Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Pentru a nu se mai forma rampe de gunoi, intrările sub podurile din Câmpulung vor fi blocate de ADP cu bariere

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 557

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_mai_2484_3.jpgÎn ediţiile trecute, v-am relatat faptul că sub podul din Calea Braşovului a apărut o groapă de gunoi, în care muscelenii „gospodari” şi-au aruncat tot ce le-a prisosit prin case, de la canapele, saltele, lighene, resturi de materiale de construcţii, din demolări, astfel că sub calea de trecere mormanele erau uriaşe.

Graţie intervenţie muncitorilor de la ADP, locul a fost curăţat, dar s-au luat şi măsuri de limitare a accesului în zonă. Pe drumeagul care ajunge din strada Maramureş va fi instalată o barieră încuiată, iar ca să nu se mai poată ajunge dinspre Voineşti, a fost adâncit vadul pârâului care este paralel cu podul, dar s-au pus şi nişte pietre uriaşe, ca să fie şi mai dificilă trecerea cu un mijloc de transport.

Astfel de măsuri de împiedicare a accesului vor fi luate la toate podurile care leagă partea de Este de cea de Vest a Câmpulungului şi unde există cel puţin un „vecin” care nu se simte bine până nu duce ceva cu roaba pe prundul Râului Târgului. Sunt destui care nu se pot vindeca de exerciţiul acesta, chiar dacă maşina de gunoi vine regulat şi ridică toate „minunile” aruncate de câmpulungeni. Şi, aşa cum ne-a spus directorul ADP, Bogdan Pătru, dacă nici această metodă nu va da roade, vor fi montate camere de supraveghere. 

Aşa s-a întâmplat pe strada Ion Giurculescu, unde localnicii aduceau într-un loc viran tot ce le prisosea prin gospodării, dar după montarea unei camere de supraveghere, au fost identificaţi cei care au aruncat mizerii şi au fost sancţionaţi.

„Aşa cum aţi văzut, am curăţat sub pod, dar am fabricat şi o barieră acolo, ca să nu mai intre nimeni din strada Maramureş. Dinspre Voineşti am adâncit şanţul pârâului ca să nu se mai poată trece şi o să pun şi nişte bucăţi de beton mari, ca să nu mai poată să le dea la o parte şi să nu intre din nicio parte. Dacă funcţionează treaba asta, la toate intrările la gârlă fac un proiect de hotărâre, mă duc cu el în Consiliu şi vreau ca toate accesele astea către gârlă să le obstrucţionăm, ca să zic aşa, cu câte o barieră. Să ştie lumea că nu se mai poate intra şi, dacă nici aşa nu se rezolvă, o să punem camere. De exemplu, am pus cameră pe Valea Româneştiului, acolo unde aruncau toţi moloz şi după aceea reclamau şi, de atunci avem deja infractorii, am prins câţiva. I-am identificat, au fost chemaţi la sediul Poliţiei Locale şi „premiaţi”. Păi, nu se mai putea, şi erau persoane din astea, cu pretenţii. Nu avem voie, dar eu i-aş mediatiza, că pe noi, dacă greşim, toată lumea ne pune pe Facebook, dar pe ei nu.”, ne-a spus directorul ADP, Bogdan Pătru. Isabela FILIP

The most visited gambling websites in The UK