Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Proiectele publice şi private ale Câmpulungului vor fi avizate nu numai de arhitectul şef, ci şi de o Comisie Tehnică de Urbanism, proaspăt înfiinţată

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 750

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_mai_2481_18.jpgÎnainte de a ajunge la Comisia de Urbanism a Consiliului Local, apoi în mapa de şedinţă a aleşilor, proiectele arhitecţilor, care au nevoie de girul autorităţilor, vor fi supuse unei noi structuri de lucru, înfiinţată prin votul din 30 aprilie. La propunerea arhitectului şef Cătălin Ghiţă, s-au pus în practică prevederile legale referitoare la constituirea Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului şi Urbanism a municipiului, aflată în coordonarea primarului. Comisia cu pricina funcţionează ca organ consultativ, cu atribuţii de analiză, expertizare tehnică şi consultanţă, care fundamentează, din punct de vedere tehnic, avizul arhitectului şef. Săptămâna trecută, la întrunirea ordinară a consilierilor municipali, a fost aprobată, cu amendamente, componenţa proaspetei comisii, care beneficiază şi de un regulament de organizare şi funcţionare. Amendamentele i-au avut ca autori pe liberalii Mănescu şi David, care au cerut includerea unui istoric în echipa de lucru, respectiv a unui arhitect din Câmpulung. La insistenţele Executivului, de a fi indicat specialistul local, în grupul PNL s-a lăsat tăcerea. După Liviu Ţâroiu şi colegii care i-au nominalizat pe membri - în funcţie de relaţiile pe care le are fiecare pe la instituţiile din judeţ, după cum au fost acuzaţi de opoziţie -, prezenţa unui arhitect din oraş în această comisie cu rol de analiză a proiectelor locale generează un posibil conflict de interese. Şi întrebări legitime: cum îşi avizează acesta propriile proiecte şi cum le respinge pe ale „concurenţei”?

Cine sunt specialiştii care avizează proiectele Câmpulungului  

Motivaţia înfiinţării Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului şi Urbanism o constituie, potrivit arhitectului şef Cătălin Victor Ghiţă, „îmbunătăţirea calităţii deciziei referitoare la dezvoltarea spaţială durabilă”. „C.T.A.T.U. este formată din specialişti din domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului, secretariatul comisiei fiind asigurat de structura de specialitate din subordinea arhitectului şef.”, precizează acesta în raportul care susţine proiectul de hotărâre ajuns în dezbaterea aleşilor în ultima zi a lunii aprilie. 

Specialiştii propuşi de acesta, împreună cu Executivul Primăriei, sunt cei pe care îi aveţi enumeraţi în continuare: preşedinte - primarul Liviu Ţâroiu, vicepreşedinte - viceprimarul Mărgărin Blidaru, secretar - arhitectul şef Cătălin Victor Ghiţă, cu toţii fără drept de vot, iar ca membri cu drept de vot au reprezentare în comisie următoarele instituţii: 

Direcţia Judeţeană pentru Cultură Argeş: profesor Ştefan Dănăilă, specialist în domeniul monumentelor istorice;

Registrul Urbaniştilor din România: arhitect Amalia Gugui, membru al Ordinului Arhitecţilor din România, filiala Argeş, al Registrului Urbaniştilor din România şi al Uniunii Arhitecţilor din România;

Arhitect Şef al municipiului Curtea de Argeş: arhitect Andreea Stanciu, membru al Ordinului Arhitecţilor din România, filiala Argeş; 

Universitatea Piteşti, Ingineria Transporturilor: profesor universitar doctor inginer Alexandru Boroiu; 

SC Electrica SA Câmpulung: inginer Viorel Uleia; 

SC Edilul CGA SA: inginer Mihai Vasilescu;

ADP: inginer constructor Bogdan Pătru; 

Primăria Câmpulung: Iuliana Ungureanu; 

ISU Argeş: locotenent colonel Gheorghe Popescu. 

Iar ca membri supleanţi, arhitectele Tana Nicoleta Lascu şi Alexandra Tăbîrcă.  

Medicul Silviu Mănescu l-a nominalizat în comisie pe istoricul Claudiu Neagoe  

Fiind iniţiativa sa, arhitectul şef Cătălin Ghiţă a explicat proiectul de hotărâre supus atenţiei Consiliului Local. „Acest regulament este un pas foarte important pentru Direcţia Arhitect Şef şi pentru municipiul Câmpulung, pentru îmbunătăţirea activităţii de urbanism şi amenajarea teritoriului. Nu ştiu dacă e bine să spunem că l-am propus eu, legea, în primul rând, îl propune. Este un regulament obligatoriu, prin care se pot aviza şi, mai departe, aproba în cadrul Consiliului Local documentaţiile de urbanism PUZ, PUD, studii de oportunitate şi, nu în ultimul rând, Planul Urbanistic General al municipiului, care sperăm să fie avizat şi apoi aprobat în toamnă, după ce tot în cadrul Comisiei Tehnice de Urbanism va fi avizat raportul consultării şi informării populaţiei. Membrii comisiei au fost propuşi de mine, ca arhitect şef, deocamdată, cu o consultare doar verbală a Filialei Ordinului Arhitecţilor Argeş. Conform legii, componenţa Comisiei Tehnice de Urbanism nu e numai din arhitecţi şi urbanişti, ci şi specialişti din diverse domenii (…).”, a afirmat acesta.   

La vederea specialiştilor propuşi de Primărie, primul care a avut un comentariu, care a condus, într-un final, la mărirea componenţei, a fost medicul Silviu Mănescu. „Câmpulung este, în primul rând, un oraş istoric (...). V-aş sugera, dacă este oportun, ca în această comisie să fie cooptat şi un istoric. Am văzut că lipseşte. Un istoric vede altfel decât un arhitect, un urbanist ori un profesionist în reţele de drumuri. Ca numărul să fie impar şi să se poată vota, eu aş mai propune să existe şi un reprezentant al Consiliului Local. Chiar dumneavoastră spuneţi că toate documentele C.T.A.T.U. vor purta antetul Consiliului Local. (…) Aş avea ca amendament să completaţi comisia cu încă două persoane: reprezentantul din Comisia de Urbanism şi un istoric..”, a fost cerinţa dr.Silviu Mănescu.

Acesta a avut o propunere de istoric în persoana lui Claudiu Neagoe, renunţând la ideea legată de colegul de la Urbanism, deoarece era desemnat deja viceprimarul Blidaru, care este preşedintele Comisiei de Urbanism a Consiliului Local. „Iniţial, eu am sugerat să introducem întreaga Comisia de Urbanism. După discuţia cu domnul arhitect am ajuns la concluzia că toate proiectele vor intra în Comisia de Urbanism, după ce vor fi avizate de Comisia Tehnică, apoi în Consiliul Local.”, a justificat primarul absenţa „urbaniştilor” din rândul consilierilor, care, oricum, nu era totală, de vreme ce figura Blidaru.    

 În schimb, tot de la liberali, Bogdan David a insistat să li se facă loc unor arhitecţi din Câmpulung. O dată, pentru că străinilor de Câmpulung, adunaţi în comisia cea nouă, nu le “arde” de proiectele oraşului, a doua oară, pentru că, cu câteva excepţii, majoritatea sunt directori de instituţii aduşi în comisie de relaţiile celor care i-au propus. „Nu am vrut să avem influenţe ale unuia sau altuia., a justificat Liviu Ţâroiu excluderea proiectanţilor locali din comisia care le analizează tot munca lor. Iniţial, am gândit o persoană în această comisie. Dar, după aceea, am avut comentarii că vin la comisie proiecte ale persoanei respective sau vor fi respinse nişte proiecte, din cauză că sunt alţii, şi, atunci, am eliminat partea de concurenţă. Ori îi băgăm pe toţi, ori pe niciunul. Proiectele care se fac sunt proiecte ale arhitecţilor din Câmpulung Muscel şi au ocazia să şi le prezinte. Comisia avizează PUZ-uri, PUD-uri, studii de oportunitate şi PUG, la care avem consultări. Iar PUZ-urile, PUD-urile, studiile de oportunitate, aproape 100%, sunt făcute de arhitecţii din Câmpulung. Faceţi o propunere şi o discutăm.”

Cum liberalii s-au ferit să facă o propunere pe loc, Ţâroiu a acceptat să păstreze două locuri libere în Comisia Tehnică pentru istoricul şi arhitectul care trebuie să fie din Câmpulung. Magda BĂNCESCU

The most visited gambling websites in The UK