Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

„Şcoala profesională în sistem dual”, un proiect de viitor

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 328

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_Septembrie_2415_Clipboard17.jpg

Sala Mare a Primăriei Câmpulung a găzduit, miercuri, o dezbatere cu tema „Şcoala profesională în sistem dual”, în cadrul căreia au fost abortate subiecte legate de importanţa calificării într-o meserie a tinerilor, într-un moment în care pe piaţa muncii se cere personal de specialitate în diferite meserii. La această întrevedere au participat reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ tehnice şi tehnologice, membri ai Grupului de Acţiune Locală şi reprezentanţi ai Primăriei şi A.L.O.F.M. Câmpulung. Din păcate, prezenţa oamenilor de afaceri din municipiu şi comunele limitrofe, dar şi a altor persoane care ar avea de câştigat de pe urma unui astfel de proiect a lăsat de dorit.

Şcolile profesionale, la mare căutare

Învăţământul profesional în sistem dual a fost introdus în România în urmă cu aproximativ şapte ani, ca o nevoie de a acoperi „gaura” de meseriaşi lăsată în 2009, când s-au închis şcolile profesionale. Deşi acestea au fost reînfiinţate în 2012, la cererea angajatorilor, care nu găseau oameni disponibili, situaţia nu a fost ameliorată, iar patronii se confruntă şi în prezent cu o lipsă acută de meseriaşi. Practic, acest tip de învăţământ are scopul de a livra forţa de muncă necesară angajatorilor şi se face pe baza solicitării operatorului economic. 

La rândul lui, angajatorul se implică în tot ce înseamnă şcolarizarea ta, îţi asigură practica şi, în plus, îţi oferă şi o bursă. Iar avantajul tău este că vei lucra exact acolo unde vei face practica de specialitate. Cererea de personal calificat este destul de mare în municipiul Câmpulung, iar societăţile se confruntă cu o mare problemă în ceea ce priveşte angajarea tinerilor cu formare profesională. „Sunt un colaborator vechi al municipiului Câmpulung. Am venit din mediul rural înspre Câmpulung, pornind de la Grupul de Acţiune Locală de la Valea Mare, cu dorinţa de a sprijini municipiul în accesarea de proiecte spre finanţare şi de a dezvolta mediul economic alături de Primărie, de Consiliul Local şi, de ce nu, alături de toţi locuitorii municipiului Câmpulung. Acum foarte mult timp, pe când era nevoia de planificare strategică şi lucram cu foarte multe şcoli, am pledat în a fundamenta în ceea ce însemna înainte de 1989 şcoală profesională cu practică productivă. Cu siguranţă, vă este cunoscut acest lucru, aici uzina ARO având şcoală profesională, în care îşi pregătea muncitorii calificaţi la nivelul uzinei.”, a precizat Cornel Bertea Hanganu, fondatorul programului „Şcoala fără şomeri”.

Prezenţa a fost slabă

Din păcate, acest subiect pare să nu intereseze prea mult la Câmpulung, din moment ce în Sala Mare a Primăriei prezenţa a lăsat de dorit. „Trebuie să vă spun că mă aşteptam să fie un număr mai mare decât suntem acum, am crezut că poare fi un interes bun ceea ce vom realiza. Acum o lună şi jumătate, am avut o discuţie cu domnul Sergiu Filip, de la Landmark, ce facem cu forţa de muncă, cum găsim, cum se pot extinde în afaceri, şi dânşii, şi ceilalţi care sunt acolo, în viitorul parc industrial, pe care am dori să-l facem. A rămas să convoc eu această întâlnire, să invit agenţii economici şi vreau să vă spun că am invitat circa 30 de agenţi economici din zonă, pe care îi cunosc foarte bine şi care au această problemă necesară pentru desfăşurarea activităţii sau multiplicarea activităţii. N-au venit toţi, dar noi susţinem acest proiect şi trebuie să discutăm necesităţile, propunerile dumneavoastră, iar noi să vă spunem care poate fi sprijinul nostru, prin Grupul de Acţiune Locală şi prin partea de forţă de muncă.”, a declarat primarul Liviu Ţâroiu. Ama IVAN

The most visited gambling websites in The UK