Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Un cetăţean, care a permis amplasarea unei staţii de repompare a apei pe pământul lui, scutit la plata utilităţii

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 349

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_Iulie_2402_Clipboard15.jpg

Aleşii locali de la Godeni au consimţit asupra unei facilităţi aprobate în favoarea unui cetăţean, care, la rândul său, a manifestat receptivitate la nevoia Primăriei de a se folosi de pământul său, pentru o lucrare edilitară. Mai precis, autorităţile locale au primit permisiunea lui Gheorghe Livezeanu de a se folosi de un teren al acestuia, pentru amplasarea unei staţii de repompare a apei în satul Godeni. În schimbul suprafeţei puse la dispoziţie, familia cetăţeanului îngăduitor va fi scutită la plata tarifului de apă pentru consumul casnic. Înţelegerea între Primărie şi contribuabil funcţionează pe durata existenţei respectivei instalaţii pe proprietatea omului, care şi-a dat acordul în acest sens printr-o declaraţie pe propria răspundere autentificată la notar. Astfel au decis consilierii de la Godeni, la şedinţa din 24 iunie 2019. 

N-a fost singura solicitare având ca finalitate un bine pentru ambele părţi, pe care au discutat-o şi aprobat-o reprezentanţii comunei muscelene. Chiar dacă în Consiliul Local nu s-a dat un vot oficial, ci numai un acord de principiu, componenţii săi s-au pus de acord să ajute un om necăjit. „Diversele” dezbaterii de luna trecută au fost deschise de primarul Ion Pădureanu, care le-a propus gestionarilor bunurilor publice să fie de acord cu cazarea temporară, într-un spaţiu al Primăriei, a unui localnic cu casa afectată de un incendiu. „Domnul Pripici Sorin, din satul Godeni, solicită camera unde a fost staţia de radioficare, temporar, până îşi reface acoperişul care a fost distrus în incendiu. Dacă sunteţi de acord, la şedinţa următoare, voi iniţia un proiect de hotărâre privind închirierea acestui spaţiu, pe termen limitat.”, a precizat şeful Executivului, care a obţinut la acel moment încuviinţarea Consiliului de a-l băga pe cetăţean în imobilul Primăriei. “E.M.”

The most visited gambling websites in The UK