Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

După măşti şi servicii de dezinfecţie, autorităţile de la Câmpulung au achiziţionat o sută de combinezoane

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 2388

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_martie_2472_14.jpgb_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_martie_2472_15.jpgDe nevoie, administraţiile publice din Muscel continuă cheltuielile neprevăzute, impuse de pandemia către care tinde, în ţara noastră, infecţia cu coronavirus. Primarii care îşi permit, având bugete mulţumitoare, cum este cel de la Câmpulung, bagă adânc mâna în buzunar pentru procurarea echipamentelor de protecţie şi a serviciilor de dezinfecţie. Fiindcă am adus vorba despre primari cu bani, cel de la Valea Mare Pravăţ, posesorul celui mai mare buget din tot Muscelul rural, n-a întreprins, prin intermediul portalului de achiziţii publice, comenzi către furnizorii de măşti şi dezinfectanţi. Care scumpesc măştile de protecţie de la o zi la alta, ştiind că beneficiarii sunt strânşi cu uşa. În această săptămână, îi regăsim între edilii prevăzători tot pe aceia pe care vi i-am prezentat în ediţiile anterioare, continuând măsurile de siguranţă aflate la îndemâna lor. 

Contract pentru dezinfecţia sediilor Primăriei, Asistenţei Sociale şi a Buletinelor   

Contractul, încheiat pe 17 martie, cu firma Pet Electric Global SP, pentru serviciile de dezinfecţie în parcuri şi pe spaţii verzi, a fost urmat de un altul pentru acelaşi tip de prestaţii întreprinse în imobilele Primăriei Câmpulung. Achiziţia de servicii, efectuată de administraţia publică, a doua zi după decretarea stării de urgenţă în România, în valoare de 47.600 lei, a fost convenită pentru o suprafaţă de 40.000 de metri pătraţi, vreme de patru săptămâni. La câteva zile distanţă, municipalitatea a apelat din nou la colaboratorul său statornic, pentru a dezinfecta sediul Primăriei, pe cel al Direcţiei de Asistenţă Socială, care funcţionează în fosta clădire a A.L.O.F.M. Câmpulung, lângă Poliţie, şi sediul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor, din incinta Poliţiei. 

Comanda lansată, pe 20 martie, operatorului local Pet Electric Global s-a făcut la preţul de 5.950 lei, pentru igienizarea unei suprafeţe de 2.500 de metri pătraţi, timp de o lună. „Dezinfecţia se va efectua o dată pe săptămână, 2.500 mp x 0,50 lei/mp = 1.250 lei x 4 săptămâni = 5.000 lei (n.r. 5.950 lei). Achiziţia se va finaliza cu încheierea unui contract de servicii pentru o perioadă de patru săptămâni”.”, prevede înţelegerea părţilor.

Cumpărăturile determinate de boala momentului au continuat la Câmpulung, cu o sută de combinezoane de unică folosinţă. Furnizorul produselor, contractat pe 23 martie, este o firmă din Râmnicu Vâlcea, căreia Primăria îi va plăti 5.355 lei. Cele o sută de bucăţi, comercializate la 53,55 lei per combinezon, de culoare albă, sunt confecţionate din polipropilenă, iar ca mărimi sunt M şi 2XL. 

De două ori ghinion pentru primarul de la Bughea de Sus, în încercarea de a cumpăra măşti

Primarul de la Bughea de Sus, pur şi simplu, n-are noroc. După două încercări eşuate de a cumpăra măşti şi mănuşi, săptămâna trecută, a urmat a treia. Am relatat în ediţia anterioară a ziarului nostru că, pe 16 martie, s-a făcut o comandă de 100 de măşti chirurgicale, către o firmă din Târgu Mureş, care comercializează produsul cu 4,14 lei, de unde rezulta un cost total al achiziţiei de 414 lei. Comerciantul a respins solicitarea Primăriei Bughea de Sus, întrucât cantitatea minimă onorată de firmă se ridică la 500 de bucăţi. Vecinii noştri nici mănuşi n-au putut să cumpere, din acelaşi motiv. Cererea pentru o singură cutie cu 50 de perechi, care costau 117,81 lei, a fost respinsă de furnizorul din Bucureşti, care impunea un minim de zece cutii, din cauza cheltuielii cu transportul. 

Pe 22 martie, s-a consumat o nouă tentativă ratată de a dota instituţia cu măşti chirurgicale. Oferta aleasă prin SICAP a fost a unei firme din Bucureşti, SC Timar Trading Impex SRL, care îşi prezenta astfel produsul: „Mască chirurgicală de unică folosinţă, în trei straturi, trei pliuri, fără lamelă metalică, 50 bucăţi/cutie. Produs pe stoc. Livrare 24 de ore. Stoc limitat. Pentru cantitate mai mare de 3.000 de bucăţi, preţul se negociază!” Ca să fie sigur că insuficienţa cantităţii solicitate nu constituie din nou motiv de respingere a achiziţiei, primarul Nicolae Tarbă a comandat 500 de măşti, pentru care era dispus să plătească 2.195,55 lei. Firma percepea pe o mască 4,40 lei. Ghinion din nou, căci i s-a respins iar cererea, din cauza stocului epuizat. 

Măştile comandate de vecinii de la Schitu se confecţionează în 3-5 zile de la primirea comenzii 

Primarul Tudorel Vasile Miriţă n-a avut probleme în găsirea măştilor de protecţie, cumpărate, ce-i drept, la un preţ mai scump decât cel care îi atrăsese atenţia colegului de la Bughea de Sus. Cele mai recente cumpărături ale Primăriei Schitu Goleşti, efectuate pe 24 martie, constau în 200 de măşti din „ţesătură de bumbac; culoare alb sau albastru; mărime universală; prindere cu elastic; termen de producţie: 3-5 zile lucrătoare de la comanda fermă; comandă minimă: 100 bucăţi.” Achiziţia despre care relatăm reprezintă comandă fermă, constând în 50 bucăţi/cutie, cu termen de livrare convenit la şapte zile lucrătoare. Autorităţile de la Schitu au dat comandă de 200 de măşti, la preţul de 5,95 lei bucata.

Furnizorului din Sibiu, SC Mitalis Quality Team SRL, care livrează măştile la Schitu Goleşti, i s-au cerut şi două cutii cu câte 100 de bucăţi de mănuşi chirurgicale din latex, sterile, la preţul de 208,25 lei cutia. Comanda mai include o cutie cu 100 de bucăţi de acoperitori de pantofi de bună calitate, din material CPE - antialunecare, prevăzuţi cu elastic (culoare albastru mat; mărime universală; acoperă complet încălţămintea), la preţul de 70,21 lei. Echipamentul de protecţie cu care s-a dotat Primăria Schitu Goleşti presupune o cheltuială de 1.676,71 lei.

Primăria Cetăţeni, dotată cu dezinfectanţi, Primăria Mihăeşti, cu hârtie igienică  

Probabil că edilii care n-au făcut comenzi de măşti s-au resemnat cu gândul că nu se mai găsesc, iar la puţinii furnizori la care mai găsesc, preţurile sunt prea „piperate” pentru un produs, care, după câteva ore, este bun de aruncat. Edilul de la Cetăţeni merge pe ideea de a dezinfecta locul în care muncesc el şi subordonaţii, prin urmare, pe 23 martie, a achiziţionat un pachet de detergenţi şi dezinfectanţi. Cumpărătura s-a făcut de la o firmă din Timiş, la preţul de 2.094,40 lei, pentru două bidoane a 5 litri de dezinfectant, un Multi-cleaner, la 20 litri, şi un Klinil, tot la 20 litri. 

În schimb, autorităţile de la Mihăeşti, care n-au risipit banii pe dezinfectanţi, limitându-se la un bidon de 5 litri, au investit, prevăzătoare, în cinci baxuri a câte opt role de hârtie igienică. N-au cumpărat cel mai ordinar produs găsit pe piaţă, ci cel mai bun, ca pentru rotunjimi domneşti. Cele 40 de role de hârtie igienică Zewa au fost comandate pe 23 martie, odată cu cinci bucăţi de detergent pentru pardoseli Asevi, la un preţ total al achiziţiei de 131 lei. Furnizorul produselor de curăţenie este o firmă din Piteşti, Solution Papet Org.  M.B.

The most visited gambling websites in The UK