Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Zeus repară şcoala de la Boteni

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 360

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_August_2410_Clipboard13.jpgCu trei săptămâni înainte de începerea anului de învăţământ 2019-2020, autorităţile locale de la Boteni au organizat licitaţia pentru desemnarea constructorului care va executa lucrări de reparaţii generale şi de renovare a Şcolii „Petre Ţuţea”. Mai precis, obiectul contractului constă în lucrări de izolaţie termică, înlocuit glafuri, refăcut trotuare şi scurgeri, refăcut copertina de acces şi mâna curentă, refăcut placarea monumentului. Achiziţia întreprinsă de primarul Vasile Leau, pe 12 august 2019, a dat câştigătoare cunoscuta firmă piteşteană Zeus. Executantul a prins lucrarea de la Boteni cu o ofertă de 313.307,18 lei, prin încredinţare directă a contractului. Amintim că Zeus a mai câştigat, în această vară, un obiectiv în aceeaşi localitate: „Extinderea reţelei de canalizare a apelor uzate menajere în comuna Boteni”, pe care autoritatea contractantă o sintetizează astfel: „Extinderea canalizării urmăreşte reţeaua stradală a localităţii. Reţeaua de canalizare proiectată are lungimea de 2.026,10 m, iar pentru extinderea acesteia se vor executa următoarele lucrări: reţele de canalizare, staţii de pompare, cămine de vizitare.

Lucrarea a fost estimată de proiectant la 1.411.361,42 lei, cu un adaos de 29.869 lei, pentru organizarea de şantier. Încheierea procedurii de selecţie a firmei executante a canalizării la Boteni s-a produs pe 12 iulie 2019, când a fost prezentat câştigătorul, Zeus SA, al cărui preţ s-a cifrat la 1.433.170,82 lei. În afara agentului economic piteştean reprezentat la licitaţie de Gheorghe Marica, au participat la procedură încă două societăţi: SC Building Construction MEA SRL (Magdalena Emilia Alexandru) şi SC Promek Tools SRL (Theodor Pandrea), ultima din Bascov. Şi tot în Muscel, Zeus SA are de realizat sursa alternativă de alimentare cu apă a comunei Valea Mare Pravăţ, contrat câştigat pe 23 iulie 2019, la preţul de 1.550.407,56 lei. “E.M.”

The most visited gambling websites in The UK