Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Logo

Astăzi şi joi, şapte candidaţi se luptă pentru trei posturi în Primăria Câmpulung

Pe 30 septembrie, comisiile de concurs au publicat rezultatele, după evaluarea dosarelor de participare la cele patru concursuri organizate de Primăria Câmpulung. Este vorba despre un inspector asistent la Direcţia Tehnică şi Urbanism, Compartimentul Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, alt inspector, dar superior, la Direcţia Economică şi Fiscală, Serviciul Buget, Contabilitate, Informatică, arhitect şef la Direcţia Tehnică şi Urbanism, Compartimentul Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, şi şef al Serviciului Juridic, Administraţie Publică. 

Testarea scrisă pentru postul de inspector, clasa I, grad profesional asistent, la Direcţia Tehnică şi Urbanism, Compartimentul Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, era programată pe 10 octombrie, dar Mihnea Valentin Ungureanu, cel care şi-a depus actele, a fost respins la verificarea dosarului, pentru că nu a îndeplinit condiţiile în specialitatea studiilor. Aşa că procesul de recrutare va fi reluat.

Săptămâna trecută s-a desfăşurat verificarea actelor şi în cazul celor care s-au înscris la concursul pentru postul de inspector, clasa I, grad profesional superior, la Direcţia Economică şi Fiscală, Serviciul Buget, Contabilitate, Informatică. La testarea scrisă, de astăzi, 8 octombrie, vor merge toate cele patru doamne, care au avut actele în regulă: Mirela Magdalena Ionaşcu, Violeta Pîrşe, Graziela Camelia Tudoran şi Emilia Ramona Chivu.

30 septembrie a fost ziua în care s-a afişat rezultatul selecţiei actelor pentru locul de arhitect şef la Direcţia Tehnică şi Urbanism, Compartimentul Urbanism şi Amenajarea Teritoriului. Şi-a depus dosarul doar arhitecta Anca Mihaela Coşa, care astăzi, 8 octombrie, de la ora 11.00, va participa la testarea scrisă.

Ultimul proces verbal a fost întocmit după trierea celor care şi-au exprimat dorinţa de a susţine concursul pentru ocuparea postului de şef Serviciu Juridic, Administraţie Publică (grad profesional II). Merg mai departe, la testul grilă de joi, 10 octombrie, Mihaela Filipescu şi Nicolae Crînguş, ambii consilieri juridici superiori la acelaşi compartiment al Primăriei Câmpulung. S-a mai înscris o candidată, Georgiana Daria Moroe, al cărei dosar a fost respins, pe motiv că nu a îndeplinit condiţiile de vechime, care trebuia să fie minimum cinci ani în specialitatea studiilor. “E.M.”

Evenimentul Muscelean