Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Petrică Mîţu Stoian a dat-o pe ţuica de la Hârtieşti

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 227

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_August_2409_Clipboard02.jpgDuminică, comuna Hârtieşti a îmbrăcat straie de sărbătoare. A fost serbată cea de-a XXI-a ediţie a sărbătorii folclorice „Floarea Argeşelului”. Manifestările au început de la primele ore ale dimineţii. Ediţia din acest an a adunat un număr mare de oameni, locuitori ai comunei sau vizitatori. Spectacolul s-a desfăşurat în parcul din centrul localităţii, iar pe scenă au evoluat artişti locali, dar şi solişti invitaţi de renume.
Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Dan Manu, a înmânat Trofeul Argeşului primarului comunei, Petre Andrei, pentru implicarea în dezvoltarea localităţii, precum şi pentru păstrarea şi promovarea tradiţiilor muscelene. „Eu cred că aici aveţi un teren fertil, datorită dumneavoastră ridicaţi comuna aşa cum trebuie. Datorită domnului primar, atât de inimos şi atât de stoinic, împreună cu membrii  Consiliului Local, fac lucruri deosebite pentru comunitate. Doamnelor şi domnilor, alături de colegii mei, consilieri judeţeni, şi de domnul vicepreşedinte Mânzână, vă rog să-mi permiteţi ca-n numele Consiliului Judeţean, pe care îl reprezentăm aici, să-i ofer domnului primar  „Trofeul Argeşului” ca un simbol, ca un respect pentru dumneavoastră, pentru întrega comunitate, pentru tot ceea ce faceţi avându-l la pupitru pe domnul primar, împreună cu Consiliul Local.”, a declarat Dan Manu. Pe scena amplasată în parcul comunei Hârtieşti au urcat: Petrică Mîţu Stoian, Lorenna, Narcisa Băleanu, dar şi artiştii locali Daniel Chiţulescu, Bogdan Oncioiu, Daniel Chiţa, Ionică Radu, Neluşă Bucur. Distracţia a durat până târziu în noapte în parcul din centrul localităţii. A urmat un spectacol oferit de nume consacrate la nivel local şi naţional. Ama IVAN

The most visited gambling websites in The UK