Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

„Dacă nu era soţia, eram un boschetar vesel”

b_400_250_16777215_10_images_2002thury.jpgMaestrul Thury Ştefan, savuros la lansarea cărţii scrise de Mioara, partenera sa de viaţă 

    Evenimentul cultural-monden al ediţiei 2015 a Zilelor Câmpulungului l-a constituit lansarea cărţii despre un artist complet, pitoresc, îndrăgit, cu o priză fantastică nu numai la publicul care l-a urmărit în spectacole de teatru şi televiziune, dar şi la „publicul” de pe străzile municipiului ce i-a devenit casă în urmă cu 18 ani. Atât de iubit este Thury Ştefan la Câmpulung, încât prietenii dobândiţi în aceşti ani i-au fost alături, într-un număr covârşitor, într-un moment emoţionant, care l-a lăsat fără grai până şi pe maestrul mereu cu vorbele la purtător. În cea de-a patra zi a festivităţilor, participanţii la evenimentele culturale de la Primărie l-au avut în mijlocul lor pe Înalt Preasfinţitul Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului. Bun prieten cu maestrul paşilor de dans în metal, conducătorul Bisericii argeşene a onorat cu prezenţa sa o acţiune de suflet pentru soţii Mioara şi Thury Ştefan: prezentarea lucrării „O viaţă de artist”, scrisă de partenera de viaţă a protagonistului naraţiunii biografice. „O carte de citit într-o zi sau într-o noapte”, astfel i-a convins Mioara Thury pe invitaţi să răsfoiască paginile cu amintiri concentrate într-un volum de mici dimensiuni, numai bun de pus în bagaj, la plecarea în vacanţă. Nu este singura manifestare organizată de familia Thury în această vară, căci, pe 1 august, la Big&Small, la ora 16.00, iubitorii de artă sunt aşteptaţi la vernisajul expoziţiei de metaloplastie semnată Thury. „Lucrări pe 2015”, a anunţat autorul.                 

b_400_250_16777215_10_images_2002thury1.jpgPublic peste aşteptări

    Înainte ca publicul prezent într-un număr care a depăşit orice aşteptare şi capacitatea Sălii de Festivităţi a Primăriei să asiste la momentul cu şi despre soţii Thury, Sergiu Cicu, ca amfitrion al manifestărilor de vineri, 17 iulie 2015, a vernisat o expoziţie-document, intitulată „Amintiri din podul casei”. Colecţia prezentată a cuprins vechi însemnări, ziare, corespondenţă, recuperate dintr-un pod al casei de pe strada Sfântul Gheorghe. Este vorba despre imobilul aparţinând vecinilor de peste drum de Sergiu Cicu, nepoţii colonelului Ioan Copăescu, şi el „Cetăţean de Onoare” al municipiului, întemeietorul Unităţii de Chimie şi al Şcolii de Chimie din Câmpulung. După o mică descriere a expoziţiei, urmată de îndemnul mai-marelui Bisericii argeşene de salvare a obiectelor de valoare culturală şi spirituală din podurile clădirilor vechi, oaspeţii lui Thury Ştefan au fost poftiţi să asiste la evenimentul principal.
    Volumul a cărui autoare este actriţa Mioara Thury a fost lansat în prezenţa a numeroşi prieteni, notabilităţi din diverse domenii de activitate: cultură, sub diversele sale forme de exprimare, Biserică, administraţie publică, politic, sport, economic ş.a.m.d. L-au însoţit pe Înalt Preasfinţitul Calinic părintele Serafim Caiea, stareţul Mănăstirii „Negru Vodă”, şi protopopul Petre Moşoianu. I-am remarcat în public pe maestrul Gavril Prunoiu, Constantin Polexe, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, fostul primar Gheorghe Oancea, consilierii locali Cristi Creţu, Dan Şipoteanu, Iustinian Stănescu, fostul consilier local Dan Cargol, Andra Guiman, preşedintele Organizaţiei de Tineret a PSD Câmpulung, însoţită de colega sa, Mirabela Manea, generalul Nicolae Popescu, locotenent colonelul Nicolae Niţiş, Gheorghe Nicolescu, preotul Garnizoanei, Camelia şi Dan Poteraşu, Lucreţia Mitoi, şeful Serviciului Venituri din Primărie, Paul Petrescu, şeful ALOFM Câmpulung, Auraş Ghiţă, şeful Poliţiei Locale, Ionela Căţoiu, managerul Pensiunii „Kokett”, Nicolae Guiman, managerul magazinelor „Gladiola”, profesorii Mariana Chirtoacă, Stelian Anastasie, Traian Purnichi, Claudiu Neagoe, Gheorghe Vintilă, inginerul Iulian Gârlaşu, avocatul Ana Maria Mihalcea, artiştii plastici Alexandru Marinescu şi Nelu Constantin, căpitanul Cristian Bărbulescu, comandantul Detaşamentului de Pompieri Câmpulung, foştii fotbalişti Sergiu Coman şi Dani Vişoiu şi mulţi alţii.

„Prinţul Bulevardului Pardon”

    „Am fost întrebată, zilele trecute, într-o emisiune de televiziune, cum mi-a venit ideea să scriu. Nu sunt o scriitoare, dar sunt soţia lui Thury Ştefan, care şi-a aşternut pe hârtie sentimentele şi trăirile pe care le-a avut şi le are încă, în toată această perioadă de 30 de ani. Mulţumesc soţului meu pentru deschiderea pe care a avut-o faţă de mine din primul moment în care m-a cunoscut. Atunci când am fost simpli prieteni, ore întregi, noi stăteam în jurul unei măsuţe şi ne povesteam viaţa, cu bucurii, cu tristeţi, cu realizări şi nerealizări, fapt care ne-a apropiat foarte mult. Atunci, cine putea să scrie această carte în afară de mine? Thury Ştefan este o persoană foarte sensibilă, foarte cinstită, drăgăstoasă, respectuoasă. Este o persoană care merită dragostea şi atenţia tuturor, motiv care m-a determinat să cred că ar fi fost păcat ca această viaţă de artist să nu fie cunoscută şi de marele public. El lasă în urma lui nu numai imaginile de pe ecran şi amintirile din teatru. Lasă şi frumoasele lucrări în metaloplastie.”, declara autoarea, care se consideră o persoană împlinită.
    Mioara Thury mai spunea că n-a scris o carte sofisticată, dimpotrivă, este o carte pe înţelesul tuturor, tocmai pentru a fi îndrăgită de cititor, care să n-o lase din mână până n-o termină. Printre prietenii apropiaţi cuplului Thury, care au împărtăşit câteva gânduri despre cei doi şi despre volumul vieţii maestrului, s-a aflat tânăra Teodora Ivan, a cărei prestaţie oratoricească a fost cu mult peste cea a unor vorbitori învăţaţi cu publicul. „Sunt atât de emoţionat, fiindcă aţi venit toţi prietenii mei, cu care mă întâlnesc în fiecare zi. Eu am învăţat de la mama trei lucruri: să respect bătrânii, să respect femeile şi să nu uit de unde am plecat. Aceste lucruri m-au călăuzit în viaţă. Tot Câmpulungul este în sufletul meu. Parcă aici m-aş fi născut.”, se confesa cel numit de prieteni „Prinţul Bulevardului Pardon”. „Este minunat că poţi să te exprimi şi prin vorbă, şi prin muncă intensă.”, mărturisea fostul balerin posesor al unei experienţe de 60 de ani în domeniul artistic. Thury Ştefan le-a mulţumit tuturor celor care i-au fost alături la lansarea cărţii şi celor care l-au ajutat la organizarea manifestării. Dar cele mai multe şi fierbinţi mulţumiri au avut-o ca destinatară pe soţia sa, Mioara. „Dacă nu era dânsa - am eu o glumă - eram un boschetar vesel.”, şi-a încheiat speech-ul în stilu-i glumeţ eroul cărţii.

b_400_250_16777215_10_images_2002thury2.jpg„Artiştii trebuie preţuiţi cât sunt în viaţă. Că după... bust şi porumbei pe ei!”

    O descriere amuzantă a relaţiei soţilor Thury a oferit profesorul de pictură şi graficianul Gheorghe Paulian, care a recunoscut că prietenul său lucrează „infinit mai mult” decât el: „Sună telefonul. Thury, care are „n-şpe” mii de buzunare, începe: „Mioara, ai răbdare! Ai răbdare, dragă, că răspund imediat!” Când găseşte telefonul, în sfârşit, reuşeşte să vorbească cu Mioara. Dacă trece de o anumită oră, se impacientează: Aoleu, de ce nu sună Mioara?!” La ora 6.00-7.00 dimineaţa, Ştefan începe să lucreze. Adâncirea în metal cere efort fizic, cere concentrare, începând de la desen şi până la lăcuirea lucrării, toată laboriozitatea înseamnă o concentrare nemaipomenită. Dacă ai greşit o singură linie, nu mai ai cum s-o repari. Este ca la acuarelă, ai tras o pensulă aiurea, salut! Schimbi foaia şi o iei de la capăt.” La anii săi, Thury Ştefan are forţa să-ţi strângă mâna ca într-o menghină, ceea ce dovedeşte că lucrează zilnic şi apasă în metal destul de serios. „Marea calitate a lucrărilor sale consistă din faţetele pe care le aruncă spre lumină, ca să reflecte într-un anumit fel lumina şi lucrarea să capete preţiozitate.”, a încheiat Gheorghe Paulian.             
    Singura dezamăgire a lui Thury Ştefan a fost generată de faptul că evenimentul de la Primărie s-a suprapus cu cel de la Galeria „Arta”, unde expunea Bogdan Petry, fiind astfel împiedicat să participe. „Nu ştiu cum s-a aranjat această treabă, dar m-a mâhnit puţin, pentru că artiştii trebuie preţuiţi cât sunt în viaţă. Că după... bust şi porumbei pe ei!”, a încheiat acesta. 
    Graţie unor înregistrări din arhiva Televiziunii Române, publicului i s-a oferit ocazia de a-l vedea pe balerinul Thury Ştefan dansând în cadrul unor spectacole de teatru şi pentru micul ecran. Magistral momentul de parodie alături de Olimpia Panciu, Stela Enache şi Angela Similea.
 

The most visited gambling websites in The UK