Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Medicii de la TBC au fost aproape de a pierde o pacientă asimptomatică, a cărei sănătate s-a degradat subit

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 554

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_iulie_2497_Clipboard26.jpgMesaj cutremurător al unei persoane cu notorietate şi credibilitate la nivelul comunităţii câmpulungene, mai ales în rândul miilor de pacienţi care i-au trecut pragul cabinetului, în decursul carierei medicale. Medicul Anca Dumitrescu, şefa uneia dintre cele două secţii ale Spitalului de Pneumoftiziologie Câmpulung, şi-a mărturisit decepţia provocată de concetăţenii şi românii, în general, care resping, cu o inconştienţă năucitoare, existenţa virusului, în ciuda victimelor care au umplut capacitatea de tratare a bolnavilor infectaţi a celor două spitale din municipiu. Doctoriţa, ale cărei confesiuni n-au legătură cu calitatea de ales local sau cu cea de membru al unui partid politic, ci cu profesia practicată, caută parcă să-i convingă pe muscelenii „coronasceptici” că boala este reală, este gravă, iar manifestările sale surprinzătoare pot avea consecinţe fatale chiar la pacienţi tineri şi sănătoşi.  

La TBC, toate paturile au fost ocupate  

Violenţa verbală din comentariile pe marginea articolelor referitoare la situaţia îmbolnăvirilor în judeţul nostru demonstrează cât de mare sunt iresponsabilitatea şi ignoranţa, ca să n-o spunem de-a dreptul: prostia unora dintre noi. A prea multora dintre noi, care, revoltaţi că restricţiile le strică distracţia estivală, răbufnesc într-o manieră incredibilă, inclusiv la adresa eforturilor cadrelor medicale expuse unui pericol incontestabil. Mai cu seamă în această perioadă, în care avem la Câmpulung o răspândire comunitară accelerată, care ne plasează în partea de sus a clasamentului naţional la numărul de îmbolnăviri noi. Într-adevăr, este dureros că spitalele sunt închise şi că bolnavilor le este amplificată suferinţa prin deplasări repetate la Piteşti. Este tragic că mor oameni, cum s-a întâmplat şi la Câmpulung, din alte cauze decât coronavirus, prin amânarea unor intervenţii chirurgicale, pe fondul blocării unităţilor sanitare bucureştene pentru tratamentul COVID-19. 

Însă a nega riscurile reprezentate de acest virus necunoscut şi a te comporta halucinant de nepăsător demonstrează nivelul foarte slab de educaţie al unei părţi consistente a populaţiei. Acestora şi nu numai li s-a adresat mărturisirea medicului Anca Dumitresu, un profesionist cu prea mult bun simţ pentru a fi acuzată de nuanţe tendenţioase, direcţionate politic, pentru următoarele consideraţii: „Sunt după o gardă istovitoare, în spital COVID! Toate paturile s-au ocupat! Din 7 suspecţi s-au confirmat 7! Avem internaţi şi câţiva aşa-zişi asimptomatici! S-au testat la privat, că erau mai obosiţi sau că i-a mai durut capul! Acum, ne ameninţă că ne dau în judecată, că îi ţinem internaţi! Un asimptomatic a desaturat brusc, la 88%. Două ambulanţe vin neanunţate, cu un confirmat şi un suspect. Nebunie… unde să îi pun! Niciun spital nu mai are locuri. Fac rotaţii, combinaţii, reuşesc să-i internez. Nu mai vreau, am obosit! Cel mai tare mă oboseşte negarea evidenţelor: COVID-19 este o boală insuficient cunoscută, cu evoluţie imprevizibilă şi teribil de contagioasă. Poate de la nesomn... mă bate un gând: să trateze Renate Weber şi CCR toţi bolnavii de COVID-19.”, a consemnat, de curând, dr.Dumitrescu, şi încurajată de cetăţeni, dar şi atacată de contestatarii bolii, care se manifestă agresiv precum COVID-ul. Sunt mulţi, sunt molipsitori şi sunt de nelecuit în privinţa convingerilor bazate pe campaniile de dezinformare întreţinute chiar de o parte a politicului avid după câştig electoral. 

Asimptomaticii ameninţă cu procese dacă mai sunt internaţi 

Cazul femeii ajunse la spital fără simptomele bolii, a cărei stare de sănătate s-a agravat subit, a ajuns pe unul dintre posturile naţionale de televiziune. Medicul Anca Dumitrescu le-a povestit jurnaliştilor de la Digi 24 despre situaţia dramatică prin care au trecut ea şi colegii săi care, zilele trecute, nu mai aveau unde să cazeze pacienţii aduşi din Argeş, pe fondul exploziei numărului de infectări. Într-un timp scurt, paturile de la TBC au fost ocupate. „În momentul de faţă, nu mai avem niciun loc liber în spital. Nici pentru suspecţi, nici pentru confirmaţi. Şi spitalele celelalte din judeţ sunt la fel de pline. Probabil că, la nivel de DSP, vor lua o hotărâre. Paturile sunt pline, nu se vor elibera în câteva zile. Medicii spun că nu știu la ce se va ajunge dacă vor veni şi alţi pacienţi.”, a declarat dr. Dumitrescu. 

Medicul a detaliat şi povestea pacientei asimptomatice, despre care a menţionat în mesajul postat pe pagina personală de socializare că i s-a degradat brusc starea de sănătate. Cadrele medicale puteau să piardă această bolnavă a cărei evoluţie imprevizibilă le-a dat emoţii celor care o îngrijeau. „Este vorba despre un pacient care, iniţial, a fost internat, pentru că, în urmă cu ceva zile, a avut dureri de cap şi s-a prezentat la UPU. Acolo, i s-a făcut testarea şi a fost confirmat pozitiv. S-a internat, dar, între timp, simptomele au dispărut. Când m-am dus la vizită, mi-a spus că îi este mai rău. I-am luat parametrii vitali, pe care îi măsurasem şi cu două ore înainte, şi am observat că are o deficienţă respiratorie acută, avea 88 saturaţie. Saturaţia oxigenului trebuie să fie peste 94. Este o situaţie gravă, uneori, degradarea funcţiei respiratorii se face brusc şi putem pierde bolnavul. Am avut noroc, am reuşit să o reabilităm pe pacientă şi am trimis-o mai departe. Noi nu avem ATI.”, a precizat pentru postul tv medicul câmpulungean, decepţionat de reacţia unora dintre pacienţii asimptomatici, care cer să nu mai fie ţinuţi în spital cu forţa. „Oamenii aşteaptă să nu mai fie internaţi. Pe noi ne ameninţă că ne dau în judecată. Este mult mai greu să convingi un pacient de genul acesta, care este influenţat de oameni care sunt formatori de opinie.”, a conchis Anca Dumitrescu. „E.M.”

The most visited gambling websites in The UK