Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Doi consilieri locali au trecut în revistă problemele cartierelor în care locuiesc

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 266

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2021_aprilie_2574_Clipboard22.jpg

Doi aleşi locali şi-au luat munca în serios şi au pornit pe teren, prin cartierele Câmpulungului, unde au stat de vorbă cu locuitorii despre problemele cu care se confruntă. Andreea Ionescu a fost în Grui, iar Iulian Zanvetor, în cartierul Flămânda. De doleanţele câmpulungenilor ar trebui să se ocupe şi ceilalţi consilieri, direct pe străzile municipiului sau prin organizarea de audienţe.

Consilierul Andreea Ionescu, revoltată de mizeria din parcul central din Grui

În ultima zi din martie, o echipă de la Primărie a dat o tură prin parcul central din cartierul Grui, pentru a constata în ce stare se află şi identifica soluţii pentru remedierea problemelor existente. Din echipă a făcut parte şi Andreea Ionescu, consilier local, care nu a fost tocmai încântată de ceea ce a găsit acolo. 

„Ieri, 31 martie, am avut o vizită de lucru, alături de directorul ADP şi un reprezentant al Poliţiei Locale, în parcul central din Grui. Am cerut recondiţionarea celor două centre de activităţi pentru copii şi înlocuirea nisipului de la groapa de joacă. Apoi am continuat discuţiile despre mizerie; coji de seminţe pe jos, mucuri de ţigară la un metru de coşul de gunoi, ambalaje de dulciuri pe tobogane sau lângă. Am verificat şi funcţionalitatea camerelor de filmat amplasate în parc, cu speranţa ca părinţii să fie responsabilizaţi. Odată cu căldura, parcul a prins din nou viaţă şi, odată cu ea, a apărut şi mizeria. Am luat în discuţie şi problema adolescenţilor, care, din teribilismul specific vârstei, mai contribuie la problemele enumerate. Înţelegem, dar fac, totuşi, apel la o încercare de a păstra locul cât mai aproape de unul în care vrem să ne întoarcem cu plăcere! Vă mulţumim !”, a precizat alesul local pe pagina sa de Facebook.

Iulian Zanvetor a contabilizat problemele zonei Flămânda

Aşa cum a transmis consilierul local Iulian Zanvetor, în cartierul Flămânda nu s-a făcut nicio lucrare serioasă de dinainte de 1989. Străzile sunt neasfaltate, spaţii verzi lăsate de izbelişte, canalizarea pluvială înfundată cu mâl „istoric”, bănci degradate, pădure de brazi printre blocuri, noroi şi gropi cât vezi cu ochii. „Astăzi (n.r. 20 martie), împreună cu Bogdan Pătru, directorul ADP, am făcut o trecere în revistă a tuturor problemelor care trenează de mai multe decenii în această zonă a oraşului. Asigurăm locatarii de aici că s-a demarat pregătirea unui proiect care să schimbe în bine faţa cartierului.”, a notat Zanvetor.

La o săptămână distanţă de prima „tură” prin Flămânda, alesul local s-a reîntors, după ce mai mulţi locuitori au solicitat o discuţie mai amplă asupra problemelor care persistă în zonă de foarte mult timp. „Nu a fost o simplă „incursiune”, la întâlnire a participat, pe lângă şeful ADP, şi arhitectul Răzvan Puchici, acela care pregăteşte un proiect pentru amenajarea corespunzătoare a unora dintre punctele „nevralgice” ale cartierului. Proiectul ar urma să fie finalizat în cursul lunii mai. După care, dacă bugetul permite, se va proceda la lucrările care pot fi şi finanţate. Sunt şi aici unele garaje aflate pe domeniul public, „pasibile” de eliminare, precum şi altele, de mulţi ani, transformate în „magherniţe”, situate pe terenul proprietare particulară al câtorva blocuri (există şi aşa ceva aici, probabil, o particularitate a acestui cartier) care, dacă proprietarii ar înţelege „esteticul”, ar fi bine să le elimine sau, în cel mai rău caz, să le standardizeze pe un aliniament matematic. Mulţumim şi celor doi locatari care au dorit să vină la această întâlnire, Mihai Pahonţu şi Bogdan Buţoi, aceştia schimbând idei foarte utile cu autorul viitorului proiect. Aceasta înseamnă implicare în modernizarea spaţiului unde locuieşti!”, a fost mesajul postat de alesul local pe Facebook. “E.M.”

 

The most visited gambling websites in The UK