Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Logo

După ce a fost suspendat din funcţie, din cauza unei taxe de doi lei, Primarul Mihai Manta îşi caută dreptatea la CEDO

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_Septembrie_2420_Clipboard18.jpgÎn baza unui ordin al prefectului, în decembrie 2016, primarul comunei Albeştii de Muscel, Mihai Cătălin Manta, era suspendat din funcţie ca urmare a unei sentinţe controversate a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Acesta fusese găsit „incompatibil”, iar decizia Î.C.C.J. pusese punct procesului dintre Agenţia Naţională de Integritate şi edil, motivul fiind netimbrarea acţiunii.

Primarul Manta făcuse totul ca la carte, însă, cu cinci zile înainte de primul termen în proces, timbrarea acţiunii nu fusese validată, pentru că nu ajunsese la instanţă din cauza unei greve a funcţionarilor Poştei Române. Drept urmare, pentru doi lei, şi-a pierdut funcţia. Edilul din Albeştii de Muscel nu a renunţat la luptă şi s-a adresat, pentru a-şi găsi dreptatea, Curţii Europene a Drepturilor Omului. Mihai Cătălin Manta a decis să meargă atât de departe, deoarece a avut de suferit din cauza acestor inadvertenţe în activitatea Poştei, dar şi la nivel de grefă a Î.C.C.J., care nu i-a depus dovada achitării taxei nici după ce a primit-o, deşi el respectase toate termenele. Potrivit avocatului Florenţa Jugănaru, în 2017, chiar la momentul deschiderii acţiunii la CEDO, există un precedent: Cazul „Hirsch” împotriva României. „Există în acest caz dovada necontestată a achitării în termen a taxei de timbru şi transmiterea sa prin scrisoare recomandată, ce a dus la concluzia că anularea recursului a fost viciată de o eroare evidentă. Curtea a considerat că nu i se poate imputa reclamatei că nu s-a asigurat de ajungerea corespondenţei înainte de termen, deoarece Codul de Procedură Civilă nu prevede o asemenea obligaţie, ci impune numai transmiterea actelor de procedură prin scrisoare recomandată. Prin deciziile Î.C.C.J. considerăm, aşa cum a arătat şi decizia CEDO, că instanţa a dat dovadă de un formalism extrem de rigid şi a adus atingere dreptului contestatorului, recurent Cătălin Mihai Manta, de a avea acces la o instanţă”, a precizat Florenţa Jugănaru. Primele date legate de cazul „Manta şi România” vor fi date publicităţii pe 26 septembrie 2019, după cum anunţă instanţa europeană. Ama IVAN

Evenimentul Muscelean