Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Fiind campanie electorală, politicienii neagă un deznodământ iminent: Spitalul Câmpulung pierde paturi în favoarea colosului medical de la Mioveni

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 1258

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_februarie_2461_3.jpgPericolul pierderii de paturi de către cele două spitale câmpulungene a fost recunoscut de directorul Nicolaie Alexe la întrevederea cu aleşii municipali, derulată după dezbaterea publică a bugetului. Managerul general al Spitalului Municipal a venit însoţit de patru doamne şi un domn: directorul medical Iuliana Podea, directorul economic Marinela Cristian, directorul de îngrijiri, Aida Cheche, consilierul juridic Petrina Florea şi liderul de sindicat Gabriel Eana. Subiectul principal al dialogului l-a constituit riscul la care sunt expuse cele două unităţi medicale din oraş, dar, cu precădere, Spitalul Mare, de a-şi diminua numărul de paturi în favoarea noului complex medical de la Mioveni. Care trebuie să funcţioneze, fără a afecta numărul de paturi alocat judeţului Argeş. Altfel spus, indiferent câte spitale noi s-ar construi în ţară, numărul de paturi aprobat la nivel naţional nu se modifică. Scenariu în care noii unităţi i se face loc în peisajul Sănătăţii naţionale tăind de la celelalte, nicidecum mărind cifra totală. Dimpotrivă, tendinţa este de a o diminua, după cum s-a discutat la întrevederea de joi, 13 februarie 2020. Cu tot refuzul servit primarului Ion Georgescu de conducerea  Spitalului Câmpulung, asigurarea capacităţii instituţiei medicale de la Mioveni va avea repercusiuni în teritoriu. Şi nu va pierde Piteştiul cât va pierde Câmpulungul, după cum intuim, în situaţia presiunilor lesne de anticipat că se vor produce.

Pericolul pierderii paturilor este unul iminent  

Dispariţia a 60 de paturi din Spitalul Municipal Câmpulung, o ipoteză care a depăşit stadiul de zvon, echivalează cu pierderea rangului IV, la care a ajuns, după eforturi inclusiv financiare, suportate de comunitatea locală. Fiind campanie electorală, politicienii de la vârful oraşului au negat vehement că 60 ar fi numărul solicitat. Şi nici directorul Alexe n-a confirmat sau infirmat numărul, pe care l-a avut înaintea ochilor, în adresa primită, în urmă cu două luni, de la autorităţile de la Mioveni. Cum acesta nu-şi amintea exact câte paturi i se cereau - deşi alt manager ar fi îngheţat de spaimă la orice cifră, aşadar, exclus s-o uite -, dialogul a luat de bună comunicarea candidatului nr.1 la funcţia de primar: şase paturi, nu 60, din care patru de la Spitalul Municipal şi două de la TBC. Până la urmă, şi un pat dacă i se tăia Câmpulungului, tot grav era, fiind afectat numărul total de 401, aferent rangului dobândit.

Tărăşenia, care ne dă o temere că se va încheia cu o victorie pentru edilul Mioveniului, care n-a ridicat ditamai spitalul ca să-l ţină ca pe muzeu, a început astfel. „Am primit o hârtie din partea Consiliului Local şi a Primăriei Mioveni pentru acest lucru. Am venit la domnul primar şi am făcut un răspuns împreună pe această temă, în care ne-am exprimat refuzul şi am motivat de ce. În afara faptului că nu putem să le dăm, peste noapte, nişte paturi care nouă ne sunt folositoare - şi ne-am chinuit foarte mult ca să ajungem la aceşti parametri -, vom cădea în alt grad. Automat, vom deveni un spital mai micuţ.”, a punctat directorul Alexe consecinţa luării unor paturi de la Câmpulung. Fie că sunt şase, fie că sunt 60. Totodată, dispar nişte funcţii din grijă, aşa cum este cea de director de îngrijiri sau de auditor. 

„Chiar dacă eu mă ţin cu dinţii de aceste paturi, dacă Consiliul Local vrea să le cedeze, le cedează.”, a împins acesta, elegant, responsabilitatea către aleşi, pe care, şi dacă vor, şi dacă nu vor să-l ajute pe primarul Georgescu, s-ar putea să nu-i bage în seamă autorităţile medicale de la judeţ. Adică este posibilă varianta în care paturile pot fi luate şi fără acordul Consiliului Local. Mai precis, o comisie de la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică analizează oportunitatea de a lua de la un spital şi a da altuia. Va fi o confruntare între notele de fundamentare ale celui care pierde şi celui care câştigă. „Lucrurile pot să se întâmple şi fără girul nostru, dictându-se de sus.”, a prognozat şeful Spitalului soarta unităţii sanitare locale. 

I-a confirmat previziunile sindicalistul Gabriel Eana: „Ordonatorul principal de credite, care sunteţi dumneavoastră, are dreptul de a refuza oricând, orice fel de intervenţie din partea unor terţi, pentru cedarea paturilor. Problema Spitalului Câmpulung şi pericolul real sunt date de planul naţional de paturi şi, atunci, printr-o hotărâre guvernamentală, poate pierde paturi fiecare unitate, în funcţie de felul în care le utilizează. S-a început o acţiune pilot în regiunea de Nord-Est, în Moldova, şi probabil că o vor extinde şi către celelalte regiuni. Într-adevăr, un pericol real există şi, din păcate, faţă de acel pericol, nu cred că vom putea avea foarte multe reacţii, pentru că ideea este ca, la nivel naţional, acel număr total de paturi să fie diminuat pe spitalizare.”

„Ştiţi ce-a spus domnul primar de la Mioveni? Că, anul acesta, oamenii se vor duce la Arsenie Boca şi la Spitalul Mioveni!”

Directorul de îngrijiri, Aida Cheche, a recunoscut public că o variantă de rezervă nu există în scenariul transferării către Mioveni a paturilor de care are nevoie noul spital ca să funcţioneze. Dar până să se ajungă la acest deznodământ nefast, şefii Municipalului susţin că se străduiesc să preîntâmpine o situaţie căreia, oricum, nu i se vor putea opune, dacă hotărârea se va lua la nivel central. „Strategia noastră - susţine Alexe - este să ne atingem parametrii, gradul de ocupare a paturilor, să diversificăm paleta de servicii medicale, să ne ajutaţi să aducem aparatură, în aşa fel încât noi să atragem pacienţii. Sunt pacienţi veniţi şi din afara zonei deservite, graţie intervenţiilor care se fac aici. Vin oamenii după medic, dar medicul trebuie să aibă şi aparatură. Dacă omului îi dai medicamente, nu-l pui să umble prin oraş după ele, dacă ai aparatură medicală, în sensul să-i citească corect un rezultat, dacă vine pe un pat curat, îi dai hrană şi tot ce-i trebuie, automat, dacă pacientul este mulţumit, de ce să plece în altă parte?”

Aluzie la remarca plină de emfază a primarului Ion Georgescu, divulgată de directorul Alexe: „Ştiţi ce-a spus domnul primar de la Mioveni? Că, anul acesta, oamenii se vor duce la Arsenie Boca şi la Spitalul Mioveni!”

Se primeşte gratuit o ambulanţă de la Piteşti, pentru a fi duse acasă cazurile sociale  

Momentan, se lucrează la noua structură, pentru a convinge autorităţile judeţene de eficienţa activităţii. „Noi vrem să umblăm la organigramă, la structura spitalului, s-o eficientizăm, căci te iau pe gradul de ocupare a paturilor. Oncologia o mărim de la zece la douăzeci de paturi, ne ducem pe recuperare medicală şi vrem să facem un cabinet, mergem pe boli de Diabet Zaharat şi Nutriţie. (…) Avem un medic aflat în stand-by, care aşteaptă o soluţie prin schimbare de organigramă, pentru că noi avem aparatură evoluată şi trebuie să aducem medici specialişti, astfel încât să acopere aceste nevoi. Curând, o să primim, cu titlu gratuit, o ambulanţă de la Serviciul Ambulanţă Piteşti, pentru cazurile sociale, care nu pot să ajungă acasă. Cu şoferul nostru, programăm oamenii, de pe o zi pe alta, ca să ajungă acasă. Am vorbit la Casa de Asigurări de Sănătate referitor la recuperarea medicală. Sunt oameni care nu pot, financiar, ca să susţină aceste lucruri şi, din punct de vedere al asistenţei sociale, au o luxaţie, un şold rupt. Dacă noi vom angaja un medic specialist pentru recuperarea medicală..., vrem să-i creăm un cabinet şi o sală pentru recuperare.”, sunt planuri destinate evoluţiei instituţiei de sănătate publică din Câmpulung. Dar şi menite să preîntâmpine ipoteza nedreaptă descrisă în acest articol, care zădărniceşte planurile lui Alexe de a schimba eticheta de spital de „mâna a doua”, crescându-l la un grad superior, de la IV, la III. Un deziderat foarte greu, dar nu irealizabil, zice acesta. 

În varianta micşorării numărului de paturi, nu numai că nu va creşte în rang superior, dar va retrograda. Magda BĂNCESCU

The most visited gambling websites in The UK