Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

La Berevoeşti, campania de strângere de fonduri a început cu donarea indemnizaţiei primarului şi ale consilierilor locali

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 1567

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_aprilie_2474_8.jpgEdilul de la Berevoeşti, Florin Bogdan Proca, a iniţiat, împreună cu Primăria şi Consiliul Local, o campanie de strângere de fonduri, în lupta cu COVID-19, „Împreună pentru Berevoeşti!”. Ca exemplu, primarul şi consilierii locali şi-au donat indemnizaţiile pe o lună, lor alăturându-se şi angajaţi din Primărie. Cei care doresc să li se alăture pot contacta primarul sau viceprimarul, telefonic sau la sediul instituţiei, în fiecare zi lucrătoare, de la ora 8.00 la 16.00.

„Ne adresăm tuturor concetăţenilor şi agenţilor economici să ne fie alături în această campanie pentru a fi aproape de persoanele cu vârsta peste 65 ani, fără venituri sau fără susţinători, şi celor cu probleme sociale. Orice contribuţie este binevenită şi va demonstra empatia şi solidaritatea noastră, a tuturor, mai ales în prag de sărbători creştine, şi va fi o rază de speranţă şi un sprijin moral pentru cei vizaţi, în această luptă cu virusul COVID-19. Puteţi contribui cu alimente sau cu bani, indiferent de sumă, care vor fi utilizaţi ulterior tot pentru achiziţia de alimente de bază pentru a fi oferite persoanelor nevoiaşe. Campania începe prin donarea indemnizaţiei pe o lună de către primarul comunei şi de membri ai Consiliului Local, şi prin contribuţii ale personalului din cadrul Primăriei.”, a scris primarul Proca pe pagina de Facebook.

Unii primari din Muscel continuă să transmită situaţia persoanelor izolate la domiciliu 

Pe 2 aprilie, edilul Ionel Dulamă, de la Rucăr a anunţat că, în comună erau 16 persoane în izolare la domiciliu, fără manifestări simptomatologice asociate COVID-19.

La Bughea de Jos, miercuri, 1 aprilie, erau 10 localnici în izolare la domiciliu. Aşa cum a transmis primarul Dorel Tănăsescu, o persoană este în carantină instituţionalizată şi nu sunt bugheni depistaţi cu COVID-19.

La Schitu Goleşti, statistica n-a mai fost actualizată din 27 martie, când primarul Vasile Tudorel Miriţa anunţa că erau izolaţi la domiciliu era de 44. Între timp, au fost identificate 31 persoane, cu vârsta peste 65 de ani, fără susţinători care, în caz de nevoie, prin apel telefonic, pot solicita Serviciului Public de Asistenţă Socială Schitu Goleşti, sprijinul pentru procurarea alimentelor de bază şi a medicamentelor. 

Din 27 martie datează şi comunicarea de la Stâlpeni, în care erau consemnaţi 20 de localnici în izolare la domiciliu. “E.M.”

 

The most visited gambling websites in The UK