Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Logo

Pentru anul viitor, organizatorii au promis că „Serile filmului românesc” de la Lereşti vor dura şapte zile

b_400_250_16777215_10_images_2119festival.jpgSăptămâna trecută, între 7 şi 11 septembrie s-a desfăşurat evenimentul „Serile filmului românesc - Lereşti 2016”, în cadrul căruia au fost proiectate producţii clasice şi recente ale cinematografiei naţionale, Ateneul „Sarmiza Bilcescu Alimănişteanu”, din Voineşti, fiind transformat în cinematograf. În cele cinci zile, cât au fost proiectate filme pe ecranele din interior şi exterior, spectatorii s-au putut întâlni cu membrii echipelor de filmare, cu regizorii şi producătorii, care au fost prezenţi încă din prima seară, vorbindu-le despre filmele alese prezentate la Lereşti. Au onorat prezenţa regizorii Elisabeta Bostan, Şerban Marinescu, Mihai Constantinescu, Doru Niţescu, Laurenţiu Damian, Vlad Păunescu, Dan Piţa, actorii Mircea Diaconu, Florin Zamfirescu, Dorel Vişan, compozitorul Horia Moculescu, scenaristul Bogdan Ficeag, scenografii Bob Nicolescu şi Oana Păunescu. 

Spectatorii au avut posibilitatea să vizioneze, joi, documentarul realizat integral în zona Câmpulung, „Cârvania Armâneascâ”, în regia lui Pero Tsatsa, din Macedonia. Filmul, făcut în aromână, are în distribuţie oameni obişnuiţi, din Muscel şi din Macedonia. În sala de proiecţie au fost prezenţi şi câţiva dintre cei care au jucat în acest film: Camelia Poteraşu, Emil Hagi şi Dan Poteraşu. „Prezenţa filmului „Cârvanea Armâneascâ”  în festival ne bucură foarte mult, mai ales că este alături de filme foarte importante făcute de cinematografia românescă. Ne onorează faptul că în festival sunt prezente personalităţi de marcă ale filmului românesc, maestrul Dorel Vişan, doamna Elisabeta Bostan, un profesor de înaltă ţinută în arta cinematografică, maestrul Şerban Marinescu, Horia Moculescu, autor de muzică de film în numeroase pelicule. Este foarte important faptul că acest film a fost făcut cu resursele noastre, nu foarte importante pentru o producţie de film, însă, în aceeaşi măsură, am pus suflet în realizarea lui şi ne bucurăm că am putut să promovăm valorile Muscelului, pentru că, trebuie s-o spun, acest film a fost făcut în totalitate în Muscel. Regretăm faptul că la festival nu este prezent regizorul Pero Tsatsa, din Republica Macedonia, care a fost iniţiatorul şi sufletul echipei care a creat filmul, dar, cu altă ocazie şi în celelalte festivaluri la care este înscris filmul, avem convingerea că va fi alături de noi.”, a declarat Emil Hagi.

Pe lângă proiecţiile de film, ateneul a găzduit şi o expoziţie de icoane, lucrări realizate de copiii cercului de pictură, coordonat de preotul Alexandru Pahonţu. Picturile pe sticlă au avut succes, fiind cumpărate de invitaţi, banii strânşi urmând să fie folosiţi pentru cumpărarea materialelor necesare desfăşurării cercului de artă.  

Finalul evenimentului a fost dedicat copiilor din Lereşti cu rezultate foarte bune la şcoală şi la concursurile la care au participat în anul şcolar trecut: Bivol Theodora, Boarţă Albert, Buzea Maria Mirabela, Catană Adam Mihnea Ioan, Cornăţeanu Elena, Cicu Georgiana, Cicu Ştefan, Dascălu Alessia Ioana, Dascălu Cătălina Elena, Dascălu Sandra Maria, Fintoiu Andreea Gabriela, Huihup Darius, Năftănăila Denisa, Negru Eduard, Nicolae Elisa, Pahonţu Alexandra, Popa Antonia, Priotesu Antonio Marian, Sasu Sorina, Scheianu Anisia Elena, Soceanu Ştefania Adriana, Şerbănoiu Geanina Elena, Toader Vlad Marian, Ţîrcomnicu Nicoleta, Vulpoiu Alexandru.

Pentru anul viitor, organizatorii au promis că durata festivalului va fi mărită la şapte zile. 

Evenimentul Muscelean