Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Logo

Cristi Creţu, înlocuit în trei comisii ale Consiliului Local

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_ianuarie_2455_2.jpgAvansarea politică a profesorului Cristi Creţu, care devine al doilea om în ierarhia Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş, lasă liber locul în trei comisii ale Consiliului Local Câmpulung privitoare la învăţământ. Liberalul s-a retras din Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale „Nanu Muscel”, din Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii şi din Comisia pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar din cadrul aceleiaşi şcoli. Potrivit justificării care a însoţit solicitarea de înlocuire, înaintată de Cristinel Constantin Creţu, pe 7 ianuarie 2020, noua funcţie în care a fost numit, aceea de inspector general adjunct la IŞJ Argeş, este incompatibilă cu calitatea deţinută în cele trei structuri enumerate mai înainte.

El „nu mai poate avea această calitate, din cauza faptului că Inspectoratele Şcolare controlează, monitorizează şi evaluează calitatea managementului unităţilor şi instituţiilor de învăţământ şi asigură, împreună cu autorităţile administraţiei publice locale, şcolarizarea elevilor şi monitorizează participarea la cursuri a acestora, pe durata învăţământului obligatoriu, coordonează admiterea în licee, evaluările naţionale şi concursurile şcolare la nivelul unităţilor de învăţământ din judeţ.” 

Rămâne de urmărit ce coleg liberal este dispus să se „înhame” la două unităţi de învăţământ, căci, spre deosebire de unii dintre colegii PSD-işti şi ALDE, PNL-iştii au fost desemnaţi doar la câte o şcoală. Nu că ar conta prezenţa lor în forul de conducere al instituţiilor şcolare, dar probabil că unora le face bine la orgoliu, având impresia că sunt importanţi dacă sunt băgaţi în seamă de directori. Campionii locurilor în Consiliile de Administraţie ale şcolilor sunt consilierii PSD Florin Pană, desemnat în C.A. la Şcoala „Nanu Muscel”, Şcoala „C.D. Aricescu” şi Grădiniţa cu Program Prelungit „Sfântul Nicolae”, şi Marin Stanciu, care se ocupă tot de trei unităţi: Şcoala de Muzică, Seminarul Teologic Ortodox „Iustin Patriarhul” şi Colegiul Naţional Pedagogic „Carol I”. Mai cu moţ decât cei doi este Sergiu Valeriu Cicu, posesorul a patru locuri în C.A., la Colegiul Tehnic, Liceul Tehnologic Auto, Grădiniţa cu Program Prelungit „Sfânta Marina” şi Clubul Copiilor Câmpulung. 

Au câte două şcoli „pe mână” alţi doi PSD-işti: Estera Stămoiu (aleasă în Consiliile de Administraţie ale Colegiului Naţional „Dinicu Golescu” şi Şcolii Sanitare Postliceale „Prof.Nanu I.Muscel”) şi Ionel Dumitrache (la Şcolile „Sfântul Iacob” şi „Oprea D.Iorgulescu”). Consilierii desemnaţi într-un singur Consiliu de Administraţie sunt: Silviu Emilian Mănescu, Lucian Mihai Ionescu (ambii la Colegiul „Dinicu Golescu”), Gheorghe Sârbu (la Colegiul Tehnic), Anca Florentina Dumitrescu (la Şcoala „Oprea Iorgulescu”), Manuel Zenovie (la Şcoala „C.D. Aricescu), Cornel Băjan, Bogdan Angelin David (ambii la Liceul Teoretic „Dan Barbilian”), Ion Iliescu (la Liceul Tehnologic Auto), Nicolae Dumitru Dumitrescu, Constantin Gheorghe Staicu (ambii la Liceul cu Program Sportiv), Andreea Nora Bădescu (la Colegiul Pedagogic „Carol I”) şi Ionel State (la Şcoala „Theodor Aman”). Aşadar, colegi cu timp disponibil pentru a se ocupa de locul lăsat liber la fosta Şcoală nr.3 de Cristi Creţu s-ar găsi. Numai să vrea. M.B.

Evenimentul Muscelean