Menu
TRAFIC

Reclamă de 10 miliarde pentru urmaşii noştri

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 1536
Multithumb found errors on this page:

There was a problem loading image 'images/stories/1632/cata.jpg'
There was a problem loading image 'images/stories/1632/cata.jpg'

cata.jpgProiect european plătit din bugetul local şi opacitatea unor cheltuieli
Mult trâmbiţatul proiect de promovare turistică a Câmpulungului, în legătură cu care s-a făcut destul de mare tam-tam la nivel local, a ajuns în etapa finală, cel puţin, din punct de vedere al implementării şi al ultimei etape de informare, strict necesară, conform condiţiilor impuse, urmând ca rambursarea banilor de la Uniunea Europeană să se extindă până la începutul anului următor, conform previziunilor optimiste ale primarului Călin Andrei. Optimiste au fost şi concluziile acestuia, prezentând la modul superlativ rezultatele acestui proiect mai mult verbal, căci, în ceea ce priveşte contabilizarea datelor principale, acesta s-a arătat total opac, deşi transparenţa unor astfel de informaţii ar fi fost necesară, pentru a avea o oarecare credibilitate, mai ales că este vorba de bani europeni şi, implicit, şi ai noştri. Până la proba contrarie, nu ştim de ce, dar avem impresia că “s-a cam vândut blana ursului din pădure”, pentru că toată „distracţia” a costat destul de mult, conform datelor furnizate. Un calcul ulterior pe ce s-au dus banii, pe care îl vom realiza în viitorul apropiat, va elucida de ce avem atâtea semne de întrebare în ceea ce priveşte direcţia luată de cele aproape 10 miliarde, în privinţa cărora primarul îl ia pe „nu ştiu” în braţe, deşi un manager de proiect ar trebui să aibă cunoştinţă de tot ce „mişcă”, nu să arunce pisica în curtea firmei care s-a ocupat de prestarea serviciilor, ca şi cum pe umărul ei trebuie pasată orice acţiune a mult „mediatizatului” eveniment la televiziuni naţionale, pe care nu am avut ocazia să îl surprindem. Probabil, difuzarea spoturilor publicitare s-a realizat la ore de audienţă minimă sau la posturi gen „Etno TV”, căci altfel nu ne explicăm cum am putut scăpa din vedere noi, muscelenii, acest lucru.

Fluturaşi şi baloane contabilizate, în schimb, trupe care au cântat, omise din evidenţă

Proiectul a avut de promovat 13 obiective turistice din Câmpulung şi împrejurimi, prin organizarea a trei evenimente, care, în total, s-au extins pe durata a aproape trei săptămâni. Este vorba despre evenimentul „Împreună pentru Câmpulung”, care a avut loc în perioada 18-24 iulie 2011, Festivalul de Umor “Tudor Muşatescu”, în intervalul 1-4 septembrie 2011, şi Festivalul de muzică rock “Posada”, în perioada 22-25 septembrie. Obiectivul principal a urmărit promovarea Câmpulungului, atât prin atragerea unui număr cât mai mare de turişti bine contorizaţi în anii următori (suntem curioşi cum), cât şi printr-o serie mare de materiale promoţionale, atât pe hârtie tipărită, cât şi video, prin reclame publicitare la posturile naţionale de televiziune. Dar să le luăm pe rând. Pentru primul eveniment, „Împreună pentru Câmpulung”, acesta a fost promovat la nivel naţional şi regional, prin intermediul mai multor canale de marketing, incluzând 10.809 materiale de promovare, astfel: 2.000 fluturaşi, 300 afişe, 2.000 pliante, 500 vederi, 500 mape de prezentare, 2.000 plicuri cu foi de antet, 1.000 baloane, steaguri şi suveniruri magnetice, 2.000 albume, 500 bucăţi hârtie, 4 bannere, 2 bannere de tip mesh, un panou cu harta oraşului, 2 bannere roll-up, un spot audio difuzat de 5 ori la un post regional şi de 5 ori la un post naţional şi un spot video difuzat de 5 ori la un post naţional de televiziune. Festivalul de Umor “Tudor Muşatescu” a fost promovat prin 3.110 materiale asemănătoare (500 afişe, 1.000 broşuri, 500 ecusoane, 100 mape de prezentare, 500 plicuri, 500 baloane, suveniruri şi steaguri, 4 bannere, 2 bannere tip mesh, 2 bannere roll-up şi 2 afişe tip „citylights”, plus un spot audio difuzat de 5 ori la un post de radio regional şi de 5 ori la un post naţional şi un spot video difuzat de 5 ori la o televiziune naţională. La Festivalul de muzică rock “Posada”, istoria în materie de publicitate, în total 6.124 de materiale, s-a repetat astfel: 500 afişe, 600 broşuri, 2.000 pliante, 3.000 fluturaşi, 8 bannere, 4 bannere tip mesh, 2 bannere roll-up şi 10 afişe de tip „citylights”, plus 1 spot audio difuzat de 5 ori la un post regional şi de 5 ori la un post naţional şi un spot video difuzat de 5 ori la un post naţional de televiziune.
Cam acesta este inventarul unei părţi pe care s-au dus cei 986.857,60 lei, adică aproape 10 miliarde de lei vechi, bani europeni. Cine a stat să numere toate aceste obiecte, trebuie să recunoaştem că a fost destul de migălos, şi felicităm persoanele care s-au ocupat de acest lucru, pentru răbdarea de care au dat dovadă. Nu de aceeaşi răbdare au avut parte, în schimb, în cazul altor aspecte, cum ar fi numărul de trupe rock aflate în recital şi omise din statistica foarte bine pusă la punct, când vine vorba de hârţogăraie şi spoturi publicitare. La concursul de muzică rock, conform datelor publice, au participat 20 de trupe. Recitalurile, conform aceloraşi date furnizate de Primărie, au fost susţinute de formaţiile Taine, Altar, White Walls, Phenomenon. S-au omis, din greşeală sau din pierderea răbdării, trupe ca Reborn, Bodark, din Bucureşti, şi Prometeu, din Râmnicu Vâlcea, dar, probabil, cei care s-au ocupat de proiect sunt fanii celor enumerate la început. La fel, s-a omis încheierea unor contracte, dovada esenţială a modului cum s-a cheltuit o parte din bani. Inexplicabilă este şi dispariţia înregistrărilor unei televiziuni locale, singura care a imortalizat în imagini Festivalul “Posada”. Ne punem întrebarea dacă şi în acest caz sunt ascunse dovezi sau, pur şi simplu, este un amănunt scăpat din vedere de organizatori. Pliante, suveniruri, balonaşe şi steguleţe, al căror control este cât se poate de efemer, mai ales că toate acestea au fost deja distribuite şi ajunse, majoritatea, în coşurile de gunoi ale oraşului. Valorile totale, pe loturi, conform caietului de sarcini, sunt următoarele: 7.730,62 lei pentru materialele publicitare, în ceea ce priveşte informarea privind proiectul, 214.824,20 lei pentru materialele promoţionale printate, pe care le-am prezentat anterior, 32.010,36 lei - cele 5 spoturi audio difuzate de 30 de ori, 26.675,40 lei - 3 spoturi video difuzate de 15 ori la un post de televiziune naţional.

Rezultatul promovării turistice se va vedea în secole, conform previziunilor primarului

Conferinţa de presă organizată în acest sens, pentru enumerarea unor evenimente şi obiecte promoţionale, nu a avut ca scop furnizarea unor informaţii în legătură cu anumite costuri, lăsând loc la interpretări. Cu toate că, cel puţin, în privinţa ultimelor două evenimente, numărul spectatorilor nu a fost nici pe departe cel estimat, primarul Călin Andrei s-a arătat mai mult decât mulţumit de modul cum au decurs lucrurile. În ceea ce priveşte numărul turiştilor, care ar trebui să fie în creştere, ca urmare a proiectului de promovare turistică, al cărui obiectiv s-a axat chiar pe acest aspect, conform viziunilor utopice ale primarului, şi aici este totul în regulă. Probabil, în scurt timp, va fi necesară montarea unor bariere la intrarea în oraş, urmând exemplul primarului Constanţei, în Mamaia, pentru a stăvili numărul turiştilor, care se vor îmbulzi, pentru a vizita teritoriul lui Andrei.
Conform obiectivului proiectului de promovare, ar fi trebuit să ne viziteze fix 4.968 de turişti oraşul, luându-se o marjă destul de mare ca durată, perioada 2010-2011, adică ar fi trebuit să se realizeze o creştere de 17% faţă de numărul actual de turişti. Cum se vor contoriza aceste lucruri pare destul de simplu, mai ales că, lunar, cifra acestora nu este foarte mare, 414 de turişti pe lună sau în jur de 14 turişti pe zi, o medie destul de uşor de realizat în cele 5 locaţii de cazare din Câmpulung, chiar şi fără desfăşurarea celor trei evenimente culturale. „Eu consider că obiectivele stabilite au fost îndeplinite, ecourile au fost pozitive, inclusiv Ministerul Dezvoltării comunicându-ne că proiectul este unul dintre cele mai bune din ţară. Din discuţiile pe care le-am avut cu participanţii la aceste evenimente, ecourile au fost pozitive, dorinţa noastră este aceea de a găsi formulele, în special, pe cele financiare, astfel încât, şi în viitor, evenimentele pe care le-am organizat să se desfăşoare la Câmpulung. Am speranţa că, deşi traversăm o perioadă mai puţin fastă, din punct de vedere economic, vom găsi formulele, astfel încât să ţinem în viaţă toate evenimentele propuse. Rambursarea, pe cererea finală, va fi anul viitor, pentru că, la sfârşitul anului, va trebui să o depunem la finanţator. Prin maniera în care am dus la capăt proiectul, ne-am atins obiectivele şi nu există riscul de a fi probleme cu rambursările, decât de întârziere. Nu avem de ce să avem emoţii.”, a declarat Călin Andrei.
La capitolul rambursări, Primăria nu stă tocmai bine, în afară de prefinanţarea iniţială, suma recuperată de la UE fiind „zero lei”, deşi au existat două cereri de rambursare, una pentru 231.069 lei şi a doua în valoare de 106.000 lei. Acesta a fost motivul pentru care s-au alocat pentru proiect din bugetul local 392.000 lei, ce urmează a fi recuperaţi, la fel ca TVA-ul în valoare de aproximativ 1 miliard. „La momentul actual, din punct de vedere financiar, ne aflăm în faza ultimelor plăţi pentru prestatorii de servicii şi întocmirea unui raport de audit financiar, audit care se va face de o firmă din Bucureşti, cea care a câştigat licitaţia privind această activitate. După ce toate acţiunile se vor încheia, respectiv toate plăţile se vor face către ultimul prestator de servicii, atunci se va face cererea de rambursare finală, care, după grafic, va trebui întocmită până la sfârşitul anului. Să sperăm că nu vom fi nevoiţi să mai alocăm din bugetul local. Toate cheltuielile au fost corecte, legale şi în timpul solicitat de prestatori.”, a încheiat Gheorghiţa Nestor director economic.

The most visited gambling websites in The UK