, Geneza oraşelor medievale româneşti, în „Studii şi articole de istorie”, XIV/1969, p. 66

-Nicolae Iorga, Drumurile de comerţ creatoare ale statelor româneşti, Bucureşti, 1928, p. 14

http//www.poezie.ro/index.php/prose/1813303/Din_lung_prelung_de-Câmpulung

-Jurnalul Regelui Carol I, vol. I (1881-1887), Editura Polirom, Iaşi, 2007, p. 54

-Memoriile Regelui Carol I al României, vol. IV, Editura Tipografiei Ziarului „Universul” Bucureşti, 1912, p. 22

-Ioan Răuţescu, Câmpulung Muscel. Monografie istorică, Editura Ars Docendi, Bucureşti, 2009, p. 55.

The most visited gambling websites in The UK