Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Alături de Sergiu Cicu, Mădălina Rucsanda este sufletul Festivalului Internaţional de la Câmpulung

  • Written by Magda BĂNCESCU
  • Hits: 3262

b_400_250_16777215_10_images_1988ruxandra.jpgProfesorul universitar doctor cu origini câmpulungene este prodecanul Facultăţii de Muzică din cadrul Universităţii „Transilvania” din Braşov

După căderea cortinei peste a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică Uşoară pentru Copii şi Tineret „Stars of Song”, vom încerca să prezentăm, cu ajutorul preşedintelui juriului, prof.univ.dr. Mădălina Dana Rucsanda, amănunte nevăzute din public, despre organizarea unui eveniment de o asemenea amploare la Câmpulung. Înainte de a relata despre apariţia ideii de a ţine un concurs internaţional în municipiul nostru, în condiţiile în care oraşe mari ale ţării se rezumă la competiţii de nivel naţional, vom puncta câteva repere ale biografei profesorului de muzică Mădălina Rucsanda, o câmpulungeancă stabilită la Braşov, dar rămasă cu inima la locurile natale. Profesor universitar doctor la Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii „Transilvania” din Braşov, Mădălina Rucsanda ocupă, din 2009 şi până în prezent, funcţia de prodecan Cercetare Ştiinţifică al facultăţii amintite. Într-o ediţie viitoare, vom publica pe larg despre impresionanta activitate didactică a prof. Mădălina Rucsanda, fiica dascălilor Maria şi Constantin Ticuleanu. Părinţii au susţinut-o din public la evenimentul ale cărui ecouri pozitive avute încă de la prima ediţie i-au determinat pe organizatori să aducă modificări menite să sporească dificultatea concursului.    
Aportul Mădălinei Rucsanda, posesoarea unei experienţe importante la manifestări de gen naţionale şi internaţionale, constă în formarea juriului Festivalului „Stars of Song”, compus din reputaţi specialişti în domeniu, profesori, interpreţi, compozitori, producători şi organizatori de festivaluri, şi atragerea concurenţilor. De la prima ediţie, juriul a inclus oameni cu o carieră consistentă în muzică, implicaţi şi dedicaţi acestui fenomen, colaboratori ai Mădălinei Rucsanda de-a lungul timpului, care au acceptat să onoreze cu prezenţa lor concursul de la Câmpulung.
 

Ideea de a ţine festivalul la Mioveni, abandonată în favoarea Câmpulungului

De ce „Stars of Song” la Câmpulung, un orăşel cu posibilităţi materiale limitate? Planurile iniţiale au fost ca festivalul internaţional să fie organizat la Mioveni, o localitate care duduie din punct de vedere economic. Veniturile încasate la bugetul local ar fi permis administraţiei publice să susţină costurile evenimentului, care nu sunt deloc de neglijat. În plus, Sergiu Cicu este un bun colaborator al Argentinei Culcuş, directorul Centrului Cultural Mioveni, cei doi apărând frecvent pe aceeaşi scenă, în cadrul unor acţiuni comune. „Stars of Song” cuprinde, în ultima zi, o gală la Mioveni, care completează programul de 1 Iunie. Aşadar, Mioveni părea gazda perfectă, dacă ne referim strict la posibilitatea de a organiza manifestarea de talie internaţională din veniturile proprii ale Primăriei, scutindu-l pe directorul Casei de Cultură a Sindicatelor de bătaia de cap de a face rost de fonduri din surse private. 
Oamenii din jurul acestuia, care, la fel ca el, şi-au dorit enorm ca festivalul să aibă loc la Câmpulung, au insistat că şi aici se vor găsi bani. Municipii mari ale ţării nu au festivaluri internaţionale, de aceea reuşita unor oameni care s-au zbătut să aducă specialişti şi copii talentaţi din străinătate, să-i cazeze pe parcursul a patru-cinci zile, să le ofere un program în afara festivalului este de toată lauda. Revenind la hotărârea de a ţine concursul la Câmpulung, Sergiu Cicu, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor şi gazdă a manifestării culturale, a renunţat la ideea cu Mioveniul, s-a ambiţionat şi a găsit resursele necesare. Aşa s-a născut Festivalul „Stars of Song”, în urma unor discuţii în trei, Sergiu Cicu şi profesorii Constantin Ticuleanu şi Mădălina Rucsanda.
Resursele au apărut, într-adevăr, directorul Clubului ARO reuşind să îşi alăture, ca organizatori şi finanţatori, Consiliul Judeţean Argeş, Consiliul Local Câmpulung, Centrul Cultural Mioveni, care beneficiază de o gală. Trebuie să facem precizarea că este foarte greu să susţii financiar un festival cu participare internaţională, la care nu se percepe  decât o infimă taxă de 150 de lei. Cazarea şi trei mese pe zi, la hotel, pe durata a patru zile, pentru aproape 60 de concurenţi, însoţiţi fiecare de câte un părinte, sunt asigurate de gazde. Inclusiv însoţitorii copiilor beneficiază de gratuitate. Apoi sunt trofeele şi premiile acordate la fiecare categorie de vârstă. 
 

“În fiecare an, au venit copii foarte buni. Valoarea unui festival constă şi în valoarea participanţilor”

Ediţia inaugurală a Festivalului „Stars of Song” 2013 a debutat în forţă. „A fost o ediţie foarte bună. În fiecare an, au venit copii foarte buni. Valoarea unui festival constă şi în valoarea participanţilor. Cu cât sunt mai buni, cu atât cresc nivelul festivalului şi competiţia. Întotdeauna am mers pe principiul „cel mai bun să câştige”. Ne-am propus să fim obiectivi şi chiar am verificat cu notele şi cu rezultatul final pronosticul. După fiecare seară, noi, organizatorii, vorbeam: Care v-au plăcut? Pe care îl vedeţi pentru un trofeu? Care a fost cel mai bun?, pentru că aceasta este ideea festivalului.”, ne-a mărturisit prof. Mădălina Rucsanda. Iar câştigătorii trofeelor au fost cei în direcţia cărora înclinau opiniile specialiştilor după fiecare seară.        
Spre deosebire de alte festivaluri, organizate sub forma unui concurs de-o zi, la care toţi copiii iau premii, la Câmpulung se acordă un singur premiu unui singur copil. Dacă a existat o situaţie specială, în care doi copii au avut aceeaşi medie, premiul a fost dublat. Dar au fost excepţii, întrucât sistemul de notare a fost conceput astfel încât să nu fie doi concurenţi câştigători ai aceleiaşi distincţii. Membrii juriului au totală libertate de notare, între 5 şi 10. Se elimină cea mai mică şi cea mai mare notă, deoarece, de multe ori, între membrii juriului apar diferenţe de 3-4 puncte. De aceea, ca să se evite orice nuanţă de subiectivism, se renunţă la extreme. „Întotdeauna, rezultatul a fost obiectiv. Mergând la atâtea festivaluri, am văzut mai multe modalităţi de notare. Aceasta mi s-a părut cea mai corectă şi cea mai bună.”, a continuat Mădălina Rucsanda, cu precizarea că scopul festivalului este să-i încurajeze pe copiii cu potenţial. 
La primele două ediţii, concursul s-a limitat la o zi, în cadrul căreia participanţii au cântat o singură piesă. În 2015, regula s-a modificat, fiind introduse două zile de concurs obligatorii pentru toţi concurenţii, care au avut de interpretat o piesă din repertoriul naţional (o piesă românească) şi una din repertoriul internaţional, tocmai pentru ca juriul să poată să-i evalueze mai bine. 
 

Copiii români, mai talentaţi decât mulţi concurenţi din ţări europene

Câştigul Câmpulungului este că, de când a fost înfiinţat Festivalul „Stars of Song”, s-a dezvoltat o şcoală de canto. „Sunt copii foarte buni. Eu mereu am spus: cinste lor că se lucrează! Gina Pavel lucrează cu ei, îşi face treaba şi se vede acest lucru.”, a adăugat prof. Mădălina Rucsanda, ca dovadă că, în 2015, Câmpulungul a avut partea sa de premii, chiar un trofeu. Ştefan Badea a oprit acasă Trofeul „Marcel Pavel”. Apoi, la grupa de vârstă 10-12 ani, Maria Miriţă (12 ani) a obţinut Premiul 3; la grupa de vârstă 16-18 ani, Bianca Elena Udroiu (16 ani) a câştigat Premiul 2; Karina Ioana Vasilescu (7 ani) - Premiul pentru debut; Larisa Gabriela Dincă (9 ani), Alexia Ştefania Neagoe (11 ani) şi Andra Oproiu (12 ani) - Premii speciale.      
Până la apariţia acestui festival în Câmpulung, nu exista nicio mişcare de acest gen - nu spunem de aceste proporţii - care să-i stimuleze pe copiii cu talent muzical. Vineri seara, a cântat în recital Lorena Manu, care a emoţionat-o enorm pe Mădălina Rucsanda. „Atât de frumos a crescut (din punct de vedere muzical), încât m-a impresionat. Uite ce frumos a progresat un copil din Câmpulung!, mi-am spus.”
Alt mare câştig pentru România şi pentru Câmpulung îl reprezintă faptul că străinii care vin în municipiu cu ocazia acestui eveniment îi remarcă pe copii şi îi invită la manifestările de profil din ţările lor. Graţie experienţei acumulate în cadrul colaborărilor externe, Mădălina Rucsanda şi-a făcut o mulţime de prieteni, cu care a convenit un schimb de gratuităţi în beneficiul copilului concurent. Altfel spus, românii au asigurate masa şi cazarea pe durata unei săptămâni, iar, la schimb, străinii primesc aceleaşi facilităţi în România.          
Avantajul este indiscutabil, pentru că un copil are şansa de a ajunge la un festival în afara ţării, să fie apreciat şi cunoscut, graţie mediatizării intense de care se bucură în afară concursurile pentru copii şi adolescenţi. Pe lângă faptul că artistul în devenire dobândeşte experienţă, îşi cunoaşte „rivalii”, pe care, de multe ori, îi întrece. Românii sunt mai buni decât concurenţii multor state. Ruşii şi bulgarii sunt excepţionali şi greu de detronat, maltezii, de asemenea, dar, de pildă, în comparaţie cu italienii, portughezii, francezii, copiii noştri sunt mai buni. 
Despre „Stars of Song”, „pot spune că a fost o reuşită, iar valoarea copiilor participanţi a putut fi apreciată în cadrul Galei Laureaţilor, care a fost un adevărat regal al muzicii de calitate.”, a încheiat prof.univ.dr. Mădălina Rucsanda despre evenimentul care a însemnat, pe lângă descoperirea unor voci deosebite, o reală promovare a Câmpulungului. 

The most visited gambling websites in The UK